Părinții mei au împlinit pe 18 octombrie cincizeci de ani de căsnicie. Și-au dorit foarte mult să ajungă aici, la această importantă bornă a vieții în doi, și să facă o nuntă de aur de pomină, cu rude și prieteni, cu lăutari și tot tacîmul. Au ajuns, au făcut. Petrecerea a fost ieri după-amiază și a fost una dintre cele mai tari petreceri la care am participat vreodată.

A fost o petrecere la care vinul a fost făcut chiar de mîna mirelui, iar muzica a fost cîntată, live, de formația unui nepot al miresei. S-a dansat mult și bine la această nuntă de aur. A fost o petrecere la care s-au ținut discursuri emoționante. A fost o petrecere la care s-a rîs și s-a plîns. Acompaniat de formația verișorului meu, i-am cîntat mirelui melodia „Ionel, Ionelule“. Mireasa a cîntat și ea la microfon.

A fost emoționant să asist la cununia religioasă a părinților mei, să-i văd punîndu-și încă o dată, după cincizeci de ani, verighetele pe deget, să-i văd sărutîndu-se. A fost emoționant să-mi văd părinții dansînd dansul mirilor.

În urmă cu trei ani, cînd împlineau patruzeci și șapte de ani de căsnicie, eu mă aflam în pragul unui divorț, al doilea. Tata m-a întrebat atunci: „Tu cînd o să împlinești patruzeci și șapte de ani de căsnicie?“, iar eu i-am spus: „Într-o viață viitoare, cu puțin noroc“. În această viață, nu cred că o să prind cincizeci de ani nici măcar de la primul divorț. Din fericire, părinții mei au rămas împreună și pentru mine, ca să nu fiu eu nevoit, cum ar veni, să am vreo căsnicie lungă și fericită. ♥