Subiectul ineficienței sistemului de învățământ românesc a devenit deja o constantă în discuțiile elevilor din ziua de azi. Școala ne ocupă cea mai mare parte a timpului și, din pacate, monotonia și modalitatea învechită de predare determină o atitudine generală de dezinteres în rândul tinerilor.
Ma tot gândesc la lipsa de entuziasm pe care o regăsesc în fiecare zi când intru în liceu. Toată lumea vorbește despre cum abia așteaptă pauza, să își poată fuma țigara, despre cafeaua de după liceu, despre petrecerea din weekend, despre cum o să doarmă acasa. Când vine vorba de ore, rareori aud pe cineva care spune că îl interesează cu adevărat subiectul respectiv sau cum abia așteaptă să dea cu ochii de un profesor. Și sincer nici nu o mai privim ca pe o problemă, e un alt lucru plictisitor cu care ne-am obișnuit.
În schimb, se vorbește despre ce am vrea să studiem. Se vorbește despre cum educația sexuală de abia că există în scoli, cum unii copii pur și simplu nu pot comunica acasă despre asta, pentru că parinții lor nu știu cum să pună problema, iar nici în școală nu sunt informați, deci singura opțiune rămâne internetul. Nu de puține ori am auzit cum până și la orele de biologie, cand trebuie să se predea funcția de reproducere, profesorii sar lecția pentru ca nu vor să vorbească despre asta.
Alt lucru care ne preocupă și unde nu avem parte de ghidaj absolut deloc este alegerea unei facultăți și a carierei. Adolescența e o vârstă cu adevărat grea, în care încercăm să ne găsim pe noi. Și suntem cu toții confuzi, nu știm pe unde să o apucăm. Nu ni se oferă niciun fel de consiliere educațională, iar pe nimeni nu interesează profilul nostru psihologic. Elevii se împart în două categorii, dupa părerea profesorilor: cei de real si cei de uman.
Nu contest importanța materiilor precum latina, chimia sau biologia, care cu siguranță ne-ar putea ajuta mai mult daca nu ar fi predate prost și nu ne-ar trezi sentimente de respingere. Dar sunt convinsă că dezvoltarea personala este cel puțin la fel de importantă. Și totuși, nu prea o ia nimeni in seamă.
Se acordă mult prea multă atenție performanței intelectuale, pe când inteligența emotională și socială nu e în niciun fel stimulată în școala românească. Și asta e cu adevărat tragic. Pentru că un om realizat nu e cel dezvoltat unilateral. Și școala promite să formeze generațiile viitoare. Pe ce fond?
Teodora Bibiri, clasa a 11-a, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”