La începutul săptămânii am lansat cea de-a noua temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 4), un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Dă-ne un motiv personal de sărbătoare pe care crezi că ar trebui să o avem cu toții în calendar. Adică o zi specială pentru tine și motivul pentru care ar trebui să o sărbătorim cu toții.
Concursul se încheie duminică, 16 decembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 17 decembrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul lui George este, bineînțeles, unul din textele finaliste.
***
Visam cândva să pot zbura
Cu aripi din cioate și fluturi
Și am serbat un zbor, așa,
În vis. Zic să te bucuri
Căci toți visăm în zbor o stea
Departe-n lumi mai drepte,
Amâni mereu să zbori la ea
Și timpul vrem s-aștepte.
Dar el nu stă și ne serbează
Un vis, un zbor, o stea, un pic
Din mine, din tine, ne-așează
La fel, iar tu nu crezi nimic.
Visam cândva, acum visez
Că-n zbor destul eu am trăit,
Dar tuturor eu le serbez
Un vis de zbor spre Infinit.