Mulțumit foarte de 2018, pregătit bine de 2019

Încă din vara anului 2018 știam în linii destul de clare ce urmează să fac în vara anului 2019 în materie de organizare evenimente sportive pentru cei care practică ciclism la nivel de performanță, dar și pentru amatori. Asta pentru că în primul rând consider că fiecare dintre noi e responsabil social față de cei din jurul lui și pentru că-mi place tot ce ține de ciclism. Și, astfel, îmi e mai ușor să fac ceva care să conteze pentru cei din jurul meu.

În urmă cu puțin timp, a fost anunțat calendarul Campionatelor și Cupelor Naționale pentru 2019 pentru care am depus cereri de a găzdui anumite etape în cadrul evenimentelor organizate de clubul sportiv pe care îl coordonez, Bike FM, încă de la începutul lunii octombrie.

Astfel, în 2019, pe lângă toate emisiunile de la radio mă  voi ocupa și de următoarele evenimente:

– 10.08 – Bike FM Zemeș XCO-UCI C2- Cupa Națională de XCO #3

– 14.09 – Bike FM Moinești XCO-UCI C2 – Cupa Națională de MTB Copii #5- FINALA

– 15.09 – I Wheel for Moinești-Zemeș – Cupa Națională de XCM #5-FINALA

De observat ar fi că în cazul concursurilor de XCO care au girul Uniunii Cicliste Internaționale, pe lângă cel al Federației Naționale de Ciclism, se vor câștiga puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Mi-aș dori ca cele mai multe să fie câștigate de sportivii români pentru că și România are șansa să califice un sportiv la JO.

Evident că aceste curse sunt destinate și amatorilor, celor care îndrăgesc acest sport, cu precizarea că în anumite zone le va fi greu. Și la urcare, dar și la coborâre. Însă au șansa de a vedea pe ce trasee se dau “ăia buni de tot”.

Ar mai fi de observat că aceste trei evenimente de ciclism destinate în principal celor ce practică sport de performanță vor avea loc în zonă Moinești-Zemeș. Nu e întâmplător. Eu sunt născut în Bacău și m-am format în Moinești. Zemeșul e lângă Moinești. Consider că am o datorie morală de a aduce un plus de calitate zonei în care m-am dezvoltat și cred că fiecare dintre noi are această datorie de a-și aduce aportul creșterii calitative a vieții celor din mijlocul cărora s-a “ridicat”. În plus, am norocul de a avea o colaborare foarte bună cu administrațiile locale din Moinești și Zemeș, asta pentru că primarii din aceste două localități ( deși de culori politice diferite ) conștientizează cât de important e să dai exemple sănătoase comunitătiilor ale căror interese le reprezinți. Și pe lângă sprijinul lor am noroc de sprijin din partea colegilor de echipă, a partenerilor și a prietenilor din acea zonă care și ei sunt foarte devotați în a oferi exemple etalon celor de acolo, ocazie cu care reușesc să se mândrească cu… de exemplu, faptul că în 2019 în municipiul Moinești și comuna Zemeș (care se află la 5 kilometri de Moinești) se vor desfășura cele mai importante competiții de MTB din Moldova și, totodată, unele dintre cele mai importante din țară.

Deja gândurile mele sunt către Jocurile Olimpice din 2024 și 2028, la care țara noastră sper să fie reprezentată de cicliști talentați care chiar în acest moment cresc, iar drumul lor către JO sper să le fie pe la mine “pe acasa”, pe la Moinești și Zemeș. Sunt pregătit să muncesc și să fiu consecvent în acest vis.

Important e să nu mai zicem: “de ce nu fac alții?” și să ne apucăm noi să ne construim lumea în care trăim.

 P.S. Nu i-am uitat nici pe cei care nu sunt atât de interesați de zona de performanță, dar le place să se dea cu bicicleta. Am în lucru două vacanțe (poate chiar trei) pentru vara lui 2019. Toate în alte țări. 😉

Iar dacă vreți să vedeți filmul unuia dintre evenimentele coordonate de mine anul acesta ca să înțelegeți de ce nu mă opresc, vi-l ofer mai jos:

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine