Să-ncepem anul cu dreptul, zic, adică în fața scenei, pe scaunele din sălile de teatru și pe ringul de dans.
VINERI
BUCUREȘTI
Cică munca e un antidepresiv…așa o fi, dacă zic ei! Premiera filmului „Munca e un antidepresiv, pân’ la urmă” își are premiera la Londohome, la ora 19:00. Conceptul îi aparține lui Robert Bălan, care a ținut morțis să afle cum stau oamenii cu timpul, cum îl irosesc ei sau nu, de unde apar constructivitatea, relaxarea și altele. Rezultatul? Mai multe interviuri în care oamenii își povestesc relația, bună sau nu, cu timpul.
Blues-ul ardelenesc ajunge la Quantic cu ajutorul celor de la Nightlosers. Cu mai bine de 2 decenii de activitate în spate, trupa încă n-a făcut riduri, n-are probleme cu șalele și nici nu o lasă mai moale pe scenă, așa că merită să-i vedeți și auziți (din nou), de la ora 20:00. În deschidere, 20 Secole Vulpe, pe care i-ați auzit în rubrica „Nesemnații”.
BRAȘOV
La Cinemateca Patria e seară de film românesc. Se proiectează aici „În pronunțare”, din 2018, în regia Mihaelei Popescu, de la ora 19:00. Pelicula urmărește povestea unui judecător împărțit între dramele de familie și dramele din tribunal, mai mult sau mai puțin semnificative.
SÂMBĂTĂ
BUCUREȘTI
unteatru a demarat în forță anul acesta în ceea ce privește spectacolele. Sâmbătă se joacă „Pisica lui Schrödinger”, în regia lui Alexandru Berceanu. Subiectul de aici este unul destul de puternic și de actual, și anume depresia și anxietatea. Mai mult, spectacolul face parte din proiectul „Intensiv Interior”, care își propune să aducă în fața publicului tema tulburărilor psihologice, punând accent pe importanța conștientizării lor. De descoperit de la ora 19:00.
Dacă ți-e niște dor de niște pop din anii `90, ai momente în care fredonezi ”Haide vino înapoi, să fim iar amândoi” și alte asemenea, la Apollo111 Barul ai de dansat pe muzică de genul. Așa că pune-ți pantofii de bâțâială, ia cu tine globul disco și rupe-te în figuri de la ora 22:00.
DUMINICĂ
TIMIȘOARA
Știm cu toții cum decurge povestea din „Prostia omenească” a lui Creangă, dar iată că acum s-a și dramatizat la Teatrul German de Stat, de regie fiind responsabilă Simona Vintilă. Cum stă treaba cu drobul ăla de sare de deasupra capului, cade sau nu? Aflăm de la ora 18:00. Spectacolul e pe înțelesul copiilor și jucat de elevi, în limba germană, dar cu subtitrare în română.
Pentru mai multe recomandări, luați de încercați rubrica din home page-ul Radio Guerrilla.