Cuțu’ cioc

Te trezești puțin șifonat și plin de tatuaje misterioase pe fundul unei gropi lângă ditamai animalul cu cap de câine, corp de pisică, gheare de vultur, aripi și coarne. Să îi spunem Trico. Trico doarme. Îi dai un pic târcoale și observi câteva sulițe înfipte în el. Nu durează mult și Trico se trezește. E evident că nici lui nu-i e prea bine acolo pe fundul gropii și că ceva violent vi s-a întâmplat amândurora un pic mai devreme. Începe să te mârâie.

Continuarea jocului The Last Guardian este despre cum evoluează relația dintre tine și Trico și despre cum ajungeți să cooperați pentru a ieși din labirintul unui templu antic de piatră, fier și spații abisale, în care nu sunteți chiar singuri. Marea diferență dintre The Last Guardian și orice altă producție în care ai ca partener diverse creaturi îmblânzite este că aici Trico e sălbatic. Inițial, în orice caz. Și nu e ca și cum te sui pe el iar în secunda doi îl poți controla stânga-dreapta, înaite-înapoi ca pe propriul personaj. Trico are personalitate și chiar una destul de puternică, e mare cât casa și dacă nu îi place de tine trebuie numai să se scuture puțin. Poți încerca să-i dai comenzi, dar reacțiile îi sunt frustrant de reale. În același timp, ai șansa pe parcurs să îți devină loial și să te completeze cu forța și restul abilităților lui supradimensionate. Depindeți unul de altul și asta complică lucrurile, mai ales în contextul în care aveți amândoi, într-o oarecare măsură, putere de decizie. E o poveste foarte frumoasă și extraordinar de naturală pentru un scenariu virtual.

Team Ico și Sony Interactive Design au lansat The Last Guardian acum trei ani doar pentru PS4 și așa a rămas. Grafica are clare influențe japoneze, dar nu-i nici chiar manga. Lasă o impresie foarte dinamică datorită mișcărilor tulburi din cauza cărora și modul de deplasare al personajului tău e surprinzător la început. Pare oarecum împiedicat, dar asta nu e chiar așa o problemă fiindcă vizual jocul te transpune într-o lume bine închegată și impresionant de originală. A primit premiul BAFTA pentru efecte audio și coloana sonoră i-a fost ulterior publicată inclusiv pe vinil. Una peste alta, The Last Guardian e unul dintre cele mai emoționante jocuri video pe care le-am recomandat vreodată. Și, credeți-mă, îl recomand!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine