Probabil că cei ce au biciclete au pedalat cel puțin o dată pe zăpadă și li s-a părut foarte fain. Cel mai probabil nu s-au întins prea mult la distracție din cauză de frig. Ei bine, un coleg și prieten tocmai ce a făcut vreo 40 de kilometri prin zăpada la munte și mi-a mulțumit că l-am îndrumat către echipamentul corect pe care l-a folosit pe vremea corespunzătoare acestuia. Dar nu despre el e vorba în aceste rânduri, deși se potrivește la subiect. Căci până la urmă e vorba de sporturi pe care să le practici iarna cu ajutorul unor “ustensile” care se potrivesc mai bine vara.
În weekend-ul trecut am reușit să ajung în sfârșit la MTB Winter 4X Cross la Păltiniș. Îmi doream de ceva vreme să ajung la un astfel de eveniment, așa că m-am bucurat de fiecare clipă petrecută pe pârtie, urmărindu-i pe cei 30 de concurenți înscriși la concurs. Deși par puțini, trebuie să precizez că acest eveniment s-a adresat unei nișe ce numără maximum 100 de practicanți în țara noastră. E vorba de cei din zona gravitațională, enduro și downhill. Cu o zi înainte, în același loc a fost organizat un concurs similar care s-a dresat practicanților de ski și snowboard care a adunat tot aproximativ 30 de concurenți la start. La ambele discipline, nu separat. Asta în condițiile în care se adresau practicanților sporturilor de iarnă. De asta consider mare numărul de concurenți de la MTB Winter 4X Cross.
După ce fiecare concurent a parcurs traseul în coborâre individual cât mai repede posibil s-au făcut grupe de 3 sau 4 concurenți, din care se calificau doar primii 2, cei mai rapizi. Și prin reducere succesivă am ajuns la finala mică și la finala mare.
Atmosfera văzută acolo lângă ei, pe pârtie, a fost fantastică. Am avut noroc și de vreme foarte faină: senin și soare. Și de companie pusă pe distracție. În momentul în care scriu aceste rânduri stau și mă întreb de ce n-am luat și eu o bicicletă să mă dau pe pârtie, dar e un pic cam târziu. Sper că din filmulețul de ma jos să retrăiți și voi ce s-a întâmplat la Arena Platos din Păltiniș în weekend-ul trecut.
În caz că vreți să exersați și alte sporturi de iarnă cu “ustensile” de vară, să știți că se pregătește și o sesiune de ski în costume de baie. Tot acolo! Pe 3 martie.