Frumusețea stă în detalii.  Adevărul stă în detalii. Secretul se ascunde în detalii. Se poate continua mult pe această linie, atunci când vine vorba de una dintre cele mai importante hărți aflate în patrimoniul Muzeului Hărților: Dunărea de la izvoare până la vărsare, hartă realizată de Nicolas Sanson, geograf al regelui Ludovic al XIV-lea.

Această frumoasă hartă prezintă cursul Dunării, alături de cinci imagini, situate în partea inferioară, ale orașelor Oradea, Kanizsa, Timișoara, Szigetvar și Belgrad. În partea stângă, sus, este prezentată o mică hartă detaliată a zonei în care se află izvoarele fluviului iar, în partea dreaptă, jos, o imagine detaliată a Constantinopolului, cu accent pe strâmtorile Bosfor și Dardanele. De la bun început, harta atrage privirea pentru că este foarte îngrijit lucrată și are multe detalii incitante și interesante, printre care:

·         Urmând cursul Dunării, sunt semnalate, din loc în loc, prin săbii încrucișate, locuri în care au avut loc bătălii; Mohacs și Viena sunt doar două dintre ele.

·         Orașele reprezentate în vedutele din partea inferioară prezintă în special bisericile care, în mod cu totul neașteptat, au în vârf figurate semiluni, nu cruci, așa cum ar fi normal, pentru a marca stăpânirea asupra orașului.

·         Selecția orașelor este cel puțin curioasă, căci Oradea, Kanizsa, Timișoara etc. nu au nicio legătură cu fluviul; nu trece prin ele, nici prin apropierea lor. Care este legătura dintre ele?

·         Cartușul, un fel de legendă a hărții, este foarte amplu și reprezintă efigiile a cinci personalități ale secolului XVII-lea: papa Inocențiu al XII-lea, împăratul romano-german Leopold I, regele Poloniei, Ioan ale III-lea Sobieski, regele Ungariei Iosif I și ducele Bavariei, Maximilian Emanuel. De ce aceștia și nu alții?

·         Sare în ochi detaliul, amuzant astăzi, al denumirii Moldovei ca ”Valahia, pe care unii o numesc Moldova” și a Tării Românești ca ”Moldova, numită de alții Valahia”.

Astfel, întrebarea: Ce vrea să transmită, de fapt, această hartă? este cât se poate de legitimă. Iar un posibil răspuns îl oferă tot ea.

·         Mohacs și Viena sunt două dintre localitățile unde au avut loc lupte între creștini și otomani, în ambele cazuri victoria fiind de partea turcilor.

·      Orașele reprezentate erau, la vremea realizării hărții (1687), sub ocupație otomană; și cum semiluna este simbolul otomanilor, prezent azi chiar pe steagul Turciei, așezarea ei în vârful bisericilor ne spune că acele orașe erau ocupate de ei.

·         Efigiile din cartuș reprezintă personalități ale epocii considerate apărători ai creștinătății.

·      Confuzia privind numele regiunilor românești extracarpatice era frecventă în epocă și, mai ales, în hărțile perioadei, datorită, probabil, cunoașterii inadecvate a acestor teritorii de către cartografii vest-europeni.

Se pare, deci, că o foarte posibilă cheie de citire a acestei hărți este cea a luptei antiotomane. Harta este un manifest împotriva expansiunii otomane din secolul al XVII-lea în Europa, un îndemn la luptă, la ”cruciadă”, la unirea forțelor sub conducerea papei (figurat în cartuș), pentru a izgoni turcii din Europa până la Constantinopol/Istanbul, reprezentat, de altfel, în ultima dintre vedutele de pe hartă.

Aceasta este, cum spuneam, o posibilă interpretare a hărții. Voi ce credeți? Vă așteptăm la muzeu pentru a vedea harta în original și a construi propria voastră poveste.