Sună luni telefonul la prânz :”- Hai sa bem un șpriț că mie mi s-a luat de muncă”.  Așa e Mariusică zis Armeanu zis Pisoi zis Prăpăd, îl apucă lehamitea de muncă lunea la prânz. În mod normal, dacă nu-l cunoști, îți vine să-i dai pas, măcar din principiu, dar dacă-l știi de 20 de ani cum îl știu eu, atunci ești conștient de faptul că e imposibil să faci asta pentru că te va turba cu telefoanele din 10 în 10 minute. Îl întreb așadar cine mai sunt celelalte victime și îmi face o listă scurtă de prieteni comuni, oameni cu slujbe și greutăți în viață de altfel. “Unde?” Iar omul îmi zice un loc de care n-am auzit în viața mea, undeva pe lângă Herăstrău. Dau să chem un Uber din stradă dar văd în fața mea parcat un taxi gol. Mă urc din instinct și când demarează îmi dau seama de greșeală. Pe drum taximetristul mă întreabă daca poate sa fumeze. Ce să-i zic… că nu?  Sigur că plăcere nu-mi face, cum nu-mi face nici Loganu care pute a transpirație amestecată cu GPL. Pe de alta parte n-am chef de mutre și comentarii, cum că nu mai poate face omu ce vrea la el în mașină. Îi zic că e în regulă, dar să deschidă geamul. Taximetristul deschide geamul puțin, așa de-o fantă (ca să nu iasă căldura) și se pune pe vorbit la telefon cu fosta/prezenta și cel mai probabil viitoarea lui prietenă… Am  am aflat toată povestea de amor dintre ei doi, cum el a înșelat-o cu una Matilda, casieră la Dineș și ea, ca să se răzbune a plecat cu Virgil (ăsta n-am înțeles ce hram purta) la Herculane, și cum s-a jurat el că o iubește și totuși ea i-a dat cu flit, și cum l-a prins iar în parcarea din spate de la Inter cu o prietenă e a ei coafeză, și cum ea i-a zgâriat taxiul cu tocul de la pantof de l-au dat ăia de la compania cu nume de pasăre protejată afară de era să ajungă, Doamne Ferește, pe Uber. Mă rog, când deja în poveste a mai apărut și unul Mitu de la ANAF am ajuns la destinație. După ce a încasat banii, taximetristul m-a întrebat cu intonație “ -Doriți bon?“, am zis că nu, și el a părut bucuros. Nu la fel de bucuros am intrat în dugheana conspirativă în care aveam să mă văd cu ceilalți.

“Hai să comandăm că am un control la 5“, a început precipitat unul dintre prieteni, de profesie ginecolog, dar de ale cărui servicii nu a beneficiat niciuna dintre soțiile noastre. E bețiv și nu prezintă încredere. După 20 de minute a apărut un chelner care  ori avea probleme cu alcoolul ori avea boala copiilor. I-am comandat clar: gheață, apă minerală și o sticlă de vin alb, sec  și să nu fie Jidvei.  Peste alte 20 de minute a apărut fix cu o sticlă de Jidvei.  “– Altu’ nu avem“. Ce să mai facem… l-am pus pe veselul chelner să deschidă sticla de la a cărei etichetă am rămas cu sechele din studenție. Când am gustat din vin… prăpăd, bușonat nevoie mare, ziceai ca e fresh de dopuri. “- Șefu, e bușonat!“,  “– Ce face?“,  “– E bu-șo-nat“, “– Cum adică balonat?” “-Bre Nea, e bușonat nu balonat… are gust de dop.“,  “- Aaaa,  păi daca ați vrut sec… așa sunt astea seci, au gust mai de dop” . Evident că a urmat o lungă discuție în care omul ne-a explicat că vinul e bun, doar l-a desfăcut în fața noastră și că așa e el.  Mă rog, l-am chemat pe șeful de sală, un fel de Piedone cu mâinile rămase mici și cu scobitoare în colțul gurii, care atunci când a sosit ne-a spus pe un ton superior: “– Am înțeles că nu vă place vinul sec…” . Văzând că discuția este inutilă, am comandat bere și i-am urat lui Mariusică zis Armeanu zis Pisoi zis Prăpăd cât pentru toate sărbătorile legale dintr-un an. Mă rog… Am zis să luam și de mâncare, că cine știe cât durează. Am comandat niște mici și niște cârnați. Chelnerul, la auzul acestei nesperate comenzi, s-a strâmbat vizibil…. așa ceva de genul: “Bă ești nebun…”  …. “Ce- are bre? Nu e bine… mici… cârnați?!”,  “– Dacă vă place dumneavoastră……..“,  “– Pai dă-ne altceva…“,  “– Pai în afara de mici și cârnați nu mai avem decât piept de pui la grătar și murături“. În fine… au venit niște mici cu textură de jumări și niște cârnați cu textură de mici. Am mai băut o bere de nervi și am cerut nota care, surpriză, a venit scrisă frumos, de mână,  pe o foaie de caiet dictando, cu tot cu sticla de vin. “– Daca doriți bon, se adaugă tva-u’“, ne-a spus chelnerul pe un ton confident… După povestea în cauză am rămas cu patru întrebări capitale:

1. În ce an credea chelnerul că suntem?

2. Cum rezistă bodega ?

3. Cum dracu dau indivizi ca Mariusică peste ea?

4. Cine e Mitu de la ANAF?

Sursă foto cover aici.