În anii ’80, Artan (Adrian Pleșca) și Suedezu’ (Răzvan Moldovan) erau neînțeleși, unici și rebeli, iar mașina de făcut comunism era absurdă/tristă/întunecată și funcționa pe bază de control strict, limitări, frică și obediență, așa că cei doi și-au inventat propriul vehicul-de-evadat-din-realitate: muzica. Muzica îi făcea să se simtă că sunt parte din avangarda care experimenta senzațiile psihedelice, dar, în cazul lor, fără ajutorul chimicalelor, așa cum se întâmpla în alte zone geografice. În plus, construcția muzică-text era una dintre singurele forme de răscoală subtilă împotriva sistemului. Ulterior, în anii `90, binomul Artan – Suedezu` a realizat că pentru recent instauratul sistem capitalist răzvrătirea are valoare comercială și mulți artiști o exploatau la maximum, drept pentru care au schimbat linia combativ-liric-sonoră ridiculizând, de data asta fățiș, noile apucături socio-culturalo-politice locale, dar au îmbrăcat totul într-o formă de revoltă relaxată și pe alocuri autopersiflantă.
În formula actuală de super grup (Artan: voce; Suedezu’: voce & chitară; Augustin Nicolae: bass; Andrei Bărbulescu: tobe) Partizan-ii găsesc de cuviință să readucă la zi niște teme de acum mai bine de trei decenii, noile-vechi piese sunând ca și cum au fost născute acum, racordate la realitățile curente. Asta înseamnă că noi, în partea asta de lume, am rămas blocați într-un proiect revolut sau că piesele acelea create în anii `80 au apărut cu mult înaintea vremurilor. Oricum, EP-ul Partizan – Timpuri Noi are potențialul de a atinge un demografic larg, ante și post-decembrist. Pentru a respecta filosofia comercială a momentului și tandemul vechi-nou, trupa a decis să scoată în variantă fizică materialul “Timpuri Noi” pe vinil.
“Albele Furtuni”, ce deschide EP-ul, este și cea mai cunoscută/difuzată/cântată piesă de pe material – în zecile de ani care au trecut de la apariția ei bucata auzindu-se în felurite înfățișări sonice în toate mediile (radio/tv/concerte). Celelalte două, “Nu e loc” și “Pompierii” fiind, în mare, necunoscute atât pentru profani cât și pentru cunoscători. Ba chiar pentru “Pompierii” trupa a făcut eforturi serioase de memorie pentru a recupera versurile. Bonusul/side B-ul EP-ului este partea spectaculoasă/atipică/neașteptată a vinilului, iar pentru asta DJ-ii de pretutindeni și colecționarii compulsivi vor spune: săru’mâna! Cele trei variante în care ni se arată single-ul “Pompierii” sunt pline de diversitate acustică (par trei piese distincte, nu reinterpretatrea aceleiași teme) și de valoare estetică adăugată. Partizanii au ales 3 producători/creatori de muzică representând 3 generații și cel puțin tot atâtea derivate de muzică electronică: DJ Antenna, Doru Apreotesei și Brazda lui Novac. Cel mai tânăr dintre producătorii care au luat la rindea piesa “Pompierii” este DJ Antenna, cunoscut pentru mash-up-urile tematice atent curatoriate pe care le face, varianta turntable-istului fiind una up-to-date, cu tot harnașamentul sonor de drop-uri, urme de dub-step și trap. Varianta semnată de seniorul Doru Apreotesei – o instituție a muzicii electronice locale, fost alchimist al sunetului în Post Scriptum și Sfinx – este singura variantă deconstruită a “Pompierii”-lor, Doru reușind să transforme piesa într-un moment de Operă bufă combinat cu niște electro-cabaret. Varianta semnată de Brazda lui Novac (Victor Popescu) – un greu al producției de muzică electronică made în RO și un magician al sound-designului – este cea care ți se înfige cel mai repede în memorie, “Pompierii” în versiunea BLN fiind un imn proto-electro, împănat de synth-uri melodice, industrial din anii ’80 și techno.
Apariția EP-ului “Timpuri noi” este un fel de bornă, de posibil re-start, de moment T-zero pentru dezorganizata industrie muzicală locală, atât prin conținutul și mixul sonor, dar mai ales prin decizia de a-l arăta lumii în formă fizică pe vinil. Dacă am avut dreptate/au fost inspirați Partizanii vor decide consumatorii, istoricii, zeii și extratereștrii.
