Copiii geniali se nasc doar în pădure
pianul îl prefac în puşculiţă
în marile pânze se vede credinţa lor
în imperfecţiunea lumii
se duc la Babilon cu sacul de paie în spate
miros a miere şi a întindere mică
încearcă să dărâme toate construcţiile
nu vor să se simtă precum cerul fericit
albul îl numesc negru şi invers
merg pe vârful degetelor râd de tot şi de toate
provoacă în fiecare zi se întorc cu spatele
notează doar ce este neimportant şi obişnuit
merg nelăsând după ei nicio urmă
nu cred în nimic nu jură
după ani se întorc totuşi în pădurea lor
pătrund sub şorţul casei îmbrăţişează zidurile curate
stau pe prag în amurg nu spun nimic
ar dori să spună: soarele
dar nu-şi pot aminti cum se numeşte
(traducere din limba polonă de Constantin Geambașu)