Ideea a început să încolțească în mintea lui Johnny Cash încă din ‘53, când era în Armată. Atunci a compus melodia Folsom Prison Blues, pe care a înregistrat-o abia în ‘55. Evident, a ajuns o preferată a pușcăriașilor de peste tot, care îi tot scriau să facă în vreun fel să vină el să le-o cânte, fiindca invers ar fi fost imposibil. Cash a avut primul concert într-un penitenciar la Huntsville, în ‘57, după care au urmat mai multe împrăștiate prin țară.
Abia după 15 ani, în 1968, fiindcă oricum avea nevoie de o resuscitare a carierei, Columbia Records a riscat să înregistreze primul album live în asemenea condiții cu ocazia celor două concerte din aceeași zi, chiar la închisoarea de Stat Folsom, din California. Roadele au fost pe măsură. Pe lângă faptul că a devenit o premieră istorică și a venit cu o poveste unică, At Folsom Prison al lui Johnny Cash a ajuns number one, triplu platină și Albumul Duminical din această săptămână.