Un science fiction aflat pe orice listă a cărților de citit într-o viață, ecranizat magistral de Stanley Kubrick – Odiseea spațială, de Arthur C. Clarke, este o alegorie scrisă impecabil despre explorarea universului și despre reacția universului la umanitate.
Cartea și filmul omonim – scrise aproape simultan, deși filmul a avut premiera înaintea lansării cărții – au schimbat definitiv felul în care ne raportăm la orice ficțiune speculativă despre trecutul și viitorul speciei noastre.
Luna ascunde o mare enigmă. Drept urmare, pentru prima oară, oamenii sunt trimiși departe, în spațiu. Dar, cu mult înainte să ajungă la destinație, totul începe să meargă extrem de prost pentru echipajul de la bordul Discovery, aflat în drumul spre Saturn. Nava este comandată de HAL9000, un super-computer cu inteligență artificială, capabil de cele mai dezvoltate funcții cognitive, mai dezvoltate poate și decât ale minții umane.
În umbra fiecărui om în viaţă se află treizeci de fantome, aceasta este proporţia cu care cei trecuţi dincolo îi covârşesc pe cei vii. Din zorii timpului, aproape o sută de miliarde de indivizi au păşit pe planeta Pământ.
Iată un număr interesant, fiindcă, printr-o curioasă coincidenţă, există aproximativ o sută de miliarde de stele în universal nostru apropiat – Calea Lactee. Aşa că pentru fiecare om care a trăit vreodată străluceşte o stea.
Dar fiecare dintre ele este un soare, de cele mai multe ori mai scânteietor şi mai încântător decât mica stea din apropierea noastră pe care o numim Soare. Iar multe – poate majoritatea – au planete care le dau ocol. Aşa că aproape sigur există destul loc în cer pentru ca fiecare membru al speciei umane, chiar de la primul om-maimuţă, să aibă propriul rai sau iad, mare cât o lume.
Câte dintre aceste posibile raiuri şi iaduri sunt locuite – şi de ce fel de fiinţe – nu putem nici măcar să ghicim, cel mai apropiat fiind de un milion de ori mai departe decât Marte sau Venus, ele însele destinaţii îndepărtate ale unor viitoare generaţii. Dar barierele pe care ni le impun distanţele se năruie şi într-o zi ne vom întâlni egalii sau superiorii printre stele.
„O viziune existențială și în același timp mistică, științifică, dar și teologică… o capodoperă SF!“ – Saturday Review
„Plină de poezie, imaginație științifică și inteligența lui Clarke. O carte care ne face să vedem întreg universul cu alți ochi. O alegorie complexă despre istoria lumii.” – The New Yorker
Text de Alexandra Florescu.
Sursă foto cover aici.