În sezonul 4 de naufragieri au ajuns Kosta, Alexincase și Cel Visător. Și, la ce vinyluri au adus, nu par să mai plece. Nici noi.

Avem muzică în loc de cafea, xanax, somnifere, oameni. Evergreen-uri, dar și releasuri recente.

Maestre, muzica!

Kosta, 1, 2, 3 și … o insulă!

1. Le trio Joubran – The Long March LP

2. Tommy Guerrero – The Endless Road LP

3. Naibu – Manœuvres LP

De departe, ideea unei insule lipsită de cele lumești mi se pare cea mai bună versiune de vacanță.

Sigur că e dificil să aleg din toată muzica ce mi se plimbă prin cap. Și pentru ca memoria nu mă mai ajuta ca pe vremuri, am să vă propun 3 albume recente.

Noaptea pentru mine e sfântă, timpul petrecut între plimbări romantice pe plajă pentru prins crabi și chinuiala cu aprinsul focului, cu lemnele alea ude.

Asa că un soundscape potrivit pentru o noapte de insulă, e albumul din toamna trecută a celor de la Le Trio Joubran – The Long March.

Sunt 3 frați din Nazaret, care cântă muzica tradițională palestiniană. I-am descoperit acum câțiva ani, din întâmplare, și-am rămas marcat de magia muzicii pe care o fac.

Mi se par excepționali. Vă propun ca în drum spre casă, după un festival gălăgios, să dați un play. S-ar putea ca muzica lor să vă liniștească mai bine decât un xanax 😊.

Cum peste zi mai e și treabă pe insulă – ba o colibă de construit și mobilat, ori niște pescuit la suliță sau de scris cu pietre pe plajă – M**E PSD, zic să vă spun de al doilea album din poșetă.

Tommy Guererro – The Endless Road

Tipul ăsta e un skater profesionist, care face și muzică de câțiva ani buni. Mai și mixează, ce mai … unul de- ai noștri.

Are influente clare de rock, hip hop, funk și jazz in materialele scoase până acum. Îmi place mult și diversitatea de energie a albumului: de la piese neutre pentru mine, până la stări intense de emoție… auzi Los Padres sau Slow Roll.

Cum ziceam, să facem o colibă!

Continui să-mi imaginez și mă gândesc la faptul că diminețile-mi vor fi marcate de lipsa cafelei, pe insulă. Așa că o infuzie plăcută de energie, vine de la cel de-al treilea disc luat cu mine, acolo.

Un album de liquid drum and bass și bucăți atmosferice al parizianului Naibu. Se numeste Manœuvres și e scos la Horizons Music, anul trecut în decembrie.

M-aș trezi cu drag pe Distant Light și aș alerga cu spor până la izvor după apă, pe Gatekeepers. Ca sa nu mai spun de culesul plantanelor, pe Red Hand.

Unde intră niște viniluri, intră și un cd pentru zilele cu nori. Și aici mă gândesc la albumul Seven and Storm – Parov Stelar.

E primul album și, după mine, indiscutabil, cel mai bun. Mi-am petrecut zile întregi ascultând albumul pe repeat și, după atâta timp, încă îmi place. If I had you, Nowhere, Dark Jazz sau Autumn song, sunt referințele pentru mine.

Și am încălecat pe o șa, pe insula asta faina a mea.

Alexincase și insula cu povești

Partea bună în legătură cu articolul ăsta e că îți dai așa ca un fel de reality-check dacă chiar încerci să te transpui pe insula aia pustie cu DOAR 3 discuri. Pentru mine a fost un challenge plăcut și mi-am făcut puțină ordine în priorități 🙂

Prima alegere e poate și cea mai de suflet, Antoine de Saint – Exupéry – Micul Prinț [Electrecord / 1984], o poveste atât de profundă și plină de simboluri și metafore pe care absolut de fiecare dată când o ascult, mai descopăr câte ceva nou și fascinant! O poveste pentru oameni mari sau mai bine zis – pentru copiii dinăuntrul oamenilor mari 🙂 Un disc pe care îl port mai mereu cu mine, în geanta cu muzică, pentru cazuri speciale să spunem 🙂 Îmi place să mă joc cu el și să mixez uneori frânturi de conversație sau doar cuvinte din poveste, cu muzica potrivită.

Următorul, Tor Dietrichson – Global Village [Global Pacific Records / 1987], este unul din puținele discuri care m-au impresionat într-un mod unic încă de la prima audiție. Este o descoperire recentă, pentru care sunt foarte recunoscător, dar un album pe care am impresia ca îl știu de o viață și practic e foarte posibil, între noi fiind doar 3 ani diferență! 🙂

Îmi este greu să îl cataloghez ca stil cu o categorie banală și nici nu vreau să fac asta. Este genul ăla de album care îți ridică părul și îți transmite emoție după emoție – piesă cu piesă.

Vă las cu un exemplu edificator din întreg albumul și cu speranța că veți fi la fel de impresionați ca și mine de această muzică!

[Dedicated to all the powerful deities who preside over the infinite flow of the universe]

Numărul 3 îi revine Detroit-ului, încununat prin unul din regii săi de mai bine de 25 de ani, mai exact: Moodymann, cu albumul Forevernevermore [Peacefrog Records / 2000].

Este o alegere totodată simbolică, fiindu-mi foarte greu să aleg un singur release din orașul care m-a inspirat și influențat mai mult decât oricare altul în relația mea cu muzica, dar dacă aș fi nevoit să o fac aș alege muzica lui Moodymann, mai exact albumul “Forevernevermore” lansat în anul 2000 și, spre fericirea mea, reeditat în 2017. Un album de suflet și cu suflet, mult mult suflet!

Un album ce îmbină genial de bine elemente de jazz, funk, soul și disco – aranjate maestral pe beat-urile marca Kenny Dixon Jr.

Cel Visător naufragiază pe o insulă transcedentală

Cred că a fost una din puținele dăți în care nu prea am stat pe gânduri. Nu pentru că știu ce vreau de la viață, ci pentru că am câteva certitudini despre ce m-ar împlini din punct de vedere muzical plutind pe un ghețar, blocat într-o peșteră sau chiar pe o insulă pustie. Și chiar dacă la gig-uri vinylurile nu fac parte din set-up-ul meu, le apreciez enorm și sper ca atunci când bugetul îmi va permite să încep să le și colecționez. Momentan, le ascult pe cele ale prietenului meu bun, Ștefan, pe un deal aproape pustiu and with shivers on both sides of the record.

Early emissions EP

Linkwood family – Miles away  

O compilație Firecraker Recordings cu remasterizări ale unor release-uri putin mai vechi, deep-house, dar atemporale. Cu piesa Miles Away mi-aș începe toate zilele și le-aș încheia. Răsărit și apus. Zi de zi. De ce? Pentru că redă întreg Universul în 8 minute. Îndeajuns cât să transcend orice stare și să fiu în echilibru. Restul pieselor cu deep – house colorat, Detroit disco – soul, farmer funk și frisk latinizat le păstrez pentru dans.

Bitches Brew – Miles Davis

Ei bine, cu Miles nu m-aș simți nicicând singur. Aș patrula insula cu el în urechi, m-aș pierde, m-aș regăsi, aș juca șah cu mine și aș putea foarte ușor să construiesc și o colibă ascultându-l. Muzica lui ar ține loc și de cărțile de citit de care mi-ar fi dor. Poate chiar m-aș apuca de scris un jurnal. Bitches Brew ar fi soundtrack-ul perfect pentru o poveste pe o insulă pustie.

Metro Area – Metro Area

Un duo american format din Morgan Geist și Darsan Jesrani ce a pus la cale unul din albumele cele mai bune ale deceniului trecut. Fiecare piesă are un caracter unic, dar în același timp se potrivesc de minune într-o compilație. Funk și Disco ce aduc aminte de nebunia dance a anilor 70. Cu Let’s get… mi-aș începe terapia de dans. Și nu s-ar mai termina..