Daca v-au plăcut ultimele două episoade cu portrete, este momentul să trecem la artileria “grea”. Și când zic grea nu mă refer, #domneferi, la specii mult mai grele, ci la fotografii mai greu… de acceptat.

Realitatea este că cele mai iubite animale sălbatice sunt mamiferele. Au blăniță, majoritatea sunt “drăgălașe” și “smotocibile”. Urmează păsările, la coadă rămânând reptilele și amfibienii, cărora prea puțină lume le face PR, deși au mare nevoie.

Azi voi fi ambasadorul batracienilor. Nu doar pentru că nu au suficienți îngeri păzitori, ba dimpotrivă. Ci și pentru că am adunat de-a lungul anilor suficiente cadre frumoase cu broaște încât să cred că am șansa să vă conving că și ele merită atenția voastră, a iubitorilor de natură.

Întâi de toate, o mică pastilă de… etimologie. Denumirea de broască vine din latină (brosca), iar termenul batracian din grecescul βάτραχος, (vátrachos), cu aceeași semnificație. Aceste animale au două proprietăți remarcabile:

1)   fiind animale aflate la începutul scalei evolutive, nu au paraziți sau boli pe care să le transmită la om. Povestea cu broaștele râioase derive din aspectul tegumentului; râia se transmite de la capre, câini și alte mamifere, nicidecum de la broaște

2)   fiind animale acvatice sau semiacvatice, reproducerea lor este indisolubit legată de apă, de aceea primăvara este momentul cel mai bun de observare a comportamentului de reproducere al batracienilor, acum broaștele fiind extrem de active (și implicit mai ușor de observat) datorită momentului în care întreaga natură pare să renască.

Acestea fiind zise, să vedem ce putem învăța noi din cele câteva portrete de mai jos ale acestor delicate animale.

Broasca de pământ verde (Pelobates syriacus)

Anume vă pun mereu în fotografia de copertă ceva care să vă atragă în a deschide și citi articolul. De această dată, irisul eliptic (vertical) a fost ajutorul meu de nădejde. Credeați că doar felinele au ochii cu iris eliptic? Greșit. Multe animale cu viață nocturnă sau preponderant nocturnă au această caracteristică, iar broasca de pământ verde nu face excepție. Este întâlnită în sudul și vestul țării, în zone joase, inclusiv nisipoase, fiind mai ușor de găsit noaptea, la lanternă, când devine activă.

Broasca de pământ vestică (Pelobates cultripes)

Ea este de fapt ruda occidentală a primei noastre vedete, cu un ochi la fel de spectaculos. Am condus o noapte întreagă din Lisabona până în Huelva pentru a găsi această minunăție. Peninsula Iberică este una din cele mai bogate regiuni europene în herpetofaună, așa că dacă veți mai merge prin Spania sau Portugalia, să știți că peninsula este un mic paradis herpetologic pentru iubitorii de natură. Și cu astfel de ochi, Iberia câștigă detașat, la puncte.

Broasca roșie de pădure (Rana dalmatina)
 

Ne întoarcem acasă, la Covasna mai precis, pentru a vă delecta cu cea mai abilă săritoare din toate broaștele europene. Broasca roșie de pădure este nu doar zveltă, ci și un excelent saltinbanc. Performanțele ei sunt incredibile, acest batracian rezistent la uscăciune reușind salturi de 2-3 metri. Adică de aproape 50 de ori lungimea proprie. Vă puteți închipui că ați putea sări 100 de metri în lungime? Irisul este orizontal, ca la capre, fără pete.

Deși fotografia de mai sus este făcută la început de sezon, cel mai probabil așa veți vedea dalmatinele, (cum le alint eu), printre toporași și brândușe, ghiocei și alte flori timpurii din zonele împădurite de altitudine joasă, această specie fiind tipică zonelor de silvostepă din sudul țării, dar poate fi găsită și la altitudini mici în centrul țării, în interiorul arcului carpatic.

Buhaiul de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata)

Tot la noi, dar în zone mai de munte, găsiți o altă ciudățenie a naturii, buhaiul de baltă sau izvorașul cu burtă galbenă. Irisul însă este nici orizontal, nici vertical, ci o combinație demnă de Valentine’s Day – are forma unei… inimi. Este, mărturisesc, prima broscuță care m-a fermecat cu adevărat…

Dar această broască mai are o particlaritate remarcabilă: când se simte în pericol, se așează în această pozție ciudată (numit[ de specialiști reflexul Unken), practic etalându-și părțile galbene de pe membre. Astfel ea semnalizează prădătorilor că este toxică – pielea sa conține o toxină cu proprietăți vomitive și halucinogene. Dacă veți căuta articolele din arhivă veți găsi mai multe detalii la articolul cu specii veninoase.

Broasca rugoasă brună (Bufo bufo)

Este cea mai mare broască de la noi, ce poate cântări câteva sute de grame până spre kilogram; această broască este tot nocturnă. Este o specie extrem de afectată de traficul rutier, mii de exemplare murind în fiecare primăvară în sectoarele de drum ce traveresează pădurile Carpaților, deoarece rețeaua de drumuri naționale și județene din zonele de deal și munte fragmentează habitatele și se interpun în rutele pe care aceste broaște lente le folosesc pentru a ajunge la bălțile de reproducere.

Zilele acestea este perioada în care puteți vedea spectacolul naturii: masculii, de dimensiuni mult mai mici decât femelele, petrec timpul “cocoțați” pe doamnele broaște, ținându-le într-o strânsoare uneori la limită (unele femele pot chiar muri de la strânsoare). Pentru aceasta, masulii folosesc asperitățile de pe palmele membrelor anterioare, numite calozități, pentru a avea priză suficientă pe pielea femelelor.

Oricât de mare e efortul, rezultatele se văd… spre începutul verii. Covoare mișcătoare de zeci de mii de broscuțe metamorfozate din cei mai norocoși mormoloci pornesc din bălțile aproape uscate să se disperseze în habitat. Berzele, stârcii, egretele și multe alte specii acvatice vor avea grijă să împuțineze progeniturile. De la mărimea unor picături…

Ajung la dimensiuni impresionante, în special femelele, care sunt vizibil mai mari și care ne permit cadre atât de detaliate. Un astfel de exemplar poate fi de vârsta ta, cititorule, așa că nu e greu de dedus că orice pierdere a unui astfel de exemplar călcat de vreo mașină poate însemna o mare vulnerabilitate a populației din zonă.

Broasca rugoasă siciliană (Bufo siculus)
 

Considerată până de curând o specie pan-europeană, această broască a fost declarată recent specie endemică, în baza studiilor genetice moderne. Exact ca rudele ei de pe continent, și această broască este eminamente nocturnă. Irisul este orizontal, cu irizații desrpinse din almanahul de ufologie.

Broaștele rugoase sunt iubitoare de habitate antropice. Acest exemplar se hrănește cu râme, insecte și alte nevetebrate de la nivelul solului, undeva la umbră, într-o fermă de portocali de la poalele vulcanului Etna. O imagine cu care îmi hrănesc dorul de sudul Italiei, ori de câte ori sunt acasă și plouă.

Brotăcelul (Hyla arborea)

Dacă mergeți de la Brașov spre ungurime, la un moment dat veți traversa mlaștinile eutrofe de la Prejmer. Aici este casa unuia din cei mai simpatici batracieni fotografiați de mine, brotăcelul. Un indiciu că este o specie arboricolă este forma degetelor de la membre, lipicioase și translucide, ce aduc cu degetele broaștelor amazoniene. Irisul este orizontal si rombic, nefiind punctul forte al aspectului drăgălaș al acestui mic batracian. Această specie arboricolă are un cântec nuptial inconfundabil, vocalizând cu singurul său sac vocal (multe alte specii având doi saci) de la confortul coronamentului arborilor sau desimea vegetației de pe malul apei.

Broasca pictată (Discoglossus pictus)

Încheiem această mica enumerare de ochișori cu o altă nestemată sudică, broasca pictată. Aceasta este, în umila mea opinie, cea mai frumoasă broască europeană, iar eu am avut privilegiul să o găsesc în mai multe insule mediteraneene. Aceasta, de pildă, mi-a făcut o zi de martie mult mai frumoasă, undeva în Malta. Am găsit-o într-un havuz, blocată de bordura înaltă de marmură a micului monument cine știe de când. Am dus-o într-o zonă cu umezeală dintr-un parc din apropiere, nu înainte să îi înscenez un mic proces (a se citi miniședință foto).

Am regăsit-o apoi într-o varietate coloristică remarcabilă (negru cu galben, aducându-mi aminte de salamandrele de acasă) undeva în nordul Siciliei, aproape de strâmtoarea Messina. Cum să nu te entuziasmezi când găsești asemenea bijuterii?

Da, sunt multe de povestit, dar portretele de batracieni pe care vi le-am prezentat au un scop nobil. Aceea de a le vedea de aproape, de la le deosebi prin particularitățile lor și de a le vedea ca pe niște mici vedete ale bălților pe langă care ați trecut adesea, ignorând mica lume a irisurilor frumoase a orăcăitoarelor europene. Cu acest episod vă pregătesc ușurel pentru ceva și mai “fioros” săptămâna viitoare, așa că pregătiți-vă sufletește pentru niște căutături mai încruntate. Până atunci, semnalări faine de fauna de orice fel vă doresc și ne auzim miercuri în FM.