Nu mai vreau să aud niciun cântec deștept

Videoclipa celor de la Robin and The Backstabbers pentru melodia Sat după Sat a apărut în 2014, ca parte a proiectului “România la CERN în 2015”, dezvoltată de Luno. Dacă nu știți care-i faza exactă cu CERN-ul, e posibil să nu știu nici eu suficient pentru a oferi explicații elocvente, dar Sorin Badea sigur știe, așa că ne-am acoperit.

Acuma, vin eu aici să vă vorbesc din perspectiva non-științifică a treburilor, printr-o lentilă pur subiectivă, de ochelari cu dioptrii mici, pe care-i folosesc doar când stau mult la calculator, adică aproape zilnic. Și să vă conving să trăiți clipul cum vreți voi, cu ochii minții, ai sufletului, cu dioptrii sau nu, fiecare, nu fiecăruia, după nevoi. Pentru că cine zice zice prost că la noi nu se fac chestii faine ca la ei, că iarba nu-i așa de verde și, în plus, vacile lor sunt mai fericite la păscut decât ale noastre, atât de tare satisfăcute că se fac și mov de fericire. Dar nu-i chiar așa. Pe lângă faptul că sigur are și Elveția faliții ei, ce ține de creativitate, de suflet și de imaginație n-are neapărat granițe cu Germania sau Franța, sau n-are granițe deloc.

Așa că Robin and The Backstabbers, sub coordonarea artistică a lui (nu Feneșan, de data asta) Andrei Fântână, au luat câteva versuri frumoase, două mașini vintage, o cameră video RED Epic M Dragon (foarte posibil, informația mi-a parvenit după câteva scroll-uri prin comentarii) cu color grading LUT-ul DK79-LOG (idem sursă), o bucată de câțiva kilometri de autostradă nou-nouța pe vremea aia, undeva între nicăieri și niciunde (nu offence Turda&Gilău) și un câine adorabil și au făcut o splendoare vizuală de 2 minute și 47 de secunde. Care se concluzionează în linie cu proiectul mai sus menționat, într-o formă metaforică și computer generated tare frumoasă. Premiul pentru cel mai expresiv, adorabil și talentat actor în rol secundar îi revine lui Câine, al cărui soartă mi-e teamă că rămâne singurul mister al videoclipului. Înainte să văd finalul, date fiind primele minute în care ni se dezvăluie și identitățile particulare (sic!) ale șoferilor, am sărit hop țop la concluzia unei simbolistici de domeniul fabulei, în care animalul este mai viu și mai prezent decât imaterialul om.

Dar, la final, am rămas cu o îndoială și cu o întrebare care mă bântuie și acum, asemenea experienței pe care am trăit-o cu filmul Somewhere in Time (cine a cumpărat ceasul?), și anume – cum rămâne cu câinele?!?

Aștept sugestii și un umăr pe care să plâng. Că și după ce am văzut prima oară Titanic mama încerca fără succes să mă liniștească că Leo e bine mersi.

2 comentarii
      Teodora Vamvu
      Teodora Vamvu

      Cameră video, așa-i. Mulțumesc mult pentru vigilență! =)

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine