La începutul săptămânii am lansat cea de-a opta temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cum ți-ai dori să evolueze corpul uman în viitor?.
Concursul s-a încheiat azi, 3 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 4 martie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Zgomot alb, apăsător, care ne strânge într-o gloată anonimizată de consumatori. Născuți spre a deveni părți ale nevoii. Un organism ce se replică doar cu scopul de-a-și acoperi și ultima bucată de individualitate. De la visuri turnate în șabloane drept copilarie, până la coșmarul amenințător al veții de apoi.
Suntem struniți pentru a ne face rău, pentru a ne compara, pentru a exista noi și alții nu. Nevoia de bază, cu tot rudimetarismul ei, a devenit mantră cerebrală. Chiar dacă ne putem recunoaște după culoare pielii, după clasa socială, după ori și câte motivații de a părea diferiți, suntem cu toții subjugații nevoilor de bază. Trăim după un ritm animalic, dorim să fim satisfăcuți animalic. Vreau, îmi trebuie, doresc sunt deja etichetele prin care spionii rețeleor noastre de alter-ego-uri ne clasifică.
Apoi, teama. Da, teama că orice, nesiguranța, pericolul, că toate amenințările reale sau închipuite aduc existența noastră într-un pas de breaking-news etern. Ne e teamă să trăim dacă nu ni se confirmă că sigur nu ne aflăm într-o situație catastrofală. Că noi, față de ei, suntem OK. Că unde sălășluim, alături de ai noștri, în bârlogul cald, nu-i nimic mai bine decât chez nous. Iar o chestie tribală, ancestrală, rudimentară.
Suntem atât de siguri de realitatea noastră socială atunci când nu purtăm însemnele. Când ceilalți nu ne recunosc ca ai lor. Vrem să fim ei, mai întâi, uitând că eul va fi ciopârțit pentru a se încadra în gloată. Uităm să ne apreciem, să ne iubim, atât pe sine, cât și pe ceilalți, dacă modul în care o facem nu este cel comun aprobat. Te iubesc e o expresie din filme, care-și caută decorul propice, nu poate să apară ca un așa, ca un strănut de căldură al fericirii. Totul calculat, roiul nostru social ne va șopti când și cum, tu doar ascultă.
Și la ce duc toate astea? O adunătură de profiluri psihologice reperabile. Respectul de sine, ca și toate celelalte, se joacă într-un flux-reflux al mării de așa-zisă umanitate. Nu poți fi respectat dacă nu te afli într-un tablou știut. Nu capeți respect dacă cineva nu decide, după o lucrătură socială, că meriți. Și ce-ți rămâne? Să te respecți singur? E ca și cum ai țipa în gând, nimeni nu te aude, doar ecoul te face să auzi o părere.
Ne pierdem diferența când nu sunt alții să ne separe. Nu avem încrederea că noi existăm, că am putea supraviețui, nicidecum evolua, dacă ne abatem de la beaten path-ul folcloric. Și orice năzuință că am putea face asta e catalogată drept nebunie.
Dar uite că suntem mai mulți ca ieri. Pământul e mai plin de noi și noi și mai plini de noi. Piramida lui Maslow se aplatizează și apasă precum un tren pe o monedă veche pusă pe șine. Toate se leagă într-un absurd accelerat al existenței în care noi nu avem voie să fim ai noștri, ci doar nevoi.
Corpul uman, cu tot ce poate căpăta mutații legate de mediu și evoluție, ar trebui upgradat de marea nevoie uitată: nevoia de a fi tu însuți. O priamidă răsturnată, o schismă a unei societăți egalată prin trecere în revistă. O religie a sinelui, care ar putea modifica în timp metabolismul, ducând apoi, de jos în sus, ca nevoile să se delimiteze clar și persistent.
Să ne aducem aminte că primitivismul este doar baza, că tot ce poate face diferența, dar și salvarea în ăst terestru context, e să accedem către individ. Creativitate, decizii, acel salt al progresului, trebuie regăsit în noi și-n acceptarea altora.
Corpul defineste nevoile, societatea hrănesște nevoia, dar dacă am încerca o inversiune, ne-am putea folosi corpul pentru adevărata detașare a nevoii.