A fost odată un tînăr născut într-o familie bogată, care niciodată nu fusese nevoit să muncească, petrecîndu-și aproape tot timpul jucînd șah. Lovit de un necaz care i-a mutilat sufletul, tînărul a mers la o mînăstire și l-a rugat pe un bătrîn înțelept să îi ofere o cale mai scurtă de a ajunge la lumină și de a se elibera de suferință, căci nu credea că ar fi putut să petreacă prea mulți ani în meditație, austeritate și învățătură. Bătrînul l-a întrebat dacă reușise vreodată să se concentreze asupra vreunui lucru, și tînărul i-a spus că singurul lucru care i-a plăcut vreodată a fost jocul de șah. Înțeleptul a chemat un călugăr, căruia i-a spus să aducă o tablă de șah și o sabie. Tînărul urma să joace o partidă de șah cu un călugăr tînăr, care își închinase toată viața șahului. Cel care pierdea partida și-ar fi pierdut și viața. De tăișul acelei săbii. Cei doi au început partida. Fiori reci îi curgeau tînărului pe șira spinării, căci își pusese viața în joc. Tabla de șah nu mai era o simplă tablă de șah, ci întreaga lume, și tînărul mergea prin lumea împărțită în șaizeci și patru de pătrate, încercînd să nu își piardă viața în vreunul dintre ele. La început a făcut cîteva mutări mai proaste. Sabia era acolo, lîngă tabla de șah, cu tăișul în așteptare. Apoi i-a venit rîndul călugărului să facă o mutare proastă, iar tînărul a profitat de greșeala adversarului și a atacat puternic. Pozițiile de pe tabla de șah ale călugărului începeau să se clatine, dimpreună cu însăși viața lui, poate. Tînărul l-a privit pe furiș pe călugăr. A văzut un chip sincer și inteligent, străbătut de umbrele unei vieți muncite. Gîndindu-se la propria sa viață, searbădă și neînsemnată, tînărului i s-a făcut milă de cel pe care tocmai se pregătea să îl trimită la moarte. A făcut dinadins cîteva mutări proaste, distrugîndu-și singur pozițiile de pe tablă. Hotărîse că el trebuie să piardă, nu călugărul. Atunci înțeleptul a făcut ceea ar fi făcut orice înțelept: a răsturnat tabla de șah, împrăștiind piesele care încotro. Le-a spus celor doi că nimeni nu a pierdut, nimeni nu a cîștigat și că nu va cădea nici un cap. Întorcîndu-se către tînăr, înțeleptul i-a spus că, pentru a ajunge la lumină, e nevoie de concentrare și milă, două lucruri pe care tocmai le învățase pe durata acelei partidei de șah.