Fetița care nu știa că sufletul cântă poezie

Cum faci să știi, dar să știi cu adevărat ceea ce ai uitat că ești? Ceea ce ai știut, pentru că altfel nu ai fi căutat acum. S-a risipit, împrăștiat  și zboară acum dezordonat prin toate celulele corpului tău. Zboară fără ținta pentru că te așteaptă pe tine să te întorci. Zboară cu aceeași bucurie pe care o aveai atunci când pluteai departe de lume, doar că acum exiști și ai nevoie să îți înfigi picioarele bine în pământ cât timp alegi să fii aici. Să stai pe pământ nu e ușor deloc, cerul te trage înapoi, te trag și norii. Fetița deschise geamul ce o separa de un afară plin de gândurile, neîmplinirile, iubirile și întrebările zilei ce tocmai trecuse și privi către lună. Era mare, mândră și perfect rotundă. Inima începu să-i bată cu putere. Își aminti despre draga ei lună pe care o întâlnise de nenumărate ori, cu mult, mult timp în urmă. O văzuse suită în balcoane de palat, scrisese poezii despre ea, se iubise la lumina ei, ceruse milă sub ea, se temuse de venirea ei, murise în secretul întunericului ei.  Luna a fost mereu acolo, privirile îndreptate către ea s-au schimbat și nici măcar ele. Ceva din sclipirea ochilor a miliarde și miliarde de suflete a călătorit peste secole și a privit luna iar și iar și iar. Au curs câteva lacrimi pe obrajii rotunzi, calzi și roșii. Lacrimi de bucurie. Bucuria unui moment făcut dintr-o trăire, care durează cât o răsuflare, în care îți amintești despre tine și despre tot. Despre lună și despre imens. Se deschide inima, ți se umple corpul, totul se mișcă într-o armonie perfectă ce e poezie. O fracțiune de secundă și vă spun că ăla e adevărul și nu altul. O fracțiune de secundă de bucurie absolută pentru că simți cum se naște în tine amintirea a ceea ce suntem cu adevărat. Știi cu certitudine că acolo e adevărul și nu în altă parte. Vezi cum toate se așează și se întrepătrund într-o ordine firească, pentru că așa au fost ele făcute să fie. Fetița privi către lună și o rugă să o îndrume, să o îndrume către ființa ei, pentru că cine altcineva te poate îndruma către absolut dacă nu luna. Cui altcuiva să îi ceri să îți știe drumul și cum să faci altfel decât să ai încredere în direcția în care îți merg pașii. Cui altcuiva îi ceri să îți înțeleagă profunzimea simțirii care fuge chiar de sub atingerea unei clipe. Cui dacă nu ție, cui dacă nu lunii? Cântă-mă, îi răspunse luna, bucură-mă, iubește-mă, mângâie-mă, simte-mă, învață despre puritate, învață despre claritate, învață despre curățenia gândului ce lasă în urmă flori, învață de la nori, privește către cer. Orice trăire ce se naște în corpul unui om o auzi dacă îți lași inima să cânte, dacă îi forțezi cântecul ai să suferi. Lasă totul să intre în ritmul adierii petalelor ce se scutură în zilele de primăvară. Lasă totul să vină. Orice întrebare ai avea privește-ți inima. Simți iubire? Atunci acolo e răspunsul. Orice fel de încordare interioară nu vine din iubire, vine din ceea ce se opune luminii. Fetița, închise geamul, coborî de pe scaunul pe care stătea cocoțată, își îmbrăcă rochița cu volane și alunecă afară. Era noapte, iar luna strălucea pe tot cerul. Așa a fost de când e lumea, tot ea, tot acolo, și nu o cheamă lună, iar pe soare nu îl cheamă soare. Iubirea nu se cheamă iubire, iar noi oamenii iubirea trebuie să o reînvățăm, pentru că ceea ce fiecare trăiește înăuntrul lui e doar acum. Tu îi dai numele, un nume ce nu a existat vreodată, iar luna e tot acolo și nu s-a chemat vreodată lună.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine