Încheiam eu, așa, textul hermeneutic precedent “De ce nu există femeile frumoase” cu vorbele lui Proust: “Să lăsăm femeile frumoase in seama celor fără imaginaţie“. Căci, ooooh, da, femeile frumoase au fost întotdeauna o problemă pentru “muritori”. Sunt greu abordabile, sunt răsfăţate de tot felul de dobitoci, și, în general sunt “teritorii ocupate”. Femeile frumoase sunt ţinte doar pentru cei care vor să demonstreze lumii ceva și, mai ales, pentru validarea macho-ului din ei. Sunt pentru “premianţi”. Sunt Bentley-uri.

Nu oricine își permite. E o activitate cronofagă și hiper concurenţială. Nu rentează. Repet: Nu ochiul face o femeie frumoasă, ci mintea.

Și nouă, celorlalţi pământeni, ce ne rămâne de iubit dacă cele frumoase sunt “imposibile”!?  Pe celelalte. Care nu sunt frumoase ca o poză de frizerie, este răspunsul corect.

Un mare crai din Constanţa, un vaporean cu barbă, poreclit “Broscarul”, după alura italienească de bărbat fatal, care se ocupa în timpul liber cu sportul cu femeile, avea o vorbă, când stătea la povești și un Marlboro, cu noi, puștii dornici de agăţat: “Pe cea mai urâtă am s-o iubesc eu!“.

N-am înţeles-o niște decenii de iubit. Cu-atât mai mult cu cât mamele copiilor mei sau iubita mea sunt niște frumoase. Cel puţin, după mintea mea de-atunci și de pe urmă.

Și uite așa nu pricepeam neam de ce cea mai urâtă este mai de iubit decât cea mai frumoasă. Era o filosofie a contrariilor pe care nu o pricepeam. Este o “urâtă” mai abordabilă? Este ea un partener mai fidel!? Este o urâtă mai bună la pat!? Dacă susţin că nu există femei frumoase, ci tipare culturale, de ce-ar exista femei urâte!?

Iubirea vieţii lui John Lennon, Yoko Ono, mi s-a părut cea mai urâtă femeie celebră ever. Întotdeauna m-am intrebat ce-a găsit dumnezeul popului la ea. Ba mai mult, să spargi și Beatles-ul pentru ea, mi s-a părut o ţicneală de vedetă care se compara cu Iisus. Și totuși, vorba aceluiași Lennon: “Every man/woman has a woman/man who loves him“.

Apoi am studiat cazul celei mai celebre urâte a culturii române: Nina Cassian – recomand filmul despre ea: “Distanţa dintre mine și mine”. Una dintre cele mai emancipate poetese ale literaturii noastre și una dintre marile figuri ale “2 Mai”iului de dinainte de ’80. Mare consumatoare de bărbaţi, îndealtfel. Și una dintre cele mai mari poete ale Iubirii din secolul XX.

Sau cazul talentatei Barbra Streisand, actriţă, cântăreaţă, scriitoare, iubită. O altă “navă amiral” a erotologiei mondiale. Femeia cu cel mai celebru nas mare din cinematografia americană. Așa cum Meryl Streep numai frumoasă nu e. Dar e cea mai mare actriţă în viaţă.

Și-apoi, am mai intervievat niște băieţi frumoși cu succes la femei frumoase: De ce urâta este cea mai “căutată” femeie!!?  Și oamenii mi-au răspuns băieţește:

“Pentru că urâtele sunt futăcioase, prind mai rar câte un băiat bun, și-atunci sunt mai atente, îl lasă foarte greu și se implică mai mult decât una frumoasă. Pe când femeile frumoase rămân adesea “Nefe” pentru că 90% dintre bărbaţii care le abordează fug la primul refuz. Sau nu se dau la ele pentru că li se pare o misiune prea “elaborată”, deci mult prea dificilă.“

Practic, e mai bine să fii o femeie nefrumoasă decât o frumoasă copleșită de un succes toxic. Părerea mea. Ai o șansă mult mai mare să-l întâlnești pe cel care… vorba aceluiași John: “Rise or fall of her life and death/If she finds him in this lifetime/She will…“

O “frumoasă” pe Tinder sau o “urâtă” la Vamă!? – That is the Question!