La începutul săptămânii am lansat cea de-a doua temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: “Ești ultimul om de pe pământ. Cum arată o zi din viața ta?“
Concursul s-a încheiat astăzi, 31 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de mâine, 1 aprilie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Daniel Miklos încă nu se califică pentru premiu, dar ne-a plăcut textul său, așa că vi-l arătăm și vouă.
***
Când ajunseră pe Pământ, preoții întunericului găsiră doar ruine. Străbătuseră oceanele spațiului în corăbiile lor stelare imense, așa cum o făceau de milenii, în căutare de noi planete, ca să le împărtășească locuitorilor din înțelepciunea nopții eterne. Însă de această dată ajunseră prea târziu, această civilizație solară nu mai putea fi salvată. Copii Terrei se războiseră între ei până ce rămase doar praful.
Eram ultimul supraviețuitor al iernii nucleare. Țineam micul radio din buncărul antiatomic deschis în permanență, în speranța că cineva de undeva va transmite un semnal, cu toate că știam că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Totuși, zgomotul alb care se revărsa din difuzor, îmi oferea un fals sentiment de liniște, suficient cât să mă mențînă pe linia de plutire. Asta până când simfonia monotonă a radioului fu întreruptă într-o seară de un mesaj venit de la ani lumina distanță.
Așadar, iată-mă aici, ultimul străjer al planetei, întâmpinându-i pe salvatorii mei improbabili. Misticii interstelari proslăveau întunericul și sălășluiau în găuri negre, acolo unde nu există spațiu și nici timp, unde nu există forme și unde nu există lumină. Mi-au spus să nu mă tem de întuneric, ci să-l îmbrățișez, căci acolo unde nu este lumină, nu sunt nici umbre.
Apoi, mi-au dat cea mai bună veste. Eram într-adevăr ultimul om de pe pământ, dar nu și ultimul om aflat în viață. Câteva sute de refugiați reușiră să fugă pe baza lunară înainte ca războiul nuclear să distrugă orice urmă de speranță. Nu eram singur!
Au trecut douăzeci și cinci ani de când am început reconstrucția pământului. Am făcut salturi mari cu ajutorul tehnologiei avansate a binefăcătorilor noștri, iar azi este prima zi când ne putem dezbrăca de costumele grele și putem respira aer nefiltrat.
Preoții întunericului ne vor părăsi azi. Ne vor părăsi cu nădejdea că nu vom repeta păcatele trecutului și cu promisiunea că se vor întoarce atunci când vom fi pregătiți să înțelegem pe deplin însemnătatea poruncilor lor. Se vor întoarce atunci când vom fi pregătiți să săvârșim doar fapte bune, în numele întunericului.
Sursă foto cover aici.
