Daniel Miklos / În numele întunericului

La începutul săptămânii am lansat cea de-a doua temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră:  “Ești ultimul om de pe pământ. Cum arată o zi din viața ta?“

Concursul s-a încheiat astăzi, 31 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de mâine, 1 aprilie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Daniel Miklos încă nu se califică pentru premiu, dar ne-a plăcut textul său, așa că vi-l arătăm și vouă.

***

Când ajunseră pe Pământ, preoții întunericului găsiră doar ruine. Străbătuseră oceanele spațiului în corăbiile lor stelare imense, așa cum o făceau de milenii, în căutare de noi planete, ca să le împărtășească locuitorilor din înțelepciunea nopții eterne. Însă de această dată ajunseră prea târziu, această civilizație solară nu mai putea fi salvată. Copii Terrei se războiseră între ei până ce rămase doar praful.

Eram ultimul supraviețuitor al iernii nucleare. Țineam micul radio din buncărul antiatomic deschis în permanență, în speranța că cineva de undeva va transmite un semnal, cu toate că știam că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Totuși, zgomotul alb care se revărsa din difuzor, îmi oferea un fals sentiment de liniște, suficient cât să mă mențînă pe linia de plutire. Asta până când simfonia monotonă a radioului fu întreruptă într-o seară de un mesaj venit de la ani lumina distanță.

Așadar, iată-mă aici, ultimul străjer al planetei, întâmpinându-i pe salvatorii mei improbabili. Misticii interstelari proslăveau întunericul și sălășluiau în găuri negre, acolo unde nu există spațiu și nici timp, unde nu există forme și unde nu există lumină. Mi-au spus să nu mă tem de întuneric, ci să-l îmbrățișez, căci acolo unde nu este lumină, nu sunt nici umbre.

Apoi, mi-au dat cea mai bună veste. Eram într-adevăr ultimul om de pe pământ, dar nu și ultimul om aflat în viață. Câteva sute de refugiați reușiră să fugă pe baza lunară înainte ca războiul nuclear să distrugă orice urmă de speranță. Nu eram singur!

Au trecut douăzeci și cinci ani de când am început reconstrucția pământului. Am făcut salturi mari cu ajutorul tehnologiei avansate a binefăcătorilor noștri, iar azi este prima zi când ne putem dezbrăca de costumele grele și putem respira aer nefiltrat.

Preoții întunericului ne vor părăsi azi. Ne vor părăsi cu nădejdea că nu vom repeta păcatele trecutului și cu promisiunea că se vor întoarce atunci când vom fi pregătiți să înțelegem pe deplin însemnătatea poruncilor lor. Se vor întoarce atunci când vom fi pregătiți să săvârșim doar fapte bune, în numele întunericului.

Sursă foto cover aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine