Probabil asociați malul unei ape cu un loc numai bun de întins prosopul și petrecut timpul în sezonul cald. Dar malurile mării sunt motiv de bucurie pentru cel puțin alte două categorii de iubitori de apă. Păsările de țărm și… pasionații de păsări care vin să se uite după ele.

Litoralul devine astfel, brusc, interesant și pentru cei ce nu vor să se înghesuie cu toți ceilalți oameni ”normali” la mare. Diferența este că, pentru a vedea aceste păsări, trebuie să mergeți fie pe plaje pustii, fie în extrasezon. Primăvara devreme, iarna târziu și uneori și iarna!

Dar să vedem ce n-am reușit să vă prezint data trecută… Rămăsesem dator cu povești despre sitari, la care vom adăuga ploieri, ciovlici, ciocîntorși, piciorongi, precum și alți prundărași, alți fugaci, alți fluierari față de materialul anterior și tot așa. Iar pe final, că am promis la emisiune și era și Sorin Badea martor, ne delectăm cu cea de-a doua specie de cuc de la noi din țară.

Avem multe specii de prezentat, așa că vom aveam material pentru două săptămâni, iar azi prezentăm speciile inconfundabile.

Nagâțul (Vanellus vanellus)

Este o pasăre de talie medie, ușor de recunoscut și pe sol, după culoarea verde cu irizații metalice, și în aer după zborul atipic, de jongleur acrobatic, cu schimbări bruște de direcție. Este o specie care poate fi văzută de pimăvara devreme (uneori din februarie) și până toamna târziu, eu văzând exemplare lângp București, îe arătură, chiar după Ziua Națională de 1 Decembrie.

Am reușit și anul acesta să îl prind mai de aproape, dar, deși lumina a fost mai slabă, am folosit un obiectiv fix de tip tele (de 300mm) de la Olympus cu rezultate destul de bune, mai ales pentru păsările aflate la mare distanță.

Piciorongul (Himantopus himantopus)

Și această pasăre, tot de talie medie, este inconfundabilă datorită picioarelor roșii, mai lungi decât întreaga lungime a păsării. Este o pasăre care cuibărește și la noi, în toate zonele joase, mlăștinoase.

Ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta)

O altă specie clocitoare și la noi, cu un alb negru pe aripi greu de confundat și un cioc atipic, incovoiat în sus, folosit pentru a prinde crustacei din apa puțin adâncă în care petrece aproape integral ziua. Picioarele sunt cenușii, tipice specie. Se poate amesteca și cu alte specii acvatice, nu doar de țărm, chiar și cu călifari albi.

Pietrușul (Arenaria interpres)

Pietrușul este o pasăre senzațională datorită modului distinct în care se hrănește. Spre deosebire de alte specii de țărm, acesta folosește ciocul pentru a… răsturna pietre de pe plaje, în căutarea nevertebratelor cu care se hrănește. Deși nu cuibărește la noi, poate fi văzut atât primăvara târziu cât și toamna devreme în migrație.

Scoicarul (Haematopus ostralegus)

O specie cu un cioc specializat în desfacerea scoicilor, de unde și numele. Bine, asta nu înseamnă că doar asta mănâncă, adesea scoicarii aventurându-se în zonele cu sol acoperit de iarbă pentru a extrage cu ajutorul ciocului puternic râme și insecte direct din pământ (cum este cazul în fotografia de mai sus). Scoicarul nu cuibărește la noi, dar poate fi văzut în migrație, în special pe malul mării.

Ciuvlica ruginie (Glareola practincola)

O specie adaptată zonelor sărăturate (pajiști litorale, grinduri marine, melele etc). Cuibărește și la noi, direct pe sol, uneori în colonii de zeci sau mai mulțe perechi. De aceea, deranjul provocat de oierit, offroad, vânătoare sau chiar accesul oamenilor în zonele prielnice pentru cuiburi poate fi fatal pontei din anul respectiv.

Iată, de pildă, ce reacție are o ciovlică ruginie la apropierea omului. Se pitește pe sol, uneori cu ciocul deschis sau aripile desfăcute pentru a intimida intrușii aflați prea aproape de sol. O astfel de postură trebuie să vă dea de înțeles că trebuie să părăsiți urgent zona pentru a nu deranja suplimentar animalul.

Pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus)

O altă specie expertă în cuibărit pe sol dar și în arta camuflajului, și ea dependentă de solurile de sărătură, cu vegetație halofilă. Pasărea ogorului este oaspecte de vară, cuibărind la noi în Dobrogea, sudul Olteniei și rar și în vestul țării.

Dacă închide ochii mari, galbeni, vizibili, poate fi lesne confundată cu mediul înconjurător, fiind specialist în volatilizarea prin tufele unde își petrece mare parte din viață. Spre deosebire de celelalte specii prezentate mai sus, această pasăre este adapttă zonelor aride, cu vegetaie stepică, nedepinzând de luciuri de apă.

Pentru restul speciilor, o să facem instrucțiuni de diferențiere între speciile rămase (cele destul de asemănătoare) în ultima parte a acestui material. Dar nu închidem ediția de azi fără să vă povestesc despre cucul pestriț, o nouă specie de pasăre din fauna României!

Cucul pestriț (Clamator glandarius)

Da, acest cuc a fost prima data descoperit în Dobrogea în anul 2017 de un naturalist german, iar în următorii doi ani, inclusiv în primăvara acestui an, a revenit în același loc. Este a doua specie de cuc din Europa, după cucul comun. Are penajul ceva mai pestriț și o creastă pe care o poate ridica, precum pupezele sau ciocârlanii. Cucul pestriț este o specie de sorginte asiatică, care poate hoinări la mare depărtare în căutarea unor cuiburi de coțofană, pe care să le paraziteze, așa cum face și cucul comun.

Ne revedem săptămâna viitoare cu noi semnalări interesante din România și Europa. Fauna învinge!