„Eu sunt căpitanul, căpitanul, / Tot la mine vine banul, vine banul / Şi la anu’, şi la anu’, / Eu fac legea, nu duşmanul.“
Guță, manelist
Trebuie să recunosc din capul locului că nu am văzut filmul “În pat cu dușmanul”, deși era cu Julia Roberts. Iar văzând acum trailerul, cred că am fost inspirat. Dar mi-a plăcut să mă joc cu titlul lui pentru că… there’s someone in my head but it’s not me!
Așa cum a zis și Tim Gallwey, în mintea fiecaruia dintre noi are loc un “joc interior”, the inner game, sau altfel zis, un dialog interior. Și măsura în care suntem conștienți de acest joc, de acest dialog, face, de cele mai multe ori, diferența dintre succes și eșec.
Nu e vorba doar de succesul financiar sau de succesul în vreo negociere de business, ci chiar și în cele mai mici demersuri personale. Dacă să scriu acest articol. Dacă îl sun pe colegul care m-a enervat la ședința de ieri. Dacă beau o cafea. Lucruri mici, de zi cu zi. De fapt vorbim despre toate micile noastre decizii, de fiecare clipă.
Da, până la urmă suntem suma deciziilor noastre, a acestui șir nesfârit de mici decizii. Care în final se transformă și în marile noastre decizii.
Și mai apoi în destinul nostru.
Gândurile, sau mai exact pseudo-gândurile, pe care le aud în mintea mea, nu sunt întotdeauna niște construcții reale și solide. Dar au, dacă nu suntem atenți la ele, impactul unor sentințe definitive.
Ceea ce “aud” în mintea mea, pare adevărat, așa că tendința mea este să le iau de bune, ca pe niște concluzii bine cântărite. Fără să fie.
Și mai au o caracteristică ciudată, umbla doar în gașcă.
Un gând duce la alt gând, care duce la alt gând, care duce la alt gând…se țese o pânză din ce în ce mai deasă, ceea ce o face să pară și mai reală, mai solidă… și uite-așa, din gând în gând, când mă trezesc am ajuns la birou, deși e sâmbătă iar eu plecasem de fapt la piață.
Sau altfel spus: sunt infinite! Vin unul după altul, ca dintr-un sac fără fund, dintr-un izvor nesecat.
Motiv pentru care aș zice că seamănă mai mult cu puricii de la televizor când nu e program, decât cu programul în sine.
Dacă vrei să verifici pe pielea ta, e simplu: încearcă 10 minute de meditație. Dar ce zic eu 10?! Poți începe cu 3 minute de meditatie, în care să nu te gândești la nimic. Zero gânduri. Ce poate fi așa de greu?! Poți?
O altă metodă de a verifica este să numeri de la 100 la 0. Alt task banal, nu?! Adică pe bune, ce vrei să zici, că nu sunt în stare să numar de la 100 la 0?!
Exercițiul e așa: stai undeva în liniște, unde nu poți fi deranjat. Închizi ochii, respiri adânc. Și numeri doar când expiri, așadar ai de numărat 100 de respirații complete. Respirații profunde. Fară să te gândești la nimic altceva. E mai ușor decât la meditația anterioară, pentru că deja i-am dat minții tale o preocupare, cu număratul. Dar o să reușești să nu te gândești la nimic altceva?
Dacă te încurci, să știi că un gând s-a strecurat și te-a încurcat, nu ai uitat tu să numeri. 🙂 Ce crezi, o să reușești? Hai să vedem! 🙂
Ok, așadar gândurile mă năpadesc, sau cum se mai zice, sunt copleșit de gânduri. Și?
Gândul este ceva ce se află în mișcare. Ca un tren. Și te lovește la fel de tare ca trenul! Dacă nu-ti dai seama te trezești deja în tren.
Iar de îndată ce am ajuns în tren, voi merge acolo unde duce el. Cu viteza gândului.
Și nu toate destinațiile sunt primitoare. Unele sunt de-a dreptul neprietenoase. Gândurile vin la pachet cu emoții, care apoi generează stări. Mă trezesc ca în 5 minute am devenit nervos, deși n-am vorbit cu nimeni. Dar mi-am făcut niște scenarii care m-au enervat. M-am pus într-o situație neplăcută dar care nu există în realitate. Am regizat-o eu însumi, gândindu-mă la ce e mai rău. Genul programului:auto-sabotare.
Trenurile vin la rând. Unele bune, altele rele. Țin de controlul de trafic, care trimite ce are el chef, depinde cum se simte în ziua aia.
Dacă iau trenurile la rând, voi călători toată ziua în toate direcțiile și nu voi ajunge nicăieri. Voi sfârși ziua epuizat și uimit că am pierdut atâta timp, nici nu-mi dau seama cum. Când “cad pe gânduri” sunt ca într-o transă.
Trebuie să mă scuture cineva ca să mă trezesc.
Sigur, nu mă fură gândurile o zi întreagă. Ci doar pe bucăți. Uneori însă suficient de lungi ca să devină piedici în ceea ce vreau cu adevărat să fac. Alteori sunt suficient de toxice, cat să ne strice fengsuiul.
Ce e de făcut?
Remediul este unul singur: mai mult self-awareness!
Ca să relizez ce mi se întamplă și să sar din tren. Dacă sar, se rupe filmul, și mă pot trezi în realitatea anterioară, de unde m-au furat gândurile.
Pot să înțeleg și altfel povestea cu gândurile, de exemplu așa cum recomandă un alt Super-Coach, Michael Neill.
Îmi imaginez că am în mână un mănunchi de baloane colorate pe care le țin de sfori. Acestea sunt gândurile mele. În clipa în care îmi dau seama că nu îmi folosesc, pur și simplu le dau drumul, să-și ia zborul. Apoi, în timp ce se fac din ce în ce mai mici, în zborul spre cer, îmi iau privirea de la ele. Și duse sunt!
Atât de simplu este.
Cu o singură condiție: self-awareness!
Lăsate de capul lor, gândurile fac casă bună cu emoțiile, ele împreună generează starile, și apoi toate se varsă ca o consecință, în acțiunile noastre. Când știm să canalizăm toate aceste energii, ele lucrează în favoarea noastră, ca un aliat nevăzut. Când nu, se transformă în cel mai redutabil adversar al nostru: dușmanul din cap! Din chiar turnul de control, unde se iau deciziile mici și mari!
W. Timothy Gallwey, pionierul Coachingului modern, cel care a definit conceptul de Inner Game, după ce a fost Coach pentru mii de manageri, atleți de performanță sau antreprenori, ne recomandă una din tehnicile sale cele mai de succes, ca să-l citez “the mother of all tools“!
Așa că țineți-vă bine, găsiți acest super-tool, ca de obicei AICI.
Ca toate conceptele de acest gen, funcționează ca și bicicleta, numai în mers. Adică nu e suficient să citiți, trebuie să mai și puneți în practică.
Vă doresc succes și consecvență.
Până la reîntâlnirea de miercurea viitoare, vă doresc să aveți un Paște Luminos!