Cinematograful Glendale din Cotroceni – sau despre dispariția alternativei la cinematografele de mall

Întrerup rubrica obișnuită de film pentru o poveste scurtă. Am fost împreună cu doi prieteni zilele trecute să văd John Wick 3, în prima săptămână de proiecții din România. După câteva zile grele, am ales acest cinema mic, liniștit și cochet care e printre puținele alte opțiuni în raport cu haosul prin care trebuie să treci când vrei să mergi la cinemaurile din mall. Acolo, omul de la casă, cu cearcăne de câteva săptămâni, ne-a povestit, cu vocea celui ajuns la capătul răbdării, despre intenția Primăriei Sectorului 1 de a nu mai prelungi contractul de închiriere a clădirii și de a pune lacătul pe acest cinematograf. Asta în condițiile în care contractul e valabil până în 2020. Iar Primăria vrea să-i evacueze pe cei care au investit în Glendale fără un ordin judecătoresc. E o discuție lungă, plină de amănunte juridice, care se va rezolva, poate, în instanță. De pe urma acestui conflict suferă, poate, doar spectatorii fideli ai acestui cinema. Între care mă număr și eu.

Un lucru e însă clar: după dispariția cinematografelor de cartier sau transformarea lor în supermarketuri și cluburi, după închiderea în București a sălilor istorice de cinema de pe Bd. Magheru și Bd. Elisabeta, avem din ce în ce mai puține alternative la mall.

Aici aveți petiția începută de cei de la Glendale împotriva intenției Primăriei Sectorului 1 de a închide sala. Vizionare plăcută!

Later edit: A apărut și un punct de vedere oficial al Primăriei Sectorului 1

 

2 comentarii
    Cosmin

    Acesta a fost primul cinema privat din cate stiu eu din Buc. Am citit demult in revista Pro Cinema. Si acum sa fie pe duca….foarte trist!

    Gabriel

    Cu e deranjează un cinematograf micuț, cochet și primitor?
    Eu am fost de multe ori și m-am simțit foarte bine.
    Sper să fie bine și să nu se desființeze!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine