“If you deliberately plan on being less than you are capable of being, then I warn you that you’ll be unhappy for the rest of your life.”

Abraham Maslow

Obstacolul este calea! Sună ușor contraintuitiv.

De obstacole, de obicei ne ferim, încercăm să le evităm, să le ocolim.

Nu ne vine să ne aruncăm cu capul înainte spre ele.

De ce totuși este adevărat că obstacolul este însăși calea spre soluție?

Ce ne dorim?

Să fiu promovat. Să comunic mai bine cu echipa mea. Să fac prezentări mai clare. Să nu mai fiu stresat. Să nu mai zic da la absolut orice. Să am o relație mai bună cu soțul. Să slabesc. Să mă înteleg mai bine cu ăla micu. Să am un job mai bine plătit. Sau mai puțin stresant. Mai mult concediu. Să mă las de fumat. Să fiu mai relaxat. Să scriu o carte.

Tot felul de lucruri ne putem dori.

Dar unele pur și simplu nu se întâmplă. Trec luni, ani, și ele se încăpățânează să rămână tot pe to do list.

De ce?

Când spunem că ne dorim ceva, ne concentrăm pe rezultatul final, pe beneficiul pe care îl vom obține. Dar uităm ca trebuie să și facem ceva, e un drum care trebuie  parcurs pentru a ajunge la rezultatul dorit.

Și pentru a ne mișca din loc și a parcurge drumul, pentru a obține o schimbare la exterior, e nevoie de o schimbare pe dinăuntru. Una de mindset.

Iar noi nu suntem așa deschiși spre schimbare. Ne e teamă de ea, pentru că ne deschide o ușă spre necunoscut. Cine știe ce-o fi dincolo!

Dar și pentru că suntem “comozi”. Ne-am obișnuit să stăm în zona de confort, această oază de dolce far niente. Acest loc familiar, în care totul ne este cunoscut, unde nu există surprize și nici riscuri. Nici întristare, nici suspin!

În zona familiară, riscurile sunt reduse, și totul este plat, uneori atât de plat ca ultima linie de pe electrocardiograf.

De aceea nici nu e de mirare, că persoanele care au renunțat să forțeze limitele zonei de confort, ajung de multe ori în brațele apatiei și depresiei.

Când nimic nu poate merge rău, se pare că nu poate merge nici prea bine!

Zona de confort, este, ca orice zonă la care ținem, un spațiu delimitat cu un fel de gard.

Dincolo, nu știm ce se află, deci cel mai probabil acolo locuiește bau-bau!

Aceast gard de delimitare este obstacolul care stă în calea celor mai multe dintre dorințele noastre neîmplinite.

Și în acest sens The obstacle is the way!

“Zona de confort este o stare comportamentala în care o persoană funcționează într-o condiție de anxietate neutră, utilizând un număr limitat de comportamente pentru a procura un nivel stabil de randament, în general fără senzația de risc.” – Aladsair White

Aha, “utilizând un număr limitat de comportamente” și “un nivel stabil de randament”. Nu sună a progres.

Lumea ar fi rămas în epoca de piatră dacă s-ar fi mulțumit cu un număr limitat de comportamente. Iar noi ca adulți am fi mers și astăzi de-a bușilea, ca la un an.

Dar nu suntem construiți așa, slavă Domnului !

Pentru că am mai adus și în trecut exemple din navigație, și deci acum sunteți deja familiari cu ele, să ne gândim ce a însemnat ieșirea din zona de confort în cazul lui Cristofor Columb.

Păi ce ne făceam dacă domnu’ Columb ar fi vrut să rămână în zona lui de confort? Adică pe-aici, pe lângă Europa și pe lângă coasta Africii. Pai nu mai aveam nici Cohiba, nici iPhone. E adevărat, nici McDonalds, dar deh….

În anii aceia, toți marinarii, dar absolut toți, navigau spre Asia într-o mult prea lungă și dificilă călătorie, ocolind Africa.

Pe o rută pe care toată lumea o cunoștea, cu ferestrele meteo-favorabile, cât durează, ce provizii sunt necesare și care sunt posibilele riscuri.

Lui Columb însă i s-a părut că e mai bine să ajungă în mâinile canibalilor, decât în brațele depresiei. Așa că a propus ceva atât de nou încât a fost considerat ridicol: o rută pe partea cealaltă a globului, prin mijlocul oceanului nesfârșit.

Asta este un pas fooooaaartee mare de ieșire din zona de confort, și aruncare în mijlocul necunoscutului. Și așa cum se știe, ce și-a dorit, nu a găsit, dar a deschis o ușă către ceva complet nou și surprinzător: America.

Pentru Columb, necunoscutul nu a fost o barieră, ci o atracție. Habar n-am ce se află dincolo! Perfect, hai să aflăm!

Ei bine, cam asta e calea și pentru noi, muritorii de rând.

Vrem altceva? Trebuie să schimbăm felul în care ne-am obișnuit să funcționăm. Să activăm acele resurse care zac în noi neutilizate.

Să părăsim potecile pe care le-am bătătorit atât încât le putem parcurge cu ochii închiși. Pentru că nu vrem să trecem prin viață cu ochii închiși, nu-i așa?!

Să pășim în afara zonei de confort, cu pași mici, cu precauție dacă ne e teamă, dar să nu lăsăm teama să fie gardul de împrejmuire, care nu ne lasă să vedem cât de departe am putea ajunge dacă am porni la drum!

Mai întâi trebuie să realizezi care sunt acele subiecte unde bați pasul pe loc. Să evaluezi apoi care sunt lucrurile pe care nu le faci în legătură cu acele subiecte. Asta ar putea să-ți dea câteva indicii despre unde începe și unde se termină zona ta de confort.

Și apoi poți începe să faci pași mici în direcția pe care până acum ai evitat-o.

Ca să capeți ceva dexteritate, am pentru o serie de exerciții cu care poți începe, și pe care le-am grupat pe toate într-o listă AICI .

Cum am mai spus, politica pașilor mici, e o cale către succes în cazul ieșirii din zona de confort. Nu mai sta pe gânduri, apucă-te de treabă chiar acum!

Succes!