un fel de exercițiu proto-utopic
– Salut vecine, ce mai faci?
– Prost, foarte prost! Roadă slabă, capra bolnavă, ce să mai…
– Aoleu, te pot ajuta cu ceva?
– Nuuuu, lasă! Îmi este de-ajuns că-ți merge ție bine! Asta chiar îmi dă puteri! Apropo, căprița matale e OK?
– Da, capra noastră e bine! Mulțumim!
– Slavă Domnului! Mare bucurie, să-ți văd capra bine! Chiar dacă suntem la pământ, și cu roada, cu banii, cu sănătatea, e suficient să mă uit peste gard, să-ți văd capra și, gata, mi se duce o piatră de pe inimă! Chiar ieri am stat aici la gard și ți-am contemplat capra, vreo juma’ de oră, fără să clipesc! Nevastă-mea m-a luat la rost, că cică pe ea n-am privit-o niciodată așa cum ți-am privit capra. După care… ooof, păcatele mele…, a plecat!
– Poftim?
– A plecat, nevastă-mea…, m-a părăsit!
– Cum adică?
– Uite-așa, mi-a spus că sunt un bou, că n-am iubit-o niciodată cu adevărat, că și-a irosit anii cu mine și… din astea! Apoi și-a făcut bagajele și a plecat!
– Vai de mine, îmi pare foarte rău!
– Lasă, lasă! Îmi este suficient să văd cât de unită și iubitoare e familia voastră! O încântare! Și scuză-mă că te întreb, vecine…, nu vreau să mă înțelegi greșit, dar capra voastră ce face diseară?
