Ești un tânăr de 20 de ani și vrei să te distrezi… Sigur că depinde foarte mult de statutul social… Dar eu îți voi povesti concret ce făcea Manole Filitti la acea vârstă, pentru că, trebuie să spun, sunt multe lucruri pe care eu le știu, nu ca istoric, ci ca soție, văduvă acum, a acestui cavaler din răstimpul interbelic. Ca să înțelegi: între mine și soțul meu a fost o diferență de 27 de ani. Eu sunt născută în ’38, dar el era matur în vremea aceea, de aceea putea să povestească toate lucrurile astea.
Să zicem că ai 20 de ani, te-ai născut în 1911, te numești Manole Filitti. Trăiești în perioada interbelică, ești un tânăr foarte frumos, foarte bogat, foarte anturat – ai o rețea de relații care îți îngăduie să îți faci un program atât de plin că aproape e nevoie să ții socoteala locurilor și evenimentelor la care să te duci.
Pentru că în acea perioadă existau vizitele. Noi astăzi facem vizite rarisim și întotdeauna legate de un motiv anume. Ori vizitele erau altceva atunci: ziua de vizită a doamnei X era anunțată în ziar – „doamna primește în vizită între orele cutare și cutare”. Pe de-o parte, pe de altă parte existau aceste ceaiuri dansante, foarte frecvente și care îi amuzau, îi distrau foarte mult pe tineri. Se duceau bucuroși la astfel de întâlniri.
Un tânăr își mai putea petrece timpul într-un mod foarte agreabil luând lecții de dans. De ce? Pentru că din vreme în vreme se organizau concursuri de dans. Concursurile astea de dans îi pregăteau pentru ceaiurile dansante, pentru balurile unde nu era o treabă formală să te miști greoi, să îți calci partenera pe picior, sau partenera să se miște ca un morcov. Deci trebuia să dobândești o anume tehnică și atunci te duceai și luai aceste lecții de dans. Una dintre dansatoarele faimoase, care a luat mereu premii, a fost Elencuța Leonte, soția unui doctor, dar și marea dragoste a lui George Valentin Bibescu, soțul celebrei Martha Bibescu.
Pe urmă, erau tot felul de cluburi la care era înscrisă elita țării. Clubul cel mai aristocratic, cel mai exclusivist, cu regulile de primire cele mai severe, era Jockey Club, întemeiat în 1875, iar președintele de onoare al clubului a fost întotdeauna suveranul țării. Balurile de la Jockey Club erau foarte selecte, iar bufetul era asigurat de Casa Capșa. Același lucru se întâmpla și la Country Club și la Rotary. Pe urmă, în pe interbelic exista Clubul Miliardarilor, care se afla undeva pe Calea Victoriei, între Sevastopol și Piața Victoriei. Și aici, la fel, se organizau mese, petreceri
Seara, aproape toți bărbații ieșeau în oraș, se duceau la cluburi. La Jockey Club, de pildă, se întâlneau proprietarii de cai, se duceau la curse, făceau pariuri, își puteau petrece un lung răstimp din zi la club. Clubul te primea de la ora 5, aveai o bibliotecă, aveai ziarele aduse în aceeași zi din toate capitalele europene. Puteai să iei un ceai, o cafea, un absint. Seara puteai chiar să cinezi acolo. Puteai să joci și cărți, dar să nu joci la cacealma, cu alte cuvinte, să nu trișezi.
Dar mai era un lucru, dacă erai ceea ce se cheamă un dandy. Manole Filitti, Alecu Paleologu, Muți Bălăceanu, Neagu Djuvara – asta ca să dau nume ușor de recunoscut – oamenii aceștia erau dandy, erau mondeni, ce însemna asta? Trebuia să fii și văzut. Și atunci îți luai cafeaua la Nestor, luai o prăjitură la Capșa, mâncai seara, poate nu seară de seară, dar destul de des, la Chateaubriand. Ba, dacă aveai un răstimp pe la 12, te duceai la Dragomir Niculescu, o băcănie foarte la modă, și luai ceea ce se cheamă un mizilic. Adică se făceau bușeuri, mici tartine cu icre negre, cu icre de manciuria, cu batog, tot felul de finețuri și se bea un pahar de țuică.
După moda englezească, nimeni nu bea alcool înainte de ora 12. De băut se bea, dar totdeauna cu măsură. Dacă nu te stăpâneai și începeai să bei în prostie, încet, încet erai exclus din societate. Pentru că, a-l vedea pe un Ghyka sau pe un Sturdza sau Bălăceanu, un om din înalta societate, clătinându-se beat, era lucrul cel mai reprobabil. Era o poveste de moralitate. Prin urmare, această viață socială a orașului era mai restrânsă decât astăzi, populația era mai puțină și când te aflai în elită trebuia să-ți ții firea, adică să ai o bună reprezentare tot timpul.
Georgeta Filitti, istoric și lector al Fundației Calea Victoriei, a împărțit cu noi câteva dintre amintirile de tinerețe ale soțului său, Manole Filitti, unul dintre membrii aristocrației bucureștene. Pe 7 iunie, vino să guști din atmosfera efervescentă și distinsă a acelor vremuri și să trăiești o seară ca în Bucureștiul Micului Paris, la Balul Bucureștiului Interbelic. Ne vedem la 20.00, la Cercul Militar Național. Nu uita să te înscrii pe contact@victoriei.ro.
Fotografie din arhiva Fundației Calea Victoriei, din cadrul unuia dintre Balurile anilor trecuți, la care a fost prezent și regretatul istoric, filosof, diplomat și jurnalist Neagu Djuvara.
