– Hai mănâncă ceva…vrei iaurțel, îți dau cărniță de pui… ia uite ce sosuleț bun…
– Nuuu, nu vreau. Vreau prăji.
– Nu primești dulce dacă nu mănânci ceva. Ce-am vorbit noi… Hai, uite, ia puțină supică…numai zeama, fără legume
– Bine, fie, fără ierburi…
– Fără. Uite ia și pâinică.
Creatura înarmată cu țipăt ascuțit și pampers mănâncă toată pâinea și nu se atinge de supă. Mama oftează ..
– Bine că a mâncat măcar pâine…
Așa începe totul. Este Epoca NU. Cu pâine, multă pâine și dulciuri, tot felul, oricâte și oricum. Multe rugăminți, schimonoseli, tertipuri și trucuri, doar-doar va fi luată o guriță în plus. Fiecare îmbucătură e urmată de urale și milioane de artificii imaginare. Un întreg spectacol pentru încă o linguriță. Dar e o epocă trecătoare, premergătoare a ceea ce se numește Epoca Mai Vreau. Mai vreau o bucată, o farfurie, o felie… mai vreau. Rămâne totuși îngheață căreia i se poate pune mai vreau după fiecare cupă, cornet, bulă, oricât de multe ar fi.
– Uite am luat două înghețate una mare ție , una mică mie. Ai mâncat-o deja?
– Mai vreeeeau!
– Bine, ia-o și pe a mea.
– Mai vreau.
Pe lângă înghețată mai sunt și cartofii prăjiți, și șnițelul și pastele cu sos alb și… cam orice.
După un timp acest orice se transformă în orice se poate băga în pâine sau pe pâine – salam, cheftele, carne tocată, brânză, murături, cartofi prăjiți… pe scurt Epoca Junk, bogat scăldată în carbogazoase și tării dubioase în pahare mici. Țigări fumate cu shaorma în mufă, pizza cu gem, muzică tare, rupere. Orice are etichetă ciudată merită încercat.
– Bro, ai încercat conserva aia mexicană de fasole să o amesteci cu hamsii, e talent….
Și Bro mai bagă diverse alte chestii complementare ce fac foame, multă foame cât de 30 de comenzi la UberEats… la mișto. Și energizant. În paralel. Pentru echilibru.
Până într-o dimineață când un cântar aflat întâmplător pe traiectoria către vasul de toaletă începe să urle cu jale. Oglinda din fața lui confirmă că treaba s-a cam schimbat și că în apusul Erei Junk răsare Epoca Dietă Forever . Nu mai merge, organismul nu mai consumă ca odinioară, cămașa de acum trei sezoane pare o gluma, și…fuck, vreau la loc în Business, vreau ochi după mine, de la brâu în jos, vreau priviri fulger pe fesieri și…cine e persoana asta cu colăcel de înot din oglindă? Keto, Montignac, Tivadar, Herbalife…prietenii tăi cei mai buni. Sală, jogging, înot, bicicletă. Nu, mulțumesc, nu ecler după patru. Vreau înapoi trupul sculptat de odinioară. Cărți, bloguri, interviuri cu înainte și după, studiu aprofundat, centimetru, cântar, salată de varză, cântar, ardei gras, cântar… devii expert și la orizont se conturează Epoca Sănătos. E momentul în care descoperi că totul produce alergie, îngrașă, este nociv, stimulează cancerul….totul este contaminat. Organic, Bio, Controlat, gluten free, lactoza free, fără sare, fără modificări genetice, proteine bune, proteine rele. Orice farfurie de mâncare ce se așază pe masă e scanată, controlată, întrebată de certificatul de proveniență, orice farfurie trebuie să fie Arianul Perfect. Poliția E-urilor, Securitatea Glucidelor, Miliția Grăsimilor Saturate. Un sistem perfect în care există un singur intrus, unicul spion ce a răzbit și care uneori face ravagii adânci urmate de regrete enorme și jurăminte pe măsură. Maestrul camuflării și al derapajelor: Alcoolul. Dezastrul echilibratului paradis culinar. Te prinde cu garda jos într-o seară și mătură cu tine pe jos – te face să bagi alune, chips-uri, slană, ceapă, sarmale, și….cel mai rău merdenele. Anticristul. În timp derapajele încep să formeze serii, precum cele filatelice odinioară, și ajungi la concluzia că ești în plină Epocă de Decadență Gastronomică. Hello Caviar, Bonjour Foie Gras, Bonjour Camembert și unt de Normandia cu sare de mare pe baghetă crocantă, Ciao Pasta făcută în casă cu trufe. Patru sticle de vin la masă, diferite, asortate cu spectacolul culinar, șampanie cu melci și stridii, Amarone cu fripura de Wagu în sânge, Aligote din Alsacia pentru salata de Chevre Chaude, Haut Medoc Cru Classe la Halibutul copt în cocotte și multe digestive la final lângă parfe-ul de fructul pasiunii și tortul de ciocolată neagră de Madagascar. Sportul mai compensează dar cu moderație, o alergare ușoară, o plimbare mai lungă, un tenis la dublu, nimic extravagant, nimic foarte solicitant. La vita e bella, ultima strigare. Căci aproape telefonată sosește Epoca Fără sau dai colțul. Inimă, ficat, rinichi, pancreas. Toate au o lungă listă de așa nu. Toate chestiile apetisante încep să fie înlocuite de lungi șiruri de medicamente botezate ciudat și fără pic de imaginație, anume parcă pentru a face treaba și mai gravă. Oftezi după niște sare în salata de varză sau după un strop de ulei în orezul alb. Dar, asta e, te bucuri privindu-i pe alți. Și ani trec, căci n-au de ce să stea.
– Hai te rog, ia o lingură de supă.
– Nu vreau.
– Nu-ți fac bine medicamentele pe stomacul gol. Ia niște iaurțel… te rog…
