Întrebări vă rog? Da, domnișoara din spate în palton cadrilat și pantofi roșii de lac, spuneți… Dacă e bună? Hmmm…. cum să vă spun… bun e un cuvânt inventat pentru savarine, pricomigdale, torturi diplomat sau eclere cu cremă de caramel sărat. Pentru asta ar trebui un alt cuvânt care să nu fie nici divin, nici genial, nici nemaipomenit … un cuvânt pe care ar fi bine să-l inventam. Bun e derizoriu, e pentru colegul de bancă cu ochelari ce-ți dă în fiecare zi din sandwich-ul său, e pentru polițistul ce te-a lăsat să pleci deși era roșu evident, pentru contabilul ce tocmai ți-a spus că te-a scutit de vreo câteva sute de euro din taxele pentru stat. Altă întrebare? Domnul cu pălărie prea mare pentru o asemenea față ascuțită, vă ascult… Nu e prea scump? O întrebare firească care merită un răspuns elaborat. NU! Altă întrebare? Tânărul hipster cu trening de fâș, vă ascult întrebarea… Ce conține??? Ei bine, conține o mostră din rai, pentru cei care cred în rai. Pentru ceilalți, scientologi, atei sau finanțiști, aș spune că inimaginabila prăjitură are în compoziție ego, ego din plin, e ca și cum ai mușca din propriul tău ego și ai descoperi cât de neasemuit ești tu.

Hai să n-o mai întindem totuși. Vă fac eu un sumar că văd că întrebați numai aiurea.

Așadar – Prăjitura cu pricina se numește Napoleon. Da, exact, după personajul ăla corsican, mic și al dracului, ce a zăpăcit jumătate de Europă acum mai bine de 200 de ani. După ce și-a furat-o în Rusia la 1812, nu atât de la bravul popor rus cât de la vrajnica iarnă rusească, generalul cu pricina a devenit prăjiturică. Adică în amintirea dezastruoasei retrageri a trupelor franceze, patisierii elitei ruse au creat o reinterpretare a mille-feuille-ului numită până în ziua de azi Prăjitura Napoleon. Zahăr, unt, ouă, lapte, făină și atât. Am tot mâncat această invenție în diferite locuri și situații, la Sankt Petersburg, la Moscova, la Paris, la Viena ba chiar și la New York. E buna, e ok. Acum o să vă explic de ce costă varianta de care vă vorbesc atât cât costă.

Bilet de avion București – Kiev și retur, zbor direct, o oră și douăzeci de minute – 250 de euro.

Cazare Kiev, pe Airbnb sau Booking, o cameră decentă, în centru, fără mic dejun, aproximativ 120 de euro/noapte. Ai nevoie de două nopți deoarece zborul direct este din două în două zile. Așadar în total cazarea 240 de euro. 20 de euro Uber-ul de la aeroport X 2 – 40 de euro. Până acum am strâns de 570 de euro. Mă gândesc că mai și trăiești prin Kiev două zile și că nu te cobori la un fast food, deci cam 40 euro pe prânz și 50 pe cină (cu băutură și toate cele), plus cafea și croissant dimineața… asta mai vine aproximativ 200 de euro, ceea ce ne duce la totalul de 770 de euro. Mai adaug 20 euro cartela de telefon cu internet (ca pe roaming e groasă) și unu-două Uber-uri, Bolt sau altceva de transport pe acolo. Am ajuns la 790 de Euro.

După ce ai făcut socotelile, o iei ușor pe jos până pe Yaroslavky Val până la numărul 23. Acolo se află Chichiko, restaurant cu bucătărie georgiană modernă. Tot felul de ode culinare încântătoare într-un spațiu cu un design pentru care, dacă ești designer român dependent de producătorii români de orice, îți vine să te lași de meserie. Te așezi la o masă, pe care ai rezervat-o în avans, comanzi orice îți inspiră poftă, deci cam orice din meniu, bei un vin georgian de excepție, dai ochii peste cap la fiecare platou, farfurie, recipient ce ți se așterne pe masă, ai vrea să poți muri mâncând, iar la final, după ce crezi că apogeul a fost atins și doamna cea grasă a cântat aria ultimă… la final comanzi cu sforțare un tort Napoleon. Iar el, tortul vine. O felie imensă, pe care crezi că niciodată în viața asta n-ai putea să o mănânci pe toată. Bagi timid și șovăitor furculița în tort, moment în care în lume se face liniște, se stinge lumina pe planetă, și rămâne doar un spot pe farfuria din fața ta.  Se aud opt sute de foi de grosimea unei aripi de libelulă cum trosnesc, se surpă, se prăbușesc contopindu-se în cădere cu crema migăluită de trei sute de fecioare virgine. Căderea Babilonului pare doar o metaforă în comparație cu ceea ce poate produce o furculiță Robbe&Berking în structura măiastră a neasemuitului tort. Ochii se închid neputincioși și lasă gura să guste. Creierul se topește și curge în vene unde se amestecă cu sângele și este pompat în inimă. Creierul și inima devin o singură entitate pentru o înșiruire nedeslușită de secunde. Cazi în puful păcatului condus de gustul raiului. Când deschizi ochi e deja prea târziu. Farfuria e goală. Sufletul e plin.

Costă 8 euro. În total 798 de euro. Dacă merită? Am mâncat o amandină de 4 euro în Amzei și mi-a părut rău după bani. Desigur, n-am venit la Kiev după o prăjitură, dar dacă ar fi să vin doar pentru o prăjitură, aș veni. Ceea ce vă doresc și vouă.