Maria Magdalena Macarenco este psiholog militar și clinician, cu două participări în teatrele de operațiuni din Irak. S-a îngrijit de o formare continuă de 17 ani în psihotraumă, terapia traumei psihologice și EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing):
Care este tema ta preferată în terapie?
Fiind specializată în traumele psihologice, subiectul preferat din terapie este chiar acesta :). Fie că vorbim despre traume unice sau complexe, ele reprezintă fundamentul pe care se așază disfuncționalitățile noastre din prezent și de aceea constituie o temă esențială în tratamentul oricărei patologii. De cele mai multe ori, pacienții nu solicită psihoterapie pentru a procesa traume, ei vin să discute despre simptome, adică despre consecințele traumelor. De la probleme relaționale și de carieră, la tulburări cronice de somn sau sexuale, toate sunt consecințe ale unui istoric traumatic și este important să îi putem ajuta pe clienți să vadă acest lucru, pentru a face un prim pas către vindecare. Și de foarte multe ori, istoricul traumatic începe chiar cu perioada intrauterină. Contează pentru identitatea noastră dacă suntem doriți, dacă suntem așteptați, sau dacă nu suntem doriți iar mama chiar încearcă să ne omoare. Contează dacă părinții te doresc fată și tu esti băiat sau invers, dacă ești văzut ca o prelungire a mamei și nu ca ființă separată care dezvoltă identitate proprie și voință proprie. Trauma prenatală contribuie la probleme emoţionale și fizice pe termen lung și ne creionează scenariul de viață.
Care este pregatirea/formarea ta?
Mi-am început activitatea de psiholog militar și clinician în anul 2002. Am participat la două misiuni în teatrul de operații din Irak și din anul 2009 am o practică privată în domeniul clinic. M-am specializat în psihotraumă și terapia traumei psihologice cu specialiști străini iar din 2013 susţin cursuri de formare continuă în psihotraumatologie şi workshop-uri de Constelații ale Intenției. Am înțeles, de-a lungul activității mele, că psihoterapia verbală nu este suficientă în lucrul cu trauma și mai ales în tratamentul traumelor multiple. Pentru a putea depsăși această limită a psihoterapiei clasice, am urmat programul de pregătire în teoria și practica EMDR, una dintre cele mai eficiente și mai rapide metode folosite în tratamentul amintirilor traumatice, și de asemenea Trainingul Avansat de Psihotraumatologie Multigenerațională cu prof. Franz Ruppert, pentru a putea utiliza în practică Metoda Intenției. Anul trecut am început studiile doctorale la Facultatea de Psihologie a Universității București și proiectul meu are ca temă “Influența traumelor prenatale și a experiențelor adverse din copilărie asupra debutului și cursului bolilor autoimune”.
Care este preferatul tău din literatura de specialitate?
Franz Ruppert, pentru că a creat și dezvoltat o metodă profundă și eficientă de terapie: Metoda Intenției. Ruppert și-a dat seama că pentru vindecarea traumelor nu este de ajutor să te uiți în exterior, la sistemul de familie, ci la tine și la ce consecințe a lăsat acest sistem de familie asupra psihicului tau. Ruppert a vorbit prima dată despre trauma de identitate care se află în multe cazuri la baza disfuncționalităților noastre din prezent și a adus o viziune clară asupra fragmentării psihicului în urma traumatizării.
De ce ți-ai dorit să devii psihoterapeut?
Dintr-o suferință personală. În adolescență mă simțeam foarte izolată în propria familie, nu aveam cu cine vorbi, nu aveam cui împărtăși ce se întâmplă cu mine și mi-am spus ‘eu vreau sa devin psiholog, pentru ca adolescenții să aibă în fața cui să-și pună în cuvinte suferința.’
Cum ai descrie propria ta experiență în terapie?
Lungă, treptată și continuă. Am început să mă uit la problemele mele în timpul facultății, am făcut câteva ședințe de psihanaliză din care astăzi mai rețin o singură propoziție rostită de terapeut și atmosfera rece și distantă din timpul ședințelor. Apoi am continuat după facultate cu grupurile de dezvoltare personală din cadrul unui program de formare postuniversitară pe terapie, unde am fost curioasă față de mine pentru că doream să înțeleg de ce iau anumite decizii, de ce reacționez într-un fel sau altul, sau cum să am mai multă grijă de mine. Uitându-mă acum în urmă, îmi dau seama că am primit foarte puțin de la aceste intervenții, comparativ cu descoperirea mea cu ajutorul Metodei Intenției. Această terapie a adus foarte multă clarificare în psihicul meu și încă aduce, încă scoate la suprafață piese de puzzle esențiale în înțelegerea mea. Am nevoie să mă uit la problemele mele pentru ca sunt responsabilă de sănătatea mea mentală și de asemenea am o responsabilitate pentru pacienții mei.
Stabilești un raport personal cu clientul? Dacă da, cum reușești acest lucru?
Am un raport uman cu clienții mei, bazat pe respect și empatie, fără să devin prietena lor. Mă port firesc dacă ne întâlnim întâmplător în diverse contexte sociale. Am grija să respect cadrul terapeutic însă nu fac asta într-un mod artificial. Sunt conștientă de granițele mele și pot să pun limite sănătoase dacă există un risc de intruziune sau de confundare a rolurilor.
3 filme importante/cu impact pentru tine? De ce?
Bohemian Rhapsody. M-a impactat contrastul dintre viața personală și cea publică a artistului, profunda singurătate, nevoia nesatisfăcută de iubire și respingerea propriei identități.
Philadelphia. M-au atins nedreptatea și discriminarea cauzate de necunoașterea unei boli. Cât de repede grupul profesional a putut respinge un om care până atunci fusese ‘băiatul de aur’ al firmei și neasumarea acestui lucru. Abuzul de putere și falsitatea. Trauma instituțională care izolează un membru al său aflat în suferință. Gravitatea lui ‘să ne prefacem că nu există’, a ceva ce nu putem conține. Distanța socială, frica de celălalt, prejudecata.
Ice Age. Un film important pentru că îmi aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată când mă gândesc la veveriță și Sid. Îmi oferă un sentiment de ușurătate și candoare. Un model sănătos de prietenie, comunicare și loialitate.
M-a uimit episodul atacului cu rachete al bazei. Asta e armata, aceleași metehne în orice cazarmă, în oricare luptă . Fie și în NATO. Și-a ascuns sentimentele, a trebuit să-și tragă o mască, fiindcă “nu avea cum” să fie pe față. Am notat asta, pentru mine este pentru prima oară când, unul de-al vostru recunoaște asta. Întotdeauna noi, ăștia obișnuiți, greșim ca ne e teamă să fim noi înșine.
Mie persoanele extrem de religioase mi se par foarte periculoase, deoarece cred ca aceasta religiozitate le mascheaza ipocrizia. Acesti oameni vaneaza in ceilalti chiar si cele mai mici greseli, cele mai mici abateri de la dogma, insa nu au nicio mustrare de constiinta daca ei insisi incalca aceste reguli atat timp cat nu sunt descoperiti.