În marele tablou al evoluției speciei, am ajuns să fim niște sclavi ai tehnologiei moderne și ai utilităților (energie electrică, termică, apă de la robinet etc). Depindem până la sevraj de ele. Zilele trecute, aflîndu-mă într-o „alimentara”, un magazin cu de toate, dintr-un cartier bucureștean, s-a întâmplat să se producă o pană de curent – moment în care viața, așa cum o știm noi, trepidantă, rapidă, eficientă, s-a oprit. Nu se mai putea face niciun schimb comercial, niciun troc, bani contra produse, deoarece casa de macat și cea de bani merg cu electricitate. Ghinion, zic! – merg în alt loc unde există electricitate și gata. Numai că și sistemul de acces în magazin funcționa tot cu electricitate. Așadar, eram captiv în alimentară: eu, două vânzătoare și două cliente. Cu toții (hai, că era să zic cu toatele!) în imposibilitatea de a face ceva, blocați absurd, parcă într-un text de Beckett sau Ionesco. Forțați de situație, socializăm. Ascultăm povestea vieții uneia dintre vânzătoare. O compătimim pentru că are un bărbat ce o alintă cu pumnul, iar când să înceapă și cea de-a doua vânzătoare să-și depene povestea, vine curentul! Trăiască volții de pe cablu! N-am mai cumpărat nimic, doar am zbughit-o pe ușă. Eram din nou în civilizație.
Ce să mai adaugi în playlistul personal, asta dacă ai o sursă de curent electric prin preajmă, găsești mai jos:
