Primul concert The Mono Jacks din acest an a fost anunțat încă din noiembrie-decembrie 2017. Din acel moment, Sărbătorile de iarnă păreau să cuprindă și ziua de 17 ianuarie, data evenimentului. Cel puțin eu așa am simțit din moment ce la începutul lui 2018 concertul era sold out, iar oamenii căutau în continuare bilete sau prieteni care să-i treacă pe listă. În deschidere au fost Rockabella și Melting Dice, care au pregătit publicul pentru ce urma: o explozie de energie și blândețe. În același timp.

La oara 23,00, băieții au urcat pe scenă, iar melodiile au început să curgă una după alta.

„Ușor distorsionat“ este cel mai recent album The Mono Jacks și, poate, cel mai bun de până acum. „Un sfert de secundă“ a fost singurul indiciu pe care l-au dat băieții în anunțarea noului material, iar acum deja nu mai știi care dintre piesele prezente pe album este preferata ta. Sau, cel puțin asta ni s-a întîmplat mie și celor de lângă mine, din fața scenei, în timpul concertului. Începea o piesă, se termina și simțeai că aia a fost, gata, poți răsufla liniștit că au cântat-o, dar nu! Cînd apăreau în difuzoare „Come Back Girl“ sau „Tablou“, te reîndrăgosteai instant de ele.

„Nu este primul concert sold out, dar este primul care contează“, a spus la un moment dat Doru Trăscău, solistul trupei.

De când s-a relansat, componența The Mono Jacks a trecut prin câteva schimbări, iar formula actuală, care îi mai cuprinde pe Andrei Zamfir (chitarist), John Ciurea (tobe) și Cristian Chiru (bas), transmite publicului exact căldura și înțelegerea pe care o au între ei de nouă luni de zile.

„Infinit“, „Gândurile”, „Tablou“, „Woman“, „We re getting older“, „O fi un vis“, „Stai“ și „Imperfect“ reprezintă o parte din setlist-ul care a oprit timpul în loc. Când instrumentele amuțeau, publicul acoperea liniștea cu aplauze continue și strigăte. Toți voiam bis, toți știam că mai au piese pe care le pot cânta pe scenă, dar nici măcar asta nu conta. Toți voiam să continue magia.

Cei patru s-au au revenit rapid pe scenă, iar noi, cei 400 de oameni prezenți ne-am calmat cât să ne tragem sufletul. Au început să cânte „Un sfert de secundă“ și, de fapt, nu cântau doar ei, cântam cu toții, așa cum am făcut-o de la primul acord al lor.

Au fost doar două piese și s-au retras, dar a revenit Doru Trăscău, singur. A luat chitara, iar eu încercam să îmi dau seama ce putea să cânte singur. Și a început să cânte: „Atât de sâmbătă e astăzi, cât de departe este luni“, și m-am transpus instant în 2005-2006, pe vremea când AB4 era în vogă cu piesa „Hol“. Apoi i s-au alăturat Andrei, Cristi și John, și, împreună, au cântat încă o dată „1000 de Da“.

Mă uitam în spatele meu și vedeam telefoane care filmau, palme care țineau ritmul și ochi închiși, pătrunși doar de sunetul impecabil.

The Mono Jacks ne-au reamintit de fluturii în stomac, de entuziasmul susținut de răbdare, de zâmbetul care apare atât de sincer când auzi sau cânți versurile preferate.

Se spune că e important cum îți începi anul. Dacă vrem să credem asta, chit că am fost în sală sau că am ascultat The Mono Jacks la Radio Guerrilla sau pe propriile device-uri, 2018 are șanse mari să fie minunat!