Probabil că cei mai mulți dintre noi ne-am prins că “în zilele noastre” mersul cu bicicletă e mult mai plăcut. Sunt câteva elemente care au ajutat ca acest lucru să se întâmple. Ar fi următoarele:
1. Mărimea cadrului
Dacă în urmă cu 15-20 de ani aveai la dispoziție alegerea unei biciclete doar în funcție de culoare (eventual), mărimea cadrului fiind unică, acum poți alege un cadru cu o geometrie care să te facă să te simți mult mai bine când mergi cu bicicletă. Mai mult, ai cadre care oferă unghiuri diferite în funcție de disciplina pe care vrei s-o abordezi. Dar să nu intrăm în detalii pentru că asta e o teză separată.
2. Soluția antipană
Îmi aduc aminte cât de îngrozit eram în copilărie de eventualitatea producerii unei pene. Asta din cauză că nu existau petice autoadezive și trebuia să mergi doar la vulcanizare să poți rezolva problema (îmi amintesc cum arătau camerele cu multe petice când le umflai; semănau cu un intesin gros bolnav ). În plus, nu prea găseai camere. Așa că erai terorizat de orice situație în care exista riscul să faci pană. Acum există soluții antipană de mai multe feluri, cu consistențe și culori diferite, dar, din fericire, se pare că cea mai bună soluție antipană de pe piață e produsă aici, în România, ( și ar trebui să fim mândri de asta ) de Fakir. Evident că și anvelopele au compoziții mult diferite și mult mai complexe, dar și aici intrăm pe teritoriul unei alte teze.
3. Dropper post-ul
Pentru mine asta e cea mai mare revelație în materie de confort când merg cu bicicleta. Mi-aș pune și la cursiera. Doar așa, pentru că sunt foarte impresionat de utilitatea lui. Pentru cei care încă nu s-au prins, dropper post-ul este o tijă de șa reglabilă, care e bine să aibă comandă pe ghidon ( pentru mai multă comoditate ), există și variante cu comandă sub șa, care culisează pe o distanță de aproximativ 10-15 cm, în funcție de nevoi. De ce este el util? Când aveam 112 kile mă dădeam greu de tot în spatele șei în momemntul în care erau coborâri mai agresive. Ei bine, acum, când văd că urmează o coborâre, apăs maneta, coboară șaua, mut corpul spre spatele bicicletei pentru a schimba centrul de greutate și totul devine mai simplu și mult mai plăcut. Altfel, ar fi trebuit să cobor de pe bicicletă, să desfac cheia de la tija de șa, să reglez un pic înălțimea, să închid cheia, apoi să mă urc iar pe bicicletă, parcurg coborârea, după care să mă opresc, să deschid cheia de la tija de șa, să reglez iar șaua, etc. Complicat. De asta nu făceam niciodată așa. Și tot de asta coboram pe lângă bicicletă pe cele mai multe zone tehnice.
4. Echipamentul tehnic de ciclism
Când eram copil mama evita să-mi cumpere orice era din materiale supraelastice. Am crescut cu conceptul că tot ce nu e bumbac, nu e bun. Nu scăpam decât atunci când venea vorba de cămașa de Șoimii Patriei, unele perechi de pantaloni, în fine.. Când am luat prima dată contact cu materialele din care sunt făcute echipamentele de ciclism am fost reticent. Din cauza de mai sus. Mergeam cu blugi și tricou de bumbac. Mi se părea absolut normal. Până am văzut care e de fapt faza cu echipamentele profesionale de ciclism. ( Putem extinde mai mult zona până la alergare, triatlon, etc ) Și aici suntem foarte norocoși și trebuie să fim mândri pentru că 40% dintre echipamentele pe care le poartă cicliștii profesioniști în marile tururi ( Tour de France, Il Giro, Vuelta, etc ) sunt produse în România, la Marghita, lângă Oradea, de Bellotto. În ultimii 25 de ani ei au dezvoltat permanent gama de produse și calitatea echipamentelor, iar astăzi avem la dispoziție o grămadă de produse din care câteodată nici nu știu ce să mai aleg. Adică, într-un tricou găsești vreo trei tipuri de material. Dar sunt mai multe variante. La fel la pantaloni. Echipamentele de toamnă sunt și ele de mai multe tipuri. La fel ca vestele windtex. Când vine vorba de echipamente de iarnă la fel, sunt mai multe categorii. Faza făină e că sezonul nu se oprește niciodată pentru că ai echipamente pentru absolut toate anotimpurile. Și iar nu intru în detalii pentru că e nevoie de o teză, ați ghicit, separată.
5. Device-urile electronice
Când mi-am luat primul ciclocomputer care măsura doar viteza și distanța, în urmă cu vreo 15 ani, am crezut că sunt în vârful piramidei trofice. Nici nu știu cât de precis era. Când am văzut după câteva luni că făcusem 4000 de kilometri credeam că visez. Ei bine, acum, am un Garmin 830, dar și un ceas Garmin Fenix 6X Pro, care fac atât de multe ( îmi monitorizeaza absolut orice mișcare, fie că e în antrenament sau nu, îmi monitorizeaza somnul, am la dispoziție o grămadă de activități pe care să le măsor – alergare montană, alergare, MTB, ciclism de șosea, spinning, triatlon, mers pe jos, înot în bazin, înot în aer liber, barcă, etc, etc, etc ) încât mă simț ca un roboțel. Dar un roboțel important. Nici nu știu cum ar fi viața fără aceste gadget-uri. Și da, ați ghicit, e nevoie de o altă teză. Deci, ne oprim aici, fără prea multe detalii.
6. Încălțămintea
O vreme mi-a fost teamă să folosesc pedale automate de care se prind încălțări speciale de ciclism pentru că toată lumea îmi spunea că o să cad. Până într-o zi când am decis că TREBUIE. Și, guess what?? N-am căzut. O vreme am zis că n-aș mai merge fără încălțăminte pentru pedale automate nicicum. Adevărat, cu o mică precizare. La cross country și șosea n-aș mai merge fără încălțări specifice și pedale automate. La enduro e altă poveste. Pentru că nu stăpanesc prea bine tehnica pe coborâri mi-am dat seama că trebuie să mă întorc la flat pedals ca să pot pune mai repede piciorul jos și după aceea imediat înapoi pe pedală. Și aici trebuie ceva special, cu pini care să îți asigure o aderență crescută. Iar pentru pedalele astea sunt foarte bune niște încălțări specifice care au o talpă dintr-o compoziție care-ți oferă o super aderență. Nu dezvolt mai mult.
Și voi credeați că e simplu să te dai cu bicicleta..