La fiecare început de an îmi propun să fac ceva greu de realizat, dar nu imposibil, ceva care să dea o formă și o dimensiune lucrurilor pe care le fac și mi le doresc în viață care să fie conforme cu felul meu de a fi. De exemplu, anul trecut cam pe vremea asta îmi propuneam să parcurg 100 de kilometri pe jos. Am scris despre gândul asta aici.
Câteva luni bune mai târziu, când probabil nimeni nu credea că mă voi ține de gândul acela, aveam să parcurg acei 100 de kilometri pe jos. Nu cum credeam, ci mult mai intens și mai bine. A fost de departe cea mai grea “questie” pe care am făcut-o în materie de sport și una dintre cele mai complexe activități care a schimbat destinele tuturor celor “atinși” de ea, într-o mai mare sau mai mică măsură. Visul acela avea să poarte denumirea de 100K Walk și dacă n-ați apucat până acum să aflați ce s-a întâmplat acolo va las un link aici.
Este, bănuiesc, evident că această poveste va continua nu doar anul acesta, ci și în anii următori. Asta nu pentru că am eu nevoie să-mi hrănesc ego-ul, ci pe pentru că sunt foarte mulți oameni în jurul nostru care-și caută definirea într-o astfel de formă și fel. Adică vor să se depășească, însă în același timp vor să dea sens pașilor. 100K Walk rezolvă această dilemă: Solvitur ambulando. Voi reveni cu detalii la vremea potrivită.
Întorcându-ne acum la planurile pentru 2020 ( probabil vă așteptați să va spun ce trăznaie mi-a mai trecut prin cap, dar să știți că visul meu cel mai mare anul acesta e foarte personal și e foarte complex chiar dacă la final ajunge să se rezume la un gest pe care cei mai mulți îl pot face simplu – nu intru în detalii ) aș vrea să vă spun că nu sunt surprins să văd atât de mulți oameni în jurul meu care-și propun să facă lucruri extraordinare cu ei. Dacă în urmă cu ceva timp visurile celor din jurul meu erau foarte… materiale, observ acum din ce în ce mai mulți oameni care vor să-și ducă propriul corp mai aproape de scopul pentru care a fost el dezvoltat până la un punct. E, dacă vreți, întoarcerea la origini. Și nu cred că sunteți surprinși când auziți că visul unora este să fac un IronMan. E vorba de 3,8 kilometri de înot, urmați de 180 de kilometri de mers cu bicicleta și la final se aleargă 42 de kilometri. De ce să faci asta? Ei te vor întreba de ce să NU faci asta măcar o data în viață? Încă n-am ajuns să-mi doresc să fac un IronMan, dar mi-am propus anul acesta să alerg vreo două maratoane montane și vreo 50 de kilometri din 100K Walk. Un IronMan de acest fel poate fi un scop, un bun plan motivațional, dar poate fi un pic prea mult pentru unii dintre noi.
Ideea acestor rânduri rămâne aceeași: nu uitați să vă stabiliți un obiectiv mare pentru fiecare an. El nu trebuie să fie în legătură decât cu ceea ce credeți despre voi în adâncul sufletului. Iar dacă acest obiectiv ajunge să schimbe în bine și câteva vieți în jurul vostru cu atât mai bine. Dar nu e obligatoriu. Important e să nu lăsați de prea multe ori pe mâine, că ne trece viața.
Hai să avem un 2020 plin de satisfacții și bucurii.
P.S.: Prin mișcare ajungi repede la fericire chiar dacă doare câteodată. Are legătură cu endorfinele. 😉