Ce mi-a recomandat Tarantino

Mi-am făcut un obicei destul de sănătos pentru cât de mare consumator de film sunt: să stau să mă uit foarte atent la orice interviu de-al lui Tarantino. Câteodată, de niciunde, scapă niște nume de filme incredibil de obscure care m-au dat pe spate definitiv.

E știut că în materie de cunoștințe cinefile, sus-numitul QT are niște cunoștințe impresionante la care, atunci când se simte în largul lui apelează și scapă niște nestemate, pe care, de altfel, nu le știe nici dracu.

Prin urmare, simplu și direct, avem o lista de trei filme recomandate de unul dintre cei mai mari oameni de film din istoria cinema-ului.

Trecând peste asta, am și o curiozitate: de unde va luați recomandările de filme? Să ne share-uim sursele, zic!

1. Hands On a Hardbody: The Documentary (reg. S.R. Bindler , 1997)

Am cules recomandarea asta uitându-mă la un interviu dat de Tarantino lui Jimmy Fallon, interviu care e cumva legendary pentru e unul dintre puținele în care Fallon nu mai rade prostește, forțat, cum o face de obicei și se vede că are o bună dispoziție naturală, generate de maestrul însuși. Și da, Tarantino e genul ăla de invitat care-ți “face” imediat o emisiune!

Genul programului este clar comedie, chiar dacă este documentar. Este vorba despre celebrele concursuri, foarte populare în SUA, în care participanții trebuie să țină mâna cât mai mult timp pe o mașină, că s-o câștige.

Cineva chiar a avut răbdarea și curiozitatea să documenteze un concurs de genul asta, iar subtilitățile și rivalitățile care au apărut între concurenți, sunt la nivelul unei tragedii grecești.

Insomnie, oboseală, drama, situație dificilă, hotărâre, delir religios, intimidare și trădare. Documentarul asta le are pe toate, și Tarantino zice foarte bine: trebuie doar să ai răbdare până la sfârșit!

Plus că, se poate vedea gratis aici și aici:

2. Big Bad Wolves (Aharon Keshales, Navot Papushado , 2013)

Aici recunosc c-am fost dat un pic dat pe spate, și că odată ce-am văzut filmul ăsta, am înțeles de ce i-a plăcut atât de mult lui Tarantino.

Avem de-a face cu un film israelian scris impecabil, care ține în mână suspansul incredibil de bine și care punctează toată tensiunea aia intensă cu un umor de situație și dialog livrat frust, clar și cu un cinism cum numai la israeliani poți vedea (le-am mai văzut niște comedii la care am ras cu lacrimi, vorbim altă dată despre ele).

Doar că, asta nu e comedie! E un fel de thriller-horror procedural, crime movie, pe răzbunare.

Restul e poezie! Sângeroasă, dar poezie!

3. The Blade (reg. Tsui Dark, 1995)

Că Tarantino nutrește un fetiș real pentru cinematografia asiatică, în special pentru cea japoneză, nu mai e un secret de mult, chiar apărând în mai multe filme, într-unul jucând chiar în japoneză.

Doar că, recomandările lui din zona asta sunt într-un respect absolut pentru aptitudinile regizorale ale oamenilor de film japonezi.

Așa e și filmul asta!

The Blade e un film de acțiune direct, minimalist, care oscilează între delicatețea unui satâr și claritatea studiului de personaj.

Asta e cinema: mult făcut cu puțin, iar The Balde este un exemplu perfect.

Din multele recomandări făcute de Tarantino, astea mi-au venit primele în minte, deși lista e foarte lungă.

Dar, repet întrebarea: voi de unde va luați recomandările de film când vi le luați?

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine