Velo Alanya or Velo Erciyes – traducere

Toată povestea Velo Alanya se poate spune că a început în 2010 atunci când Mustafa Kemal Canfedai a organizat Turul Turciei în Ankara. În 2020 avea să ajungă să organizeze Campionatele Europene de Ciclism pe Șosea. Revenind însă la momentul în care se contura forma proiectului Velo Alanya trebuie precizat că Federația Ucrainiană de Ciclism a jucat un rol foarte important. A fost prima federație invitată la un stagiu de pregătire de iarnă. Ei și-au trimis echipa națională de velodrom, le-a plăcut foarte mult ce au găsit în zona Alanya așa că au revenit și anul următor. Între timp, Kemal avea să viziteze în jur de 25 de țări în trei ani unde a purtat discuții cu federațiile de specialitate pentru a le face cunoscut proiectul său în care, pe timpul iernii, sportivii beneficiau de condiții foarte bune de antrenament într-un cadru prielnic, la temperaturi de 15-20 de grade Celsius, în condiții de 5 stele, la prețuri foarte avantajoase.

Vara e un pic prea cald în Alanya așa că în ultimii trei ani Kemal a dezvoltat un alt cadru de antrenament, pe muntele Erciyes ( 3916 m ), al doilea că înălțime din Turcia, un loc foarte potrivit pentru antrenamentele la altitudine. Așa a apărut Velo Erciyes. Hotelul e situat la altitudinea de 2200 de metri și ai la dispoziție câteva trasee generoase pentru antremente. Dacă iei în calcul că aeroportul din orașul Kayseri e la 28 de kilometri de hotel, înțelegi că ai toate avantajele de partea ta.

Peste toate acestea în urmă cu 5 ani Kemal, ajutat de ministrul afacerilor externe, a reușit să încheie un protocol cu cei de la Turkish Airlines și astfel, toți cei care aleg să vină în Cycling Camp-urile organizate la Velo Alanya sau la Velo Erciyes au transportul bicicletei GRATUIT. Pe mine m-a dat un pic pe spate faza asta când am conștientizat cât de atenți sunt la toate aspectele turcii și cât de orientați spre client sunt. În zilele de recuperare poți merge în Capadocia care e la 70 de kilometri distanță de Kayseri.

Până în acest moment sportivi din 55 de țări au luat parte la training camp-urile organizate de Velo Alanya, iar mai nou, aceștia au șansa de a se evalua în cadrul unor curse, de șosea sau MTB. Mai exact, pentru 2020, Velo Alanya are în calendar 76 de curse toate cuprinse în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale. Un rol foarte important în organizarea curselor de MTB l-au avut și Cătălin Sprinceană, vice-președintele Federației Române de Ciclism, alături de multiplul campion național Răzvan Juganaru. Ei l-au ajutat pe Kemal să amenajeze câteva trasee de MTB în 2019, iar acum acestea găzduiesc curse internaționale.

Condițiile extraordinare din zona Erciyes i-au determinat pe cei din Federația Kuweitului de Ciclism să organizeze anul acesta Campionatele Naționale acolo, pentru că temperaturile și condițiile constituie un cadru perfect. Nici tinerii cicliști n-au fost uitați. Și pentru ei sunt organizate curse dedicate.

În ceea ce privește meniul la care au acces sportivii acesta este alcătuit împreună cu 15 dintre antrenorii echipelor prezente în training camp-uri. Ai astfel parte de cel mai bune și eficiente combinații alimentare pentru un randament foarte bun. În permanență le este cerută părerea celor prezenți pentru îmbunătățirea condițiilor și perfecționarea lor.

Pentru anul viitor, pe lângă ce poate fi găsit acum, cicliștii se pot pregăti și pentru două curse epice, așa cum e Absa Cape Epic, Swiss Epic sau Carpathian MTB Epic. Kemal se gândește la două curse de șase etape, una în Alanya iarna, cealaltă în Erciyes vara. Deja pentru această vară sunt pregătite trei curse pe etape în Erciyes care au startul la o altitudine de peste 2000 de metri și finish-ul la aproximativ 3500 de metri. Poate ne întâlnim pe acolo.

Mi-a plăcut ce mi-a spus Kemal în finalul interviului pe care îl puteți asculta în ediția din 14 martie de CARDIOGUERRILLA începând cu ora 08:00: “Poate că aici e a doua voastră casă. În jur de 60-70 de cicliști din România sunt prezenți aici, acum. Le-am căutat privirea. I-am văzut fericiți. Va așteptăm mereu!

Dacă aveți chef să dați cu ochiul  pe site-urile dedicate, le las aici, respectiv aici . Dacă vreți să ne vedem pe-acolo eu abia aștept. Are Turcia ceva ce n-are nici Austria și nici Olanda.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine