Femeia la 1000°C: Emoțiile se măsoară în grade, nu în minute

Herra Björnsson este o regină pe domeniul ei! Este imobilizată de vârstă și de boală într-un garaj din Reykjavik, Islanda, dar la venerabila vârstă de 80 de ani mentalitatea ei rămâne cea a unei învingătoare. Ce a învins? Viața însăși care i-a rezervat surprize dintre cele mai dure și întorsături de situație care îți fac pielea de găină, dar regina Herra a învins.

Aflată în compania iubitelor sale țigări și a unui laptop de pe care îi place să își lanseze în lumea de afară săgețile încărcate de umor și lipsite de orice inhibiție, Herra a hotărât să moară. Și așa cum a făcut toată viața, ea însăși pune la punct toate detaliile. Dar înainte de marele final, ne oferă povestea vieții ei.

Iar sutele de pagini care urmează au zburat pur și simplu. De mână cu Herra am redescoperit istoria Europei în anii celui de-al Doilea Război Mondial, când ea, doar o copilă fiind, a trebuit să privească moartea în față de atâtea ori.

Poate de aceea atitudinea ei față de trecut este aceea a unui om care își acceptă greșelile și este împăcat cu faptul că ani de zile a rătăcit prin Germania nazistă doar din cauza „ghinionului” și nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru tragedia ei personală. Spune lucrurilor pe nume, fără rușine și fără teamă de cuvinte.

Impulsul a jucat un rol de căpătâi în destinul copilei care a iubit cu pasiune un soldat german, a alergat prin orașe distruse de bombardament, a ajuns într-un bordel… și toate acestea pentru ca, la terminarea războiului și reîntoarcerea în țara sa natală, Islanda, să se lovească de legea tăcerii. Nimeni nu discută despre atrocitățile războiului, nici chiar propriul ei tată, unul dintre puținii islandezi care s-au alăturat forțelor naziste.

Scrisă într-un stil frust, cartea ne oferă un personaj central memorabil și rarisim. Vorbim despre o femeie care își prezintă trupul decrepit, dar nu uită că este femeie și vorbește deschis despre relații, preferințe și chiar nevoi sexuale.

„Nu neg că mi-ar fi plăcut să am bani și să-mi pot cumpăra un neamț tânăr exclusiv pentru plăcerea mea, să-l pun să stea aici lângă mine, pe jumătate dezbrăcat la lumina unei lumânări, și să-mi recite din Schiller, mie, băbătiei țintuite la pat, dar, după câte se pare, în țara noastră au interzis prostituția, drept pentru care n-are niciun rost să mă jelesc. Nu mai am decât câteva săptămâni de trăit, două cartușe de Pall Mall, un laptop și o grenadă de mână, dar nu m-am simțit niciodată mai bine.”

Cu atât mai fascinant este faptul că Herra Björnsson este un personaj inspirat de Brynhildur Georgía Björnsson, nepoata primului președinte al Islandei, cu care autorul a avut ocazia să vorbească întâmplător la telefon. Dar pornind de la această doamnă, imaginația scriitorului a fost cea care a pus-o pe Herra față în față cu propriile greșeli.

Dar să nu mă înțelegeți greșit, aceasta nu este o lectură apăsătoare. Face parte din categoria aceea de cărți care prezintă viața așa cum e ea: grea și complicată în diverse grade, iar dacă trăiești anii celui de-al Doilea Război Mondial gradele astea vor fi mai ridicate. Însă un așa personaj nu poate face lectura decât intrigantă și adeseori amuzantă, cu limbajul ei la limita decenței și privirea atât de ageră și directă.

— Neah… cum e carnea la grătar, așa e și inima. N-ai cum s-o frigi de două ori.

— Vrei să zici că nu ne îndrăgostim decât o dată?

— Da, sigur, poți încerca s-o frigi din nou, dar iese groaznic de tare… de fadă.

— Și la tine cât a durat?

— Prima dragoste durează o viață. Încă mă mai gândesc la el.

— Vreau să zic, cât timp ați fost… împreună?

— Am fost un cuplu timp de două…

Mă opresc să-mi trag suflul.

— …două zile, cred.

— Ați fost împreună două zile și te mai gândești la el și-acum?

— Da. Dragostea se măsoară în grade, nu în minute.

Femeia la 1000°C, Hallgrímur Helgason

Traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu

Editura ART, Colecția musai, 2019

1 comentariu
    Laurentiu

    Am cumpărat de curând cartea, dar încă nu am citit-o. Voi reveni cu impresii după ce o citesc, întâi să termin ce am început.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine