(P) Brânzeturi din plante

Nu dați cu piatra că vorbesc serios. Tot cei de la Verdino mi-au prezentat trei tipuri de brânză care nu e obținută din lapte. Ideea e că, după ce am renunțat la carne, pește, fructe de mare, bere, băuturi carbogazoase și zahăr, pasul firesc e să las și brânzeturile în pace. Sunt foarte aproape să-mi iasă. Acum chiar mult mai aproape. Vă arăt imediat de ce. Doar parmezanul mă desparte de renunțarea totală la lactate.

Așadar, vă spuneam că cei de la Verdino au pregătit trei variante de brânzeturi vegane. Pentru cei care au intoleranță la lactoză sunt mană cerească. Iar pentru cei ca mine care vor să renunțe și la lactate sunt de vis. Eu am mâncat pizza cu brânze din acestea și ciuperci. E într-un fel. Dar am folosit și la sandwich-uri sau burger.

Gouda vegană

Ingrediente: apă, ulei vegetal de cocos (21%), amidon modificat, amidon, arome naturale, sare iodată, colorant (caroten).

Valoare energetică: 1108 kJ/ 267 kcal
Grăsimi: 21 g
– din care acizi grași saturați: 19 g
Glucide: 19,5 g
– din care zaharuri: 0 g
Proteine: 0 g
Sare: 1,6 g

Emmentaler vegan

Ingrediente: apă, ulei vegetal de cocos (21%), amidon modificat, amidon, arome naturale, sare iodată, colorant (caroten).

Valoare energetică: 1108 kJ/ 267 kcal
Grăsimi: 21 g
– din care acizi grași saturați: 19 g
Glucide: 19,5 g
– din care zaharuri: 0 g
Proteine: 0 g
Sare: 1,6 g

Cheddar vegan

Ingrediente: apă, ulei vegetal de cocos (21%), amidon modificat, amidon, arome, sare iodată, colorant (extract de ardei).

Valoare energetică: 1108 kJ/ 267 kcal
Grăsimi: 21 g
– din care acizi grași saturați: 19 g
Glucide: 19,5 g
– din care zaharuri: 0 g
Proteine: 0 g
Sare: 1,6 g

Aș mai vrea să vă spun o chestie foarte intimă. În momentul în care mi s-a recomandat să renunț la carne, peste, fructe de mare, bere etc., aveam acidul uric 9,4, iar maximul admis era 7,2. Mă mir că nu s-a declanșat guta. Colesterolul era 300 și ceva. După un an în care am respectat cu strictețe regimul alimentar, acidul uric a scăzut la 6,2, iar colesterolul la 167. Doar din alimentație. Și tot pe baza noii forme de alimentație am scapat de vreo 30 de kilograme. Tot într-un an. De asta sunt atât de încântat de Verdino.

1 comentariu
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine