După mai multe mii de ore de degustări și în jur de o mie de vinuri testate, pot spune că am înțeles noțiunea de terroir. Definiția o știam de la început, însă în acest domeniu partea practică e mai importantă decât partea teoretică. Doar prin degustari repetate ne putem forma o scară de valori la care se poate raporta orice nouă degustare; de aceea cred că e foarte important să cheltuim mai mult și să testăm vinurile cele mai bune din Franța și din țările cu tradiții pentru a ne stabili un benchmark. Ideea de terroir presupune că prin munca unor generații întregi de viticultori s-a realizat o selecție naturală a celor mai potrivite soiuri pentru terenul disponibil, acele soiuri care se simt cel mai bine acolo și oferă vinuri cu adevarat speciale. Tot prin munca mai multor generații s-a rafinat, în diverse podgorii, și o metodă anume de cultivare și de vinificare, astfel că vinul obținut are un caracter aparte, personal. Se spune despre un vin că este de terrroir atunci când iți poți da seama din ce soi/ soiuri este produs și din ce zona provine, fără a studia eticheta, folosind doar simțurile văz, miros, gust. Pentru a obține o astfel de performanță, apropiată oarecum de trucurile de magie, este necesar ca o altă performanță să se întâmple, aceea a oenologilor; fără un vin aproape perfect, care respectă tipicitatea de soi tradusă prin setul de arome și gusturi specifice unui soi, și fara acel touch adus de mineralele din solul respectiv, încercarea unui degustator de a determina soiul și regiunea folosindu-și doar simțurile este sortită din start eșecului. No magic without magic.
Un alt element decantat de-a lungul anilor prin încercări repetate este și asocierea cea mai potrivită a vinului cu mâncarea; de aceea, prima opțiune când vrem să găsim o asociere bună pentru un vin ar fi să căutam în cultura culinară a zonei din care provine vinul. Cine obișnuiește să meargă la degustari prin cramele mediteraneene știe că aceasta afirmație nu e doar un statement de PR, ci un adevar; cel mai probabil de la aceste degustări din Toscana, Abruzzo, Puglia etc. am primit entuziasmul pentru asocierea perfectă în urma căreia atingi starea de grație. Rețineti că nu are rost să vorbim de asociere dacă mâncarea e gătită pe baza ingredientelor obținute industrial, deoarece gustul cam lipseste; chiar dacă preparăm o simplă salată de roșii (cum am mâncat ieri, cu puțină focaccia, urdă și un pahar de sauvignon blanc) măcar să folosim roșii naturale, cu gust, cultivate de oameni pasionați, nu de cei ce fac asta doar ca un job oarecare. Dar asta deja știm cu toții.
Revenind la vinurile noastre, noțiunea de terroir încă nu este bine implementată sau asumată, însă cred că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă pașii sunt marunți. Cum numărul cramelor depașește deja 500, cred că putem începe să le analizăm pe regiuni și să înțelegem astfel care este elementul comun ce se regăsește în vinurile dintr-o regiune; acel element ne va ajuta în viitoarele degustări în orb să “ghicim” zona de proveniență. Terroir-ul este, practic, un instrument de diferenţiere, de unicitate al fiecărei vii, care particularizează. Beneficiile însă nu se opresc doar la zona teoretică, pentru wine geeks. Din punct de vedere comercial, noțiunea de terroir funcționează ca un brand; e mult mai ușor pentru un viticultor din regiunea Champagne sau Bordeaux să-și vândă vinul dacă își menționează pe etichetă apartenența la respectiva apelațiune.
Francezii și italienii au ințeles bine puterea înregistrării unei denumiri de origine protejată (DOP) și au sute de astfel de mărci atât pentru vinuri cât și pentru brânzeturi, salamuri, oțet balsamic și multe alte produse agroalimentare. Practic DOP (sau DOC/IGP) reprezintă o proprietate intelectuală agricolă, fiind un indicator de calitate și în același timp o protecție împotriva imitațiilor.
Putem spune că asistam la o creștere frumoasă a numărului de crame românești, în special a celor ce fac vin din pasiune, pe suprafețe mici (ar fi mai mari dacă ar fi mai mulți bani prin buzunare) și noi trebuie să ținem pasul cu aceste noutăți, pentru că e o situație win-win: câștigăm și noi testând și diversificându-ne gustul, respectiv câștigă și cramele mici, la început de drum, când au cea mai mare nevoie de vânzări dar au totuși cea mai mică notorietate.
Chiar daca vara s-a sfârșit, probabil că veți mai merge câteva weekend-uri spre mare sau Deltă, așa că vă voi recomanda regiunea Dobrogei, pe care o văd capabilă să dea vinuri foarte bune, vinuri de terroir. Lista nu este exhaustivă, iar dacă mai descoperiți și alte crame, vă rog să ne spuneți și nouă; și nu uitați să mergeți în vizite la crame pentru a degusta cât mai multe vinuri și pentru a afla poveștile lor.
Crama Alira
Crama Atelier
Crama Clos de Colombes
Crama Darie
Crama Histria
Crama Trantu
Familia Vladoi
Domeniile Ostrov
Vinuri de Măcin
Via Viticola – Sarica Niculițel
Crama Delta Dunarii – La Săpata
Crama Rasova
Domeniul Bogdan
Crama Viișoara
Crama Hamangia
Crama Gabai
Domeniile Adamclisi
Crama Frâncu
Celor ce merg în vacanțe prin munții Transilvaniei le recomand vizite la cramele din podgoriile Lechința, Târnave, Crișana etc. Datorită climei răcoroase, aici putem bea vinuri albe cu aciditate naturală mai ridicată, iar dintre vinurile roșii se evidențiază cele obținute din Pinot Noir sau Fetească Neagră. Printre cramele transilvane regăsim:
Domaine Hellburg
Crama Andronic
Crama Balla Geza
Crama Carastelec
Crama Daiconi
Crama Dorvena
Crama Dradara
Crama Fort Silvan
Crama Izvor
Crama Maximarc
Crama Milo
Cramele Bekesi
Cramele Lipova
Cramele Miniș
Elite Wine
Familia Darabont
Pivnițele Birăuaș
Pivnițele Paven
Podgoria Silvania
Casa De Vinuri Zaig
Crama Culpiu
Crama Gorgandin
Crama Jelna
Crama La Salina
Crama Lechburg
Crama Liliac
Crama Papp Peter
Crama Riviera – Dorel Popa
Crama Telna
Crama Valea Ascunsă
Crama Vie-Vin Lechința
Crama Villa Vinea
Cramele Jidvei
Domeniile Vatra Roșia
Domeniul Ciumbrud
Piviţele Logos – Crama Plebanos
Pivnița Sallai
Pivnița Savu
Pivnița Takacs
Daca vi se par multe, să stiți ca Italia are într-o sigura regiune, Abruzzo, mai multe crame decat avem noi in toata tara 😊
Informații detaliate și updatate gasiți aici.
P.S.: Nu uitați că e sezon de legume foarte gustoase și când ieșiti la un grătar coaceți și niște vinete pe care să le faceți apoi salată pe stil grecesc, doar cu ceapă roșie și un sos de gălbenuș și ulei de masline (în loc de maioneză) sau pe stil libanez cu tahini și un strop de lamâie; încă mai caut asocierea ideală pentru acest fel de mâncare și dacă aveți vreo sugestie o voi încerca (am asociat până acum și vinuri albe și roșii mai tinere, mai fructate, nebaricate, dar nimic nu m-a ridicat de pe scaun).
Vinete coapte cu sos de rodii:
tai vinetele rondele, le pui la soare 2-3 ore sa se usuce, le prajesti in ulei de masline si le adaugi un sos de rodii (sau tamarind) … un fel de sirop libanez folosit la salate si adaugi cilantro proaspat
eu zic pt vinete libaneze o Sarba de la Panciu, Riserva. E aromata, parfumata, si cu un pic de aciditate, usoara sa taie tahinul. un coontrast placut cu lamaia, dar cu vinete albe, fine.