Probabil vă mai amintiți de concertele susținute de cei trei mari tenori în anii ’90; cântau în timpul Cupei Mondiale la fotbal; au început la Roma, în 1990, apoi în Los Angeles în 1994 (anul în care Hagi îl surclasa pe Maradona 😊 ) – vezi link –
și au continuat până la Cupa Modială din Japonia, 2002. Vreau să vă reîmprospătez memoria pentru a observa ce se întâmplă când se întâlnesc excelența cu bucuria de a performa.
Nu pretind ca știu exact ce sentimente îi încercau pe cei trei, bănuiesc că se și distrau dar făceau, în același timp, o treabă foarte bună; cred că așa m-am simțit și eu, în weekendul trecut, făcând ce știam eu mai bine: asocieri de vinuri excelente cu mâncăruri la fel de bune, preparate chiar de noi, ”tenorii” participanți la eveniment; nu epatez prin această comparație întrucât ne-am dat silința și ce a iesit a fost spectaculos; păcat că aceste asocieri mâncare/vin nu pot fi prestate și pe scenă, precum muzica sau teatrul, așa am fi avut și spectatori, cu sigurantă.
Totul a început riguros cu o temă și un plan: să degustam o ”verticală” dintr-un vin mare românesc împreună cu diferite bucate, pentru a vedea ce și cum se combină mai bine. Vinul ales a fost Cuvee Charlotte produs de SERVE, acea cramă fondată în 1993 de contele Guy de Poix care s-a îndrăgostit de feteasca neagră și de potențialul ei și i-a dedicat suficiente resurse materiale și de timp pentru a atinge excelența (și a și reusit, Cuvee Guy de Poix fiind un vin mare facut doar din acest soi fanion românesc). Locația a fost pusă la dispoziție de Coaching Attic, un spațiu multifuncțional de învățare și mai ales, de upgradare, pentru aceia care iși doresc mai mult de la ei (mansardă în Cotroceni, elegant 😊 ). Respect Șerban Chinole, Master Certified Coach! Mai ales pentru platoul de bruschette cu pastă de sardine. Au fost delicioase și au mers bine cu spumantul de la început, o Franciacorta de la cramele renumitului marchiz Antinori ce deține vii și în Dealu Mare (pasta de sardine provine din niște conserve artizanale produse aici, în Ro).
Am avut disponibile edițiile din anii 2010, 2011, 2012, 2013 si 2014 ale Cuvee Charlotte. Cu excepția primului, celelalte vinuri sunt asamblaje de cabernet sauvignon, merlot și fetească neagră. Așadar ne-am axat mai mult pe proteine, care să susțină vinurile acestea impetuoase. Dintr-un platou de mușchi afumat la rece din porc de Mangalița și cârnați de vită și oaie, am găsit că primele se completează perfect cu vinul în timp ce aromele puternice din carnea de oaie acoperă foarte tare aromele suave ale vinului. Al doilea platou conținea brânză autentică de burduf adusă chiar de la stână din zona Horezu și salamuri crud-uscate franțuzești de la Mega Image; brânza de burduf cere … mămăligă 😊 și țuică, dacă e să folosim asocierea de terroir (adică acel obicei al locurilor repetat de secole); nu e ce trebuie pentru vinul roșu; în schimb, măiestria francezilor s-a vazut imediat dupa ce am luat o îmbucătură de salam: sapiditatea și grăsimea au îmbrăcat tot palatul gustativ, gura de vin roșu spălândul perfect, apoi.
Într-o degustare se respectă câteva reguli, pentru a nu fi știrbită plăcerea savurării tuturor vinurilor; astfel, se începe cu cel mai tânăr și se continuă în ordine inversă până ce se ajunge la cel mai matur vin; după cum se începe cu albe sau spumante și apoi se trece la roșii, iar la final e indicat chiar un vin dulce, de desert (recomand să aveți la îndemână o sticla de vin dulce, poate chiar o Grasă de Cotnari de colecție, pentru că rezistă mai multe zile, chiar săptămâni, în frigider). Altă regulă ar fi ca vinurile roșii să fie turnate în decantoare cu cel puțin o oră înainte de a fi servite (durata diferă destul de mult de la un vin la altul – doar experimentând putem învăța cum să optimizăm acest proces de aerare).
Așa că și noi am început verticala cu vinul din 2014, care în ciuda celor 6 ani, încă era prea tânăr și nu dezvoltase aromele terțiare specifice unei maturări complete. Clar, acest vin trebuie cumpărat și păstrat în beci pentru încă 2 ani măcar. Nici 2013 nu părea că a atins apogeul, dar am apreciat la ambele vinuri calitatea lor – nas plin de arome încântătoare, echilibru între taninuri și aciditate, alcoolul integrat foarte bine.
Între vinuri am încercat și o friptură de ceafă de porc gătită pe îndelete la cuptor într-un sos bine condimentat și niște cotlete de berbecuț excelent marinate (le-am luat de la Ferma din sat din Corbeanca); ambele mâncăruri au fost completate bine de vinuri; trebuie să spun că o bună perioadă de timp încercam să găsesc mâncarea potrivită pentru un vin, însă la școala de somelieri am învățat că mâncarea este întotdeauna pe primul loc și în funcție de ea alegem vinul, nu viceversa.
Deja de la 2012 încolo, vinurile se prezentau la potentialul maxim, cerându-ne mai multă atenție pentru a putea sesiza toate diferențele dintre ele. Vinurile aveau deja o textură suplă, cu taninurile șlefuite foarte frumos, aromele se îmbogățiseră și cu notele terțiare de piele, tabac, ciocolată, ce apar în urma proceselor chimice din timpul maturării la sticlă. Aromele primare evoluaseră dinspre fructele roșii spre cele negre, în genul cireșei negre, prunei. Mă bucur când dau peste un vin care nu este înecat în lemn, în cazul de față maturarea un an la baric de stejar oferind vinului mai mult fermitate și mai puțin vanilia specifică stejarului franțuzesc. În fine, caracteristic doar vinurilor mari, postgustul lung încununează acest vin și-l recomandă atât pentru savurarea lui acum, precum am facut noi, cât și pentru păstrarea în crama personală. Acest vin este un reper pentru asamblajele roșii românești și motiv de mândrie când ieșim din țară și vrem să arătăm străinilor că facem vin bun. Eu am făcut asta în Vilnius chiar cu familia vecină (salut Vytas și Justina Kelminskas) și i-am impresionat; și ei pe mine cu un tomahawk la grătar 😊 – ce dovada mai clară că vinul construiește punti / dărâmă ziduri?
De menționat câștigătorul, și anume 2011, vinul ce ne-a făcut cea mai bună impresie, însă 2010 m-a impresionat chiar mai mult dintr-un alt punct de vedere: prin lipsa cabernetului sauvignon din rețetă ne-am așteptat ca vinul să sufere o scădere în forța de exprimare, însă asamblajul de merlot și fetească neagră este atât de bine realizat, încât rezultatul este fermecător, cu totul alt vin, mai feminin.
Desertul a fost atât dupa moda locală (ruladă de ciocolată, cu mascarpone și afine) cât și după obiceiurile vest europene de a pune un platou de brânzeturi maturate la finalul unei mese pentru a asigura lunecarea facilă a vinului pe gât.
Lângă rulada de ciocolată merge perfect Charlotte 2010, însă eu am cerut și am primit un cognac, care tot un postgust dulce are și funcționează foarte bine și ca înlocuitor de Colebil.
Sper că e un pic mai clar de ce m-am simțit micul Pavarotti în acea seară.
