Dacă aș fi fost școlit în arta bucătăriei, mi-ar fi plăcut să scriu o carte tip calendar (da, ca acelea de pe vremea comunismului, cu foi foarte subțiri care se rupeau după fiecare zi); aș scrie pentru fiecare zi câte o asociere între mâncare și vin, iar mâncarea ar fi întotdeauna cu ingrediente de sezon, proaspete și pline de vitamine (daca e). Până la urma, deliciul pe care îl obținem cand ne plimbăm prin Grecia sau Italia vine nu atît de la complexitatea rețetelor cât de la gustul ingredientelor #veryfreshlocal; și de astea nu ducem lipsă, chiar dacă am trăit și vremuri mai bune în această privință. Am mâncat roșii în Islanda, în luna aprilie, când la noi lumea nici nu plantează încă răsadurile. Chiar daca dispun de bani și tehnologie, ca și Olanda, nu reușesc să ne învingă la gustul roșiilor; parcă nici pepenii grecești nu îi întrec la gust pe ai noștri – aici poate fi și un subiectivism la mijloc, de vreme ce am crescut cu anumite gusturi, probabil le preferăm celor de pe alte meleaguri. Nu e un secret, de vreme ce toți străinii care ajung pe aici spun același lucru; doar că nu e un adevar trâmbițat peste tot, mai ales peste granițe; nu are awareness; pentru promovare îți trebuie mulți bani și pricepere. De aceea am ajuns să preferăm mai mult o mâncare la fast food (am înlemnit când am vazut într-o seară o coadă de 15 mașini la un astfel de restaurant), pe când mâncărurile noastre tradiționale se pierd ușor ușor pe fondul necunoașterii multora dintre ele; necunoaștere care atrage după sine lipsa de interes și deja cercul vicios s-a format. Pentru mai multă cunoaștere cumpărați de aici câte o carte, două, de bucate vechi românești .
Sunt convins că un vehicul de imagine (guvernamental sau nu) ar putea, prin comunicări apetisante și stimulente acordate horeca pentru menținerea culturii culinare românești, să creeze o preferință în rândul consumatorilor interni și chiar externi; să creeze sau măcar să mențină piața pentru gastronomia românească. Am mai spus: am convingerea că dacă noi ne vom iubi tradițiile, le vor îndrăgi și alții, pentru că lumea vrea să cunoască și să experimenteze. Putem să facem ceva în această direcție și cred că primul pas e să fim puțin mai atenți la ce mâncăm și de la cine cumpărăm. Există mulți întreprinzatori care pun mult suflet și pricepere în oferta lor, dar de multe ori trecem pe langa ei cu grație doar pentru că nu sunt prezenți cu mesajul lor pe ecrane. Ei nu comunică la fel de bine precum marile lanțuri comerciale, dar resursele lor sunt foarte limitate. De aceea efortul de informare și cel de cumpărare va fi răsplătit atât de calitatea produselor cât și de satisfacția obținută atunci când cumperi de la o persoană, nu de la un magazin – un fel de social shopping.
Astfel de legături sunt win-win și pot duce la lucruri frumoase în viitor.
În ultimele zile nu am mai intrat prin restaurante, dar nu am dus lipsă de mâncăruri cu gust și vinuri pe măsură 😊 Am zile cand am chef să-mi pregătesc singur mâncarea și să experimentez prin bucatarie și de cele mai multe ori rezultatul e okish. Totul începe prin piețe sau băcănii, unde găsesc inspirația pentru viitoarea farfurie. Pentru că e sezon de dovleac, am făcut o supa cremă peste care am ras o mâna de parmezan și am stropit cu puțin ulei de măsline. Prepararea nu durează mult și în combinație cu niște crutoane poate fi foarte gustoasa. Textura destul de cremoasă cred ca ar permite și un pahar de vin alături (știu, e o nebunie să forțezi un vin lângă orice mâncare, dar e o nebunie distractiva 😊 ). Încercați cu un Viognier de la Clos de Colombes (crama e chiar în Olimp și merită vizitată până la sfârșitul lunii octombrie pentru că are o gradină romantică, în stil francez, proprietara fiind o franțuzoaică stabilită la malul mării).
Am mai găsit prin magazine și gălbiori și nu am putut rezista să nu îi trag la tigaie în unt – sunt demențiali; puteam să îi mănânc simpli sau într-o pită, dar am preferat să fac un risotto alături și să sting cu un vin roșu, ușor, fără mult baric sau prea multe taninuri care să acopere aromele delicate ale funghilor (am mers pe o Feteasca Neagră tânără din apelațiunea (DOC) Adamclisi, un vin ecologic foarte accesibil ca preț); cu alte ocazii am asociat această mâncare și cu Chardonnay baricat, corpolent și onctuos.
V-am mai povestit că e timpul ardeilor umpluți; de data aceasta am primit o recomandare de la mama să înlocuiesc ardeii cu gogoșarii. Am iesit în weekend spre dealurile din zona Slănicului și la întoarcere am găsit de-a lungul drumului zeci de tarabe pline cu legume de toamnă. Am luat un sac de vinete pe care le-am copt ieri, am luat și ardei lunguieți tot pentru copt (sunt delicioși ca salată) și am zis să experimentez și gogoșarii umpluți cu carne; a iesit ceva bun de tot.
Am asociat cu un Merlot Emeritus 2016 de la Cramele Rotenberg cumpărat din Lidl cu un pret wow!! Cred că încă mai găsiți câteva sticle pe raft. Merlot e o alegere sigură pentru sarmale și ardei umpluți, dar nu vă culcați pe o ureche – experimentați și cu alte soiuri (Băbeasca, poate un Negru de Drăgășani sau chiar Nedeea – asamblajul de la Vinarte ce conține doar soiuri românești: Fetească Neagră, Novac, Negru de Drăgășani)
Nu vă sfiiți să coaceți acum și să vă desfătați la iarnă 😊 Ardeii copți din magazin sau vinetele nu au nicio legătura cu ce obținem acasă cu un pic de efort și multă dragoste. Dacă nu aveți spatiu, găsim o soluție la Snagov – facem un festival de copt legume pe plită.
