Cel mai rapid vin din lume! Cel puțin așa s-a marketat vinul obținut în numai 2 luni de la recoltare de pe plantațiile din Beaujolais (o zonă/o apelațiune din sudul Burgundiei, la doar câțiva pași de Lyon). Chiar dacă în România am văzut cu proprii ochi un vin Malagouzia recolta 2020 pe când Beaujolais încă nu e pe raft, pe oricine ai intreba de la New York până în Tokio, probabil îți va spune că primul vin ce se lansează imediat dupa recoltă (în joia din a treia săptămână a lunii noiembrie) este Beaujolais Nouveau. Acesta este vinul tânăr, jovial, fructat, ce exprimă bucuria unei noi recolte; adevarul e că și noi aveam o grămadă de sărbători ce transmiteau bucuria și emoția unei noi recolte ce urma să securizeze viața oamenilor pentru anul următor, însă urbanizarea și stilul modern de viță au rupt total legătura omului cu ciclurile naturii și emoțiile vin mai mult dinspre… Netflix 😊
Francezii, interesați să creeze povești în jurul oricărui produs alimentar, au creat prin anii ’60 ai secolului trecut o cursă contra cronometru în care câștigător era cel ce își expunea primul la Paris vinul din noua recoltă; bistrourile își afișau, cu exuberanță, mesajele ”Le Beaujolais nouveau est arrivé” sau “It’s Beaujolais Nouveau time”. Apoi au dezvoltat ideea și au extins cursa către toată Europa și America de Nord, după anii ’90 ajungând chiar și în anumite zone din Asia. Așadar, pregătiți-vă de desantul sticlelor de BN și în România (doar în câteva zile).
Evenimentul este celebrat cum se cuvine în Franța, unde sunt/erau peste 120 de festivaluri cu mâncare și vin; iar regiunea aceea chiar e renumită pentru bucătăria fabuloasă, culminând cu faimoasele restaurante Paul Bocuse sau George Blanc’s.
Deși e clar o găselniță de marketing, oamenii de acolo iau treaba foarte în serios și se pregătesc temeinic; în satul Beaujeu, ce a dat numele întregii apelatiuni, festivalul Les Sarmentelles ține/ținea 5 zile, distracția evoluând în jurul acestui vin; în Lyon se ținea chiar și Beujolyolimpiades.
În proporție de 99%, strugurii cultivați în apelațiunea Beaujolais sunt din soiul Gamay, ce dau un vin roșu, dar nu foarte pigmentat; specific vinului Nouveau este că în loc de fermentație alcoolică se folosește macerația carbonică, caracterul vinului virând spre prospețime, suplețe, aciditate ridicată; însă fără aportul taninurilor (ce se extrag din pielița strugurilor prin fermentația alcoolică), vinul nu obține structura necesară unei maturări prin învechire, fiind destinat consumului imediat.
Mă folosesc de prilejul acestei zile festive pentru a vă recomanda vinurile serioase produse în această regiune; ca peste tot în Franța, există și producători pasionați de calitate, ce își transmit secretele din tată în fiu; pe langa AOC (apelațiune de origine controlată) Beaujolais și Beaujolais Villages, exista și câteva regiuni unde se produc vinuri din categoria superioară, numite de francezi – ”cru”; cele mai renumite sunt AOC Morgon, AOC Julienas sau AOC Moulin-a-Vent, însa nici celelalte 7 AOC-uri nu sunt de lepădat. Cu nici o lună în urmă, eu am baut un AOC Chiroubles în portul din Marsilia și m-a uimit prin versatilitatea arătată în combinațiile cu diverse brânzeturi (nu orice vin roșu se asociază, by default, cu brânzeturile, sau nu la fel de plăcut).
Cererea în România e mică pentru astfel de “ciudățenii”, așa că am întrebat ce putem cumpăra de pe piața noastră și am găsit câteva magazine; bineînțeles, astfel de vinuri nu le vom găsi pe platformele mari de online care oferă, precum newsfeed-ul din FB, exact ce cred ele că noi vrem să consumam. Rolul unui magazin mic constă tocmai în a selecționa vinuri noi, de calitate, și a le propune iubitorilor de noi experiențe; pentru că orice vin bun e o experiență în sine, după cum interacțiunea cu aceste magazine poate fi și ea o experiență în sine.
Câteva din aceste vinuri aici, aici și aici.
#winewithme prin patria Gamay-ului!