Iubirea și frumosul ajută la întâlnirea dintre oameni, este vraja cu care vom fi vrăjiți pentru a ne vedea ființa. Complet goi. Iubirea a tot cuprinzătoare se găsește în tot, în fiecare fărâmă de moment ce ne apare în viață. În fiecare urmă de durere, în fiecare sămânță de suferință, în fiecare celulă a fricii. Caută și vei găsi mereu iubirea pentru miraculoasa perfecțiune a ființei pe care mintea noastră nu o poate cuprinde.
Și pentru asta îți spun că nu există un afară și un înăuntru, există doar un înăuntru ce poate schimba tot ceea ce e afară. Nu există un contur decât în măsura în care ține la un loc oasele și carnea. Ceea ce faci cu spațiul dedicat ție, înlăuntrul tău, va fi parte dintr-o masă mare de abur ce se învârte în jurul nostru și ne arată lumea exact așa cum suntem. Tot ceea ce vezi, fără nici cea mai mică excepție e parte din ceea ce ești. Tot ceea ce trăiești este fără urmă de dubiu dialogul cu acel tine ce încearcă să-ți povestească lucruri pe care nu le vezi. Ochii spiritului s-au închis cândva în favoarea minții preaslăvite, iar ea nu poate aduce niciodată răspunsuri. Suntem responsabili pentru tot ceea ce punem în lumea de afară. Cum ar putea vreodată să existe o lume separată când noi suntem în fiecare moment, parte din ceața dimineții ce plutește în jur. În ea ai să găsești suferința, neputința și îndărătnicia, gelozia, sărăcia, boala, frica, furia, lipsa de iubire, lipsa de cunoaștere, singurătatea, rușinea, iubirea, căutările, frământările și întrebările, arta, poezia, aspirațiile, visele toate adunate, nu doar de acum, ci de când e lumea și omul. Toate adunate într-un tot pe care-l chemăm ceilalți. Omul nu renunță la suferință, pentru că a uitat cum să trăiască altfel. Îi e frică de cele mai simple gesturi care-i pot mări lumina ce intră în el, alege să se strecoare într-o cutie și să privească de acolo. A uitat iubirea trăită cu simțirea și a ales-o pe cea din minte, o minte minuțios dresată. Și mai ales, a uitat să caute răspunsuri dincolo de ceea ce i s-a spus. Nu a explorat corpul și sufletul, și-a pus întrebări mult prea puține și a rămas prins între frânghiile bine ancorate ale unei dimensiuni atât de strâmte. Gândim îngust în timp ce noi suntem tot, de aici și până în galaxiile pe care le atingem cu vârful capului în timp ce soarele ne stă la picioare. Cum să poți folosi doar mintea atunci când tu ești totul. Întâlnirile dintre noi oamenii sunt superficiale, pentru că nu știm să ne vedem unii în ceilalți și am uitat să veghem pentru ca inima să ne zâmbească. Arată-te gol. Gol de tine, lăsându-te să curgi prin mine ca să te poți vedea clar. Poate cel mai frumos dar pe care-l poți face cuiva. Arată-ți ție cine ești ca să te poți goli. Arată-ți ție cine ești în infintul fațetelor pe care ți le ascunzi. Cunoaște-ți ființa, stelele de dedesupt și de deasupra. Cunoaște-ți ființa și renunță la gravitație. Lasă-te să zbori prin universul întunecat și descoperă că nimic din ceea ce apare drept formă nu e adevăr. E doar o formă fără de conținut. Nu e decât un gând, iar noi îi suntem prizonieri.
Ce suntem? Golul infinit, fără formă și fără contur și nimic din ceea ce există nu ne poate face mici. Iubirea unui singur om pentru sine și pentru tot, fiecare bătaie a inimii lui nu e altceva decât ritmul în care va bate și inima lumii.
Fii atentă moment de moment la ceea ce lași în urma ta, pentru că este ceea ce desenezi în lumea de afară și va fi parte din ceea ce ceilalți acum sau cândva vor simți.
Multumesc si te iubesc gol infinit 🙂
Îți sunt recunoscătoare, Delia. ❤️☺️