Acum o săptămână și puțin am lansat ultima temă a celui de-al optulea sezon din concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, rămânând să începem un nou sezon în forță după vacanță. Așadar, ca un ultim gând al anului, v-am provocat să ne ziceți: Ce i-ați mai spune anului 2020 acum, la final, și cum îl întâmpinați pe 2021?
Concursul se încheie luni, 21 decembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de marți, 22 decembrie.
Textul Luciei este unul dintre textele finaliste.
***
Mă întreb dacă asta ți-ai dorit și, iată, îți spun ca să te duci liniștit: n-am să te uit niciodată. Și, probabil, întreaga lume gândește la fel. Deși sunt voci care afirmă că istoria se repetă iar acest lucru se poate întâmpla doar în uitare.
Dar cum aș putea să te uit? Au fost prea multe necunoscute! Și prea multe interdicții – pe bune acum, cine și le-ar putea dori?! Erau preferabile aparenta libertate a parcurilor cu tobogane pline de țipete colorate de zahăr și bănci ce găzduiau ochi obosiți de adulți dependenți de ecrane; a restaurantelor zgomotoase cu voci forțat comunicative ieșind de sub ochi obosiți de adulți dependenți de ecrane; a munților și mărilor pastelate cu milioane de peturi invizibile ochilor obosiți ai adulților dependenți de ecrane. Și câte-aș putea să mai spun!…
Iar tu, în atotputernicia ta, ai oprit toate acestea; o vreme chiar și transportul. Ce bucurie era pe Mihai Eminescu, de la Calea Moșilor la Romană, o singură mașină la fiecare semafor în orele dimineții! Nici la 2 noaptea nu fusese așa un răsfăț înainte!… Ai fost la un pas să reorientezi ochii dependenți de ecrane către mama-natură, către bucuria lumii înconjurătoare!
Oare ce-o spune bunicul? E mândru de urmașul său sau mai degrabă îngrijorat? Abia aștept să-l întreb! Și să-i împărtășesc secretul meu: speranța mea este în… părinți!
„Cum, vei spune, în mine? Eu, care am dezamăgit atâta lume?!” Ei bine, DA: eu cred în viitorul nostru, deci în copii! În copii cu părinți care să-i formeze spre responsabilitate, și autonomie, și iubire, învățate din propriile experiențe. Căci copii reușiți fără părinți potriviți… mai rar. Iar copiii de azi vor fi părinții de mâine. Așa că eu pariez pe părinți! Și lor le dedic o mare parte din eforturile mele. Cum m-a format pe mine al meu părinte spre responsabilitate, și autonomie, și iubire? Ehei… rămâne de văzut! Îmi las urmașii să aprecieze!
În ce mă privește, simt putere și înțelepciune. Mă trag din tine iar tu ai luptat din greu pentru viață. Uită-te la generațiile care-au schimbat lumea – părinții lor au luptat în războaie, au trăit sărăcie greu de imaginat, au adus educația și sănătatea aproape de fiecare om! Am încredere în mine; știu că pot.
Toată lumea vrea să fie ca înainte dar eu vreau să merg înainte! E drept, nici nu s-ar putea altfel, în lumea celor care cuvântă doar în timp liniar. Și de aceea-ți spun acum „La revedere!”, noi știm că ne putem întâlni oricând. Căci mă gâdilă nerăbdarea, mi-a venit timpul și sper, în viitorul apropiat, la fericire pentru toți. Pentru mine sigur va fi: toți mă vor iubi pe mine mai mult. Nu crezi?
Al tău urmaș, în timp liniar,
Anul 2021
***
Sursă foto cover aici.