Chasing I a apărut prin 2016 și de atunci a ocupat parte din memoria mea cu Change my ways, prima lor piesă unde invitat a fost Vladimir Proca, chiar la voce.
Pe Vladimir îl știm din Robin and the Backstabbers și tot de acolo îl recunoaștem pe Radu Moldovan, care, de data aceasta, este la percuție. Printre figurile cunoscute îl depistăm pe Cristian Chirea, basist și la The Mono Jacks, iar în completarea Chasing I vin Tudor Nițu, la chitară, și Septimiu Urzică, vocal și chitarist.
Concertul a început timid pe la 22:00, într-o seară, deja noapte, de marți, iar, rând pe rând, băieții au cântat: 1. tbd, 2. Back in time, 3. tbd, 4. Out of love, 5. Julie, 6. Change my ways, 7. Monkey tribe, 8. Animal instinct, 9. Dance my life (bis), 10. Blackhole sun (cover), 11. Monkey tribe.
Out of love, Monkey tribe și Change my way au fost cântate recent în Guerrilla de Dimineață, așa că acestea erau cele trei piese pe care le așteptam. Dar curiozitatea a fost pe deplin satisfăcută atunci când pe scenă au cântat cu Vladimir Proca Change my Way și, alături de Lucia, Animal Instinct.
Aș putea spune că marți am fost la o întâlnire de aproape o oră cu o trupă nouă, charismatică și sensibilă care promite că va suna curând pentru a mă mai scoate în oraș.
„Your eyes, my smile
Don’t let it go”