Da, știu, au trecut câțiva ani până să ajungă și la noi. Mulți dintre voi și-au făcut între timp conturi pe la prietenii din străinătate și s-au chinuit apoi cu VPN-uri. (Nu știți ce-s alea? Înseamnă că sunteți oameni cinstiți sau nu sunteți studenți la Poli.) Și mulți am renunțat cu totul la visul “Spotify”, că doar avem de ceva vreme Apple Music, Deezer sau Google Music. Și mai știu că toată lumea o să scrie despre asta, dar vreau să vă vorbesc despre ce înseamnă venirea oficală a Spotify în România pentru pasionatul de muzică, obsedatul de muzică, omul de rând. Nu dintr-o perspectivă comercială.

Înseamnă că, în sfârșit, o să pot asculta un album înainte de a-l cumpăra pe vinyl, fără să mă chinui să-l downloadez de la mătuși sau să mă rog să-l urce cineva pe Youtube, la o calitate îndoielnică. Am ratat multe discuri scoase în variante limitate pentru că nu avusesem încă norocul să mă intersectez cu muzica artistului respectiv, discuri pe care le-am regretat foarte mult timp după aceea sau am ajuns să dau foarte mulți bani pe ele pe piața secundară. Am ratat și foarte multe concerte în felul ăsta și e păcat să ni se țină artiștii ascunși, departe de urechile noaste flămânde de noutăți în fiecare zi. În sfârșit, gata cu preview-urile de 30 de secunde.

Începând de ieri, avem acces la o platformă pe care artiștii, casele de discuri și magazinele de muzică își pun playlisturi care mai de care mai personale. De câte ori nu ți s-a întâmplat ca artistul preferat să anunțe că a făcut un playlist special pentru Spotify, cu piesele care l-au inspirat în facerea albumului tău preferat? De la Arctic Monkeys la The National, toți artiștii au curatoriat cel puțin o dată în viață o astfel de întâmplare și cred că se săturaseră prietenii de prin alte țari Spotifiate mai din timp să-mi trimită print screenuri cu cel mai recent playlist al lui Alex Turner. Mai au și ceea ce se cheamă “Spotify Singles”, niște minuni de două piese înregistrate live special la invitația Spotify, de obicei cel mai recent single din repertoriul unui artist plus un cover senzațional și care la un moment dat ajung și pe vinyl 7”.

Și-n plus de toate astea, clubul meu de discuri preferat din Statele Unite, Vinyl Me, Please, îmi tot trimitea playlisturi de Spotify, săptămânal, cu tone de muzică nouă. Acum că am acces la o așa cantitate de informație, păzea! Am tot încercat să-mi scad nivelul de entuziasm pe parcursul acestui articol, ca să nu sun ca o reclamă, dar adevărul este că îmi e foarte greu să-mi ascund bucuria, una pe care-mi doresc să o împart și cu voi. Calitatea audio pare și ea una foarte bună, peste Youtube. Doar Tidal mi s-a părut până acum ușor peste la acest capitol, dar acolo sunt alte prețuri pentru Hi-Fi. Și deocamdată nu au tonele de reclame enervante de pe Youtube. Sigur, vor apărea și reclamele enervante, dar atunci probabil că voi trece la un cont premium, nu costă mult. Dezavantaje? Le vom descoperi pe parcurs.

Și, pentru că mă bucur foarte mult că avem, în sfârșit, această platformă și în România, v-am făcut un playlist de-ndată ce am revenit de la o superbitate de concert de jazz, Oregon live în Club Control. Știi senzația aia pe care o ai când înoți într-o apă numai bună, afară e foarte cald și prin apă mai vine câte un curent ușor mai rece? Cam așa s-a simțit și acest concert, care mi-a inspirat primul playlist de Spotify.