Pentru cei încă nefamiliarizați cu Sofar, este vorba de o mișcare globală cu și despre muzică, ce a ajuns și la noi în țară acum vreo doi ani. Ce se întâmplă, de fapt, aici? Se ia un spațiu intim și neconvențional (studio-uri de muzică, săli de conferințe etc.), se aleg artiști și, timp de trei ore, se cântă. Dacă vrei să participi, te înscrii pe site și speri că vei fi selectat ca spectator, dat fiind că locurile sunt limitate, iar în ziua concertelor afli unde și cine o să fie de ascultat.
Acum câteva luni, am avut ocazia să asist la un Sofar și încă de atunci am visat cu ochii deschiși că voi ajunge și eu în fața publicului, cu vocea și chitara mea. Și iată că, ceva mai târziu, mi s-a propus să cânt aici.
Sofar-ul s-a întâmplat zilele trecute, mai exact, sâmbătă, 24 martie, la etajul 11 al unei clădiri de corporații.
A fost cel de-al doilea concert pe care l-am susținut vreodată (nu le pun pe cele cântate în fața a 15 oameni, dintre care 14 erau prietenii mei), așa că emoțiile și-au avut locul, ba chiar m-au luat în stăpânire un pic mai mult decât aș fi vrut. Peste 100 de oameni așteptau ca pe scena improvizată (în fața pereților de sticlă, ce ne lăsau să admirăm gură-cască Bucureștiul de la înălțime) să intre Ana Coman. Normal, nimeni nu știa cine este această Ana Coman și că în următoarele 40 de minute îmi vor primi o parte din suflet, pe care mi l-am pus pe tavă în cântecele livrate. Înaintea mea, au cântat cei de la The Groovy Bastards și am fost copleșită de energia și voia bună pe care au transmis-o; atunci cred că a fost momentul în care am început să mă panichez. Da, panică este cuvântul, căci nu mai știam unde sunt, cine sunt și ce fac. Nu voiam să îi dezmagesc pe cei care mă așteptau acolo și tare teamă mi-era că asta urma să fac.
Însă toate fricile mele au început să se estompeze când am văzut ce înseamnă cu adevărat să cânți la Sofar. Muzica e, într-adevăr, factorul-cheie, dar Sofar nu e numai despre asta. E despre oamenii care, prin zâmbete și aplauze frenetice, reușesc să te facă pe tine, „artistul“, să simți că ești de-al lor. Am simțit cum fiecare om din fața mea e acolo pentru mine; îmi citiseră emoțiile și mă încurajau din priviri, mă linișteau prin calmul și răbdarea lor. Sofar nu e doar despre muzică – e despre oameni care se strâng laolaltă și au încredere în tine, cel de pe scenă. E despre cei care își rup niște ore din viață pentru a se bucura cu tine de tot ce ai de oferit. Mi se pare că, dacă la Sofar ar veni un artist perfect, cu totul pus la punct, cu replicile studiate, fără emoții la purtător, ar distruge cumva apropierea dintre el și public.
Am fost speriată, da. Am fost emoționată, da. Dar oamenii din jurul meu m-au liniștit, m-au validat prin încrederea pe care au avut-o în mine. Sofar a fost experiența pe care aș retrăi-o iar și iar și iar și… iar.