Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!

Ar trebui reglementat odată pentru totdeauna, poate chiar cu pecetea Academiei în coadă, ca toate scrisoricile despre sine, în semn de omagiu pentru humuleșteanul zgârcit-hagi-tudose, să înceapă cu „Nu știu alții cum sunt, dar eu…’’. Îmi imaginez că în acest fel ar fi înlăturate niște confuzii toxice între „despre sine’’ și „despre lume’’.

Apele s-ar despărți în două: de o parte, vizibili de departe, specialiștii și specia-listele, deci decât gen platonarzii, eroici în efortul lor de a găsi luminițe prin tuneluri, pe de alta, cinicii temperamentali, paroliști de buza șanțului, treptele atheneului, mesele tavernei, și pe unde se mai strâng ei, biata cavalerie spirituală pe cale de dispariție.

Acuma, dacă mă întrebați pe mine, vagabondajul și clovneria cinică,  hoinăreala schizofrenică, duodamigenele (adică propoziții cinice în duet cu final exploziv) nu-s de prea mare folos, dar….sunt așa, mai mult ca să ai și tu la îndemână un scut când vin aia călări, în zale, înfierați și însoțiți de zăvozi cât vițelul. Plus că în timpul marșurilor te adăpostești de ploaie și grindină, și ce-o mai cădea din cer prin părțile alea.

Tot veni vorba, oare știți că cea mai cumplită plagă abătută asupra viilor este înlocuirea butoiului de stejar cu cel din plastic?!… În fine, ideea era, dacă era vreuna, că nu știu alții cum sunt, dar eu, în prezenta limitelor și constrângerilor, chit că le știu utilitatea,  sunt cuprins de anxietate. Comitetul central executiv a pus drept SPQR al trupelor mele „Criza de nervi a lui Nicolae’’, ceea ce nu mă îngrijorează, dar pică cam nașpa deoarece mai am și eu momentele mele de apoliniceală luminoasă: par egzamplu, acum.

Furia e oke, ai scuza unor vrute și nevrute înfășate în sanki-balamaua onestității, dar… că e cu dar… veți fi observat și eminențele voastre, e plin de furioși la mâna a doua, și ăștia sunt exact ca fumătorii la mâna a doua, pufăie și ei la nunți și botezuri.

Ce zic eu este că locul furiei a fost uzurpat de imaginea ei, așa cum ne este predicată de cei mai odioși, până alaltăieri, yesmeni. În aceste condiții, obligat de titulare, dar și de suprimarea nesuprimabilului raport de forță dintre cititor și textouător, voi aplica tehnica schimonosirii cu tâlc a vindecătorilor tuvani. Încă n-am idee în ce constă această tehnică  milenară, deoarece e secretă și acoperită de protocoale, dar… văd eu!

Închid protocolar, sperând că ne vom înțelege până la urmă, și citând din mine, așa cum fac și antepomenitele mele modele din Republica Tuva, aflat atunci, la ora aia, într-un moment de extaz urâcios, punându-i pe unii în gardă că dupa se vor simți rușinați, exact ca ăia din finalul Parfumului lui Suskind :

Acum, după ce s-au stins lumânările de pe tortul învingătorilor, și cele ale bocitoarelor profesioniste, și ălea puse de Mișcarea Zen/stalinistă la Cuțitul de Argint, la icoana Sf. Mucenic Candid, ostaș curajos în Legiunea a XII-a Fulminantă, patron al luptătorilor din rezistență, a partizanilor și, prin extensie, al neînduplecaților de toată mana, să ne aducem aminte strigătul de luptă al marelui nostru erou național Rică: ”Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!’’. Trăiască și înflorească comedia aparențelor!

4 comentarii
    Andrei

    Dobro! Lasă-l pe Nic să vorbească în emisiune, ne este foarte dor de el, deși mai mult de jumătate este neinteligibil pentru noi oamenii de rând, este o minte genială dintr-o altă lume care trebuie auzită!

    Felicia

    Nici eu nu inteleg cum de il plangeti atat pe Andrei Gheorghe, si pe buna dreptate, iar pe Nic nu il incurajati in niciiun fel sa vorbeasca, din contra.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine