Trăiesc cu impresia, pe zi ce trece, că lumea asta numită ‘’rock’n’roll’’, unde în mod normal ar trebui să exiști wild & free, se transformă încet, dar sigur, într-un cuib de pensionari îndrăgostiți de viața veșnică, dar mai ales de viața altora. În fiecare zi apar reguli noi, interdicții, condiții, obligații și poziții pe care trebuie să le adopți orbește, indiferent că ești pe scenă sau în fața ei. Toate gândite și aplicate pentru ‘’binele’’ nostru, să trăim sănătos și armonios când ne aventurăm la un concert rock’n’roll, unde încet-încet relația ta de ascultător în raport cu artistul e întocmai precum contractele semnate de artiștii români cu ‘’marile’’ case de discuri. Respectiv tu, ca ascultător, ai menționate zeci de pagini de obligații, interdicții și condiții, iar ei vreo două rânduri în care se obligă să te mențină prins în obligații.

Acuma e o vorba: cum iți așterni contractul, așa dormi pe scenă, fiecare e liber să își decidă concertul după bunul plac. Totuși, eu aș dori să merg la un concert în care să nu mă frece nimeni la ridiche cu zeci de reguli tâmpite, doar pentru că se plictisesc trei proști într-un birou și născocesc în fiecare zi reguli noi. Cumva înțeleg. În ultimii ani majoritatea ‘’regulilor’’ din industria muzicală sunt semnate de tot felul de cucoane și martalogi, pentru care probabil cel mai hardcore concert la care au fost vreodată e Engelbert Humperdinck sau Fuego, unde vrei, nu vrei, tre’ să stai înfipt în scaun tot spectacolul, să nu îi sperii căprioara.

Ce nu înțeleg eu e când regulile și condițiile absurde vin din partea celor care sunt pe scenă, mai ales cei care o ard rock’n’roll, wild & free. Serios, cine dracu’ a născocit regula asta, că nu poți să îi faci poze unui artist decât la primele două piese? Ce se intâmplă la piesa 4, se transformă în Scooby Doo? Care-i pasul următor, nu o să avem voie să ținem ochii deschiși decât primele zece minute, după care ne punem pe cap cagula primită la intrare?! Nu mai zic de papagalii care îți urlă de pe scenă să trăiești clipa, să îți arunci mâinile în aer în timp ce ei stau cu ochii pe ceas ca pe butelie, să nu cânte mai mult decât cele 41 de minute pe care le au stipulate in contract. Și în fiecare zi apare câte o trăsnaie nouă, tot timpul servită cu cele mai bune intenții.

De exemplu, săptămânile trecute, mare tam-tam în presa mondială pentru că un artist a decis că nu poți să intri cu telefonul mobil la concertele sale. Pentru binele tău, ca ascultător, îți lași frumos telefonul la intrare, într-o cutiuță neagră, și ți-l recuperezi la ieșire, după ce te-ai bucurat cu adevărat, pe deplin, de muzica domniei sale.

Nu-i loc de tocmeală, n-ai de ales, așa e cel mai bine pentru tine și inima ta, trebuie să lași ispita și unealta de selfie închisă în cutia neagră, altfel rămâi pe dinafară.

Ascultătorii analogici din ultimul rând s-au tăvalit pe jos de plăcere:

Wow, senzațional, nemaipomenit, bravo, ce idee înțeleaptă, așa trebuie ținute de acum toate concertele!!!

Mda. Nemaipomenit, extraordinar, de abia așteaptă Maneluș să vină să-și pună telefonul în cutia matal. Cum am auzit vestea am dat repede fuga la Dedeman să îmi cumpăr lăcățel..

Serios, numai vă regulatz!

Fumați o perioadă numai tutun rulat, renunțați la lapte praf, ascundeți iarba fiarelor, că la ce idei vă coace mintea pare că v-ați prăjit la bibilică. Păi pentru asta vin eu la concertu’ matale, să îmi pui tu telefonu’ la cutiuță? Oricum de regulă îl țin în buzunar, da’ e vorba de principiu, băi regulatorule băi, că o arzi cu libertatea de exprimare și flower power, în timp ce condițiile tale tâmpite îmi aduc aminte de vecina mea din copilărie, baba Jana de la parter, pe care o deranja muzica și când nu era curent în cartier.

Păi ia să vedem noi ce se întâmplă când vrei să mergi la un concert…

Primul pas e să iți cumperi bilet. Care nu-i tocmai ieftin, pentru că uneori marii artiști, care oricum confundă Bucureștiul cu Budapesta, aplică aceleași prețuri și aici, și la Londra. Evident, în timp ce pe social media o ard cu povești din Siria, să salvăm planeta, să alinăm foamea din Africa, să micșorăm gaura de ozon și să mărim pădurile virgine. Salvăm tot, da’ cu ochii la portofel, totul până la bănuți, prin urmare un bilet la un concert din București e de cele mai multe ori la fel sau uneori mai scump ca un concert în Paris. Pentru că arta lor e universală, tariful de asemenea.

Vine ziua concertului și îți comanzi un taxi. Dacă n-ai noroc, dai de unul care te confundă cu un sac de cartofi și te duce la concert pe muzici alese din cartier, de ajungi la destinație complet zdruncinat fizic și psihic, dacă ai noroc și mai ajungi.

La intrare e posibil să dai de o namilă supărată că a picat pentru a nu știu câta oară examenul de admitere la academia de miliție, și care oricum confundă intrarea la concerte cu intrarea la pușcărie, de te verifică ‘’prietenos’’ de organe și arme albe cu tandrețea unui urs în călduri, că așa a văzut el că se face check-in în filmele cu Chichi Chan.

Istovit și umilit, dar cu bilet plătit, te îndrepți de urgență la bar, să îți comanzi ceva de băut, pentru că ai așteptat concertul ăsta de multă vreme și nimic nu te va opri să te simți bine. La bar e posibil să dai de unul care te tratează de parcă ți-ar da băuturile din partea casei, cu sictir și zeflemea, de tre’ să îi pupi mănuțele când îți dă bere caldă de dozator la preț de bere artizanală.

În fine, treci peste toate, înghiți în sec și aștepți calm să înceapă concertul, să curgă muzica în difuzoare și să te simți în sfârșit bine și liber, după o serie de experiențe de tot rahatul.

Bumbum, flash-uri, mult fum, muzica de intro curge în difuzoare, dai să îți arunci mâinile și inima în aer și deodată se aude:

Ladies and gentlemen, good evening. Welcome on board. This is Captain Jack White speaking. Vom zbura împreună aproximativ 40 de minute, vă rog închideți de urgență orice echipament electronic, pentru a evita orice interferență nedorită și a savura împreună o experiență senzorială de neuitat. Verificați și securizați poziția bagajului emoțional, nu uitați să aplaudați furtunos atât la decolare cât și la aterizare, să mai zburăm împreună și la anul și la mulți ani. Vă reamintim că fumatul și fotografiatul sunt interzise pe durata acestui zbor, thank you for chosing Rock’n’Roll Airlines.

Now let’s get all crazy together, yeehaa!!!

Mda. Ma scuzați. Am greșit zborul, deschideți de urgență ușa, vreau să sar fără parașută înapoi la începutul anilor ’90, când cântau unii în garaj, din inima, fără figuri și erau în culmea fericii daca le ascultau colegii de clasă zdrăngăneala, cu aparatul de fotografiat agățat la gât sau nu.

N-ar fi mai bine să te concentrezi matale pe chitara ta, și ce ai de făcut pe scenă, în așa fel încât să îți convingi oamenii din fața scenei să-și închidă ochii și să zburați frumos împreună? Nu de alta, da’ e plină istoria de dejtepți care au încercat să-și impună cu forța punctul de vedere plin de ‘’bun simț’’, și a ieșit pe dos de fiecare dată.

Nu în ultimul rând, nici măcar aici, în Budapesta, armata nu e mai obligatorie, lua-ți-aș spiritul rebel și cutiuța neagră direct în pupăza din tei!

Foto: Vlad Cupșa

Asta e, sweet rock’n’roll dreams are made like this, who am I to disagree, anunț pe această cale că voi organiza de urgența o conferință de presă la nivel județean, în care voi anunța noile reguli de participare la concertele lui Maneluș:

1. Duș obligatoriu, cu minim 2 ore înaintea evenimentului. Echipa mea de dermatologi va verifica minuțios la intrare, cu pipeta, fiecare participant. Nu de alta, dar de când s-a interzis fumatul în cluburi miroase foarte tare a om.

2. Unicul parfum acceptat oficial la concertele mele va fi L’Eau d’Issey Miyake. E singurul parfum pe care îl folosesc, mi-l face soția mereu cadou, și singurul pe care îl recunosc.

3. Este complet interzis accesul cu aparate de fotografiat/filmat în format digital, pentru o mai bună gestionare a cadrelor. Când ești pe film, nu prea îti arde să faci poze aiurea. De asemenea, înregistrarea audio a concertelor va fi permisă exclusiv pe magnetofon, să fiu sigur că dacă am uitat versurile nu o să asculte nimeni.

4. Ținuta obligatorie va fi compusă din blugi jerpeliți și cămașă în carouri, indiferent de sexul participantului. Nu de alta, dar m-am săturat să văd la fiecare concert în public oameni îmbrăcați cu mult mai mult bun gust decât mine, care ar trebui să fiu în centrul atenției.

5. Cei care sunt slabi de înger și plâng ușor nu vor fi acceptați în primul rând. Nu pot să mă concentrez la ce am de făcut dacă în fața scenei văd oameni plângând, este inuman să lucrez în aceste condiții.

6. Fiecare participant se obligă să posteze minim un mesaj pe platformele de social media, în care să menționeze ferm că a asistat la cel mai șmecher concert ever. Ori suntem fani, ori nu suntem!

Pentru organizatori, extrem de important, a se citi cu foarte mare atenție:

Pe partea tehnică, lucrurile rămân identice, oricum sunt singurul fraier care vine la fiecare concert cu propriul stativ de microfon, monitor, amplificator, mixer etcetera. Adică tot, mai puțin contorul electric. Prin urmare, cer concentrare maximă privind îndeplinirea următoarei condiții, extrem de importantă pentru buna desfașurare a colaborării noastre:

În backstage va exista în permanență, pe durata evenimentului, un bol din porțelan de Marginea, cu 60 de pufuleți trași în lapte praf bio și 6 pufuleți cu sare de Himalaya. Unul în plus sau minus îmi va indica foarte clar că sunteți niște amatori foști lucrători la poștă și nu aveți nicio legătură cu fenomenul complex numit industrie muzicală.

Acestea fiind spuse, să ne vedem cu bine la următorul concert, să ne aruncăm mânuțele în aer și să țipam cu toții tare și răspicat, precum cei mai neînfricați guriști din istoria rock-ului mondial, Zach de la Rocha și Mel Gibson:

Freeeeeeeeeeedom!