Lunea mă înghesuie golurile pe care nu le voi mai putea umple niciodată. De ce lunea …nu știu, și chiar sunt curios dacă nu cumva e un fenomen mai răspândit decât se acceptă în general. Mi-o fac suportabilă apelând la un volum de poezie bună, răsfoind albume de artă sau jucând câteva partide cu computatorul pe nivelul 6, ca să am și eu șansa unor victorii de răsunet casnic. Glumesc! Ce-mi face mie lunea suportabilă este serialul TV. O fi de gang, o fi infantil, o fi de prost gust, nu contesc dar nu contează, reflexul s-a format, iar medicamentul își face efectul imediat umplând diverse caverne cu ipsosul catodic.
Da, sunt nevoit să recunosc și să fiu de acord cu voi, The Good Fight este briliant și spiritual până la durere de cap. Corectețe politică, discriminare pozitivă, feminism, frământările de la vârful înaltei burghezii, familia, meseria, dreptul, libertarianismul american, greaua moștenire a culorii, toate tratate cu sarcasm bine temperat și cu o ironie încântătoare. Adevăruri flagrante – de negăsit în Chicago Tribune! – aruncate în treacăt, cu o discreție și o frică de excepțional cu care numai garderoba personajelor poate concura…și apoi actualitatea…este atât de actual încât se sparie gândul…are momente predictive tip Wag the Dog care, dacă n-are ține de paleta conspirației, ar ține de irațional.
Pictură bună pe pereți, doamne îmbrăcate ca niște doamne, feminism cumsecade, cinism sofisticat, erotism cuminte, și dialoguri strălucitor-elaborate pe niște figuri ficționale care funcționează perfect ca personaje conceptuale. În plus, Ygritta, fantasmă personală, într-un palton bleo ciel…
Buuuun, până aici am parcurs cam jumătate din titlul rubricii, respectiv criza. Unde-i legătura cu restul, cu nervii?! Chiar aici, în dolhasca decupajului de mai jos.
Notița mea de astăzi ar fi fost despre actul de gangsterism politic al SUA , al căror aliat de nădejde se întâmplă să fim, act comis sâmbătă dimineață, și care, nu numai în mintea mea, putea conduce la un război generalizat. Notasem lucruri despre cum odată cu ticălosul de Sarkozy, Franța și-a pierdut vocea echilibrată în lume, despre jalnica și criminala sectă a ziariștilor care descoperă și tot descoperă arme de distrugere în masă cu prețul a milioane de vieți, despre rapacitatea britanică, despre prăbușirea morală completă a occidentului complice criminal la Primăvara Arabă, despre clovnul de la Washington – chiar și acum preferabil hilarei Killary Clinton, despre cum a devenit țara noastră țintă odată ce rușii sunt încredințati că rachetele nucleare de la baza Incirlik au fost reamplasate la Deveselul etc. Numai că a dat peste mine dinamita episodului 7, sezonul 2, din The Good Fight, unde se pune problema debarcării lui Trump prin metoda suportată de Nixon, dar ratată de Clinton. Voaladevezi!
O doamnă fost procuror povestește cum a avut, dar nu poate vorbi despre ele, deci a avut și n-a avut, niște dovezi care-l implicau pe președinte într-un viol. Dialogul este stupefiant:
– Liz, despre ce naiba vorbești, nu este adevărat ce ai spus?
– Nu înțelegeti clenciul, nu e vorba de a alege o idee sau alta pentru cererea de suspendare. Este vorba despre cine este Trump. Urmând regulile vechi, l-am putea acuza de obstrucționarea justiției, dar regulile acum sunt altele: “Am o înregistrare. Unde este înregistrarea? O fată de 15 ani a fost violată! Unde sunt dovezile? În același loc cu înregistrarea despre care sunt oprită să spun unde este!’’
– Dar asta este o nebunie!
– Nu, este lipsă de rușine, suspendarea trebuie să fie lipsită de rușine, altfel va eșua.
– Deci mințim.
– Nu, nici vorbă, nu cedăm, este altceva. Ataci mereu, nu explici, nu ceri scuze, dacă cineva te înfruntă ai deja următoarea acuzație pregătită. NU MAI CONTEAZĂ ADEVĂRUL, și nici minciuna nu mai contează (prin deducție logică. n.m.), contează cine dă înapoi și cine atacă!!
Mai departe e dezvoltat cu seninătate argumentul minciunii obraznice care are darul de a convinge poporul și în fața căreia adevărul nu are nicio șansă, ceva de un cinism devastator care mi-a amintit… acum vă las pe voi să lărgiți cadrul într-un Establishment Shot, care poate arunca puțină lumină asupra lozincilor vehiculate pe la noi în ultimii 25 de ani!
La filme și politică se pricepe toată lumea, dar cineva priceput ca mine la cașmirul bleo ciel mai rar! Ma duc la sirianul de pe Cheiul Dâmboviței să-l întreb de cașmir!
Titlul serialului este The good fight.